1 septembrie
Максим Андреев, NewsMaker

Ministerul Educației: Nu s-a adeverit informația despre demisia a 32 de angajați din sistemul de învățământ

Ministerul Educației și Cercetării susține că informațiile vehiculate anterior de Federația Sindicală a Educației și Științei, potrivit cărora 32 de angajați ai sistemului educațional s-au concediat pentru că refuză să se vaccineze, dar și să se testeze o dată la două săptămâni pentru COVID-19, nu s-au confirmat.

În urma recepționării de la Federația Sindicală a Educației și Științei a datelor statistice cu privire la demisii, Ministerul a solicitat organelor locale de specialitate din domeniul învățământului și instituțiilor de învățământ să prezinte informații privind cazurile în care să fi fost acceptate cereri de demisie sau să fi fost solicitată demisia cadrelor didactice, indiferent de motivul invocat.

„În urma analizei datelor,  menționăm că, în perioada 23 august – 23 septembrie 2021, nu a fost confirmat nici un caz de demisie a cadrelor didactice ca urmare a deciziilor Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică. Au fost stabilite două cazuri de demisie care se referă la personalul nondidactic, aceste situații urmând să fie analizate suplimentar”, au menționat reprezentanții MEC.

Totodată, Ministerul Educației și Cercetării și-a exprimat regretul pentru „informațiile cu caracter de dezinformare care au apărut în spațiul public și mizează în continuare pe un dialog corect, constructiv cu sindicatele, în interesul întregii comunități educaționale”.

***

Amintim că decizia CNESP din 23 august prevede că angajații din educație care nu sunt vaccinați vor trebui să prezinte, la fiecare două săptămâni, rezultatul negativ al testului la Covid-19. Analizele vor fi achitate de către cadrele didactice. Autoritățile își propun să accelereze, în acest mod, procesul de imunizare împotriva COVID-19 astfel încâ rata de vaccinare în sistemul de învăţământ (reprezentanţii adulţi) să constituie 95%.

Federația Sindicală a Educației și Științei a criticat decizia. Reprezentanții Federației Sindicale a Educației și Științei au expediat un demers către Guvern, cu solicitarea ca această prevedere să fie revizuită. Aceștia susțin că 32 de persoane din Hîncești, Glodeni, Căușeni și Ștefan Vodă, dintre care 18 cadre didactice, și-au depus demisiile până în data de 20 septembrie din cauza nemulțumirii legate de testarea obligatorie.

Primarul capitalei Ion Ceban a anunțat că autoritățile municipale nu se vor conforma prevederii CNESP și că, în municipiul Chișinău, profesorii și personalul auxiliar, care refuză să se vaccineze împotriva coronavirusului vor beneficia de teste gratuite. Ministrul Sănătății Ala Nemerenco a subliniat că decizia CNESP nu poate fi anulată de autoritățile locale.

În cadrul ședinței Primăriei capitalei din 27 septembrie, Ion Ceban s-a adresat angajaților din educație care s-ar fi concediat și le-a propus să vină să predea în mun. Chișinău. În plus, aceștia ar urma să primească un suport financiar în mărime de 1000 de lei pentru achitarea chiriei.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Prima reacție a Comisiei Vetting după ce CC a declarat neconstituțională „legea von Hebel”: își continuă activitatea

Comisia de evaluare a procurorilor anunță că își continuă activitatea după ce Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile promovate de PAS care au permis numirea lui Herman von Hebel. Comisia precizează, totodată, că a luat act de hotărâre și de precizările președintei CC, Domnica Manole, potrivit cărora decizia produce efecte pentru viitor și nu afectează actele emise anterior.

„Comisia își continuă activitatea în exercitarea mandatului său, în conformitate cu cadrul normativ aplicabil. Comisia va examina textul integral al hotărârii după publicarea acesteia”, se arată în reacție.

Pe 15 octombrie, CC a declarat neconstituționale modificările legislative care au redus de la 61 la 51 numărul de voturi necesare pentru numirea membrilor internaționali ai comisiilor de evaluare externă.

Domnica Manole a explicat că amendamentul nu avea o legătură indispensabilă cu proiectul în care a fost inclus, fiind încălcată cerința constituțională privind votarea legilor organice în cel puțin două lecturi. Totodată, Curtea a stabilit că hotărârea nu afectează actele emise anterior în baza prevederilor contestate, inclusiv numirea lui Herman von Hebel.

Și fostul președinte al CC, Alexandru Tănase, a explicat că decizia nu duce automat la încetarea mandatului lui von Hebel și nu constituie, în sine, un motiv pentru anularea hotărârilor adoptate cu participarea sa. Juristul a criticat, însă, public modul în care au fost promovate modificările: „În mod normal, ar fi trebuit să asistăm la o demisie de onoare din partea domnului von Hebel. Nu sunt însă deloc convins că vom avea parte de un asemenea gest”.

De altfel, demisia lui von Hebel a fost cerută și de reprezentanți ai opoziției parlamentare, după pronunțarea hotărârii CC.

Amintim că modificările au fost adoptate și promulgate pe 5 martie. A doua zi, Parlamentul i-a numit pe Herman von Hebel și Bernard Lavigne în Comisia de evaluare a procurorilor cu 53 de voturi. Anterior, candidaturile lor nu întruniseră pragul necesar de 61 de voturi.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: