Procuratura Anticorupţie anunță că, în data 4 ianuarie 2022, magistraţii Judecătoriei Chişinău, sediul Ciocana, au examinat demersul procurorilor anticorupţie cu privire la prelungirea măsurii preventive sub formă de arest la domiciliu, pe o perioadă de 30 zile, în privinţa judecătorului din cadrul Curţii de Apel (CA) Bălţi, Alexandru Gheorghieș, învinuit de îmbogățire ilicită. Astfel, prin încheierea judecătorului de instrucţie s-a admis integral demersul procurorilor anticorupţie.
În acest fel s-a dispus prelungirea măsurii preventive sub formă de arest la domiciliu în privinţa magistratului Curţii de Apel Bălţi, cu eliberarea unui mandat de prelungire, pe un termen de 30 zile, cu menţinerea restricţiilor şi obligaţiunilor stabilite anterior.
Încheierea este cu drept de recurs la Curtea de Apel Chişinău, în termen de 3 zile.
Amintim că în data de 16 noiembrie 2021, procurorii din cadrul Procuraturii Anticorupție în comun cu angajații Serviciului de Informații și Securitate (SIS) au descins cu percheziții în biroul de serviciu, în mijloace de transport, dar și în alte locații ce aparțineau magistratului din cadrul Curții de Apel Bălți.
Magistratul este cercetat pentru îmbogățire ilicită. Astfel, procurorii anticorupție, în comun cu ofițerii SIS, au constatat existența bănuielii rezonabile că, începând cu anul 2014, magistratul a deținut și folosit prin intermediul persoanelor terțe bunuri care nu au fost incluse în declarația de avere și interese personale și care depășesc substanțial valoarea mijloacelor dobândite oficial pe parcursul exercitării funcției de judecător.
Aceste bunuri includ: 3 automobile luxoase, o casă de locuit, precum și alte imobile.
În data de 2 decembrie, Alexandru Gheorghieș a fost plasat în arest la domiciliu. În privinţa complicelui judecătorului, magistraţii au dispus înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura preventivă liberare provizorie sub control judiciar, pe un termen de 30 zile. Decizia a fost luată de către magistraţii Judecătoriei Chişinău, sediul Ciocana.
„Deşi procurorii anticorupţie au prezentat probe noi care justifică actualitatea riscurilor ce impun necesitatea aflării judecătorului şi a complicelui acestuia în arest preventiv şi respectiv arest la domiciliu, magistraţii au dispus admiterea în partea demersului procurorului. Prin urmare, măsura preventivă sub formă de arest preventiv aplicată în privinţa judecătorului din cadrul Curţii de Apel Bălţi a fost înlocuită cu arest la domiciliu, pe un termen de 30 zile”, menționa Procuratura într-un comunicat.