NM Espresso: Despre criminalitatea din Chișinău, coridorul Moldovei către UE și tabăra militară din Băcioi de €4,2 mln
Full Article 4 minutes read

NM Espresso: Despre criminalitatea din Chișinău, coridorul Moldovei către UE și tabăra militară din Băcioi de €4,2 mln

Diplomație 

Ministrul Afacerilor Externe al Canadei, Melanie Joly, a efectuat o vizită de lucru la Chișinău. Ea s-a întâlnit cu înalții oficiali ai Moldovei: președinta Maia Sandu, prim-ministrul Dorin Recean și speakerul Parlamentului Igor Grosu. Au discutat despre dezvoltarea relațiilor dintre țări și proiectele comune. La o conferință de presă comună cu noul șef al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Mihai Popșoi, Melanie Joly, răspunzând la o întrebare, a declarat că Ottawa planifică deschiderea unei ambasade în Moldova și că deja se lucrează în acest sens. De asemenea, Joly a subliniat că guvernul Canadei «va impune sancțiuni suplimentare pentru combaterea dezinformării și a corupției». Aceasta nu a exclus noi măsuri punitive împotriva mass-media care se ocupă de dezinformare.


Economie

Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, a depus o cerere pentru aderarea Moldovei la Zona Unică în Plăți în Euro (SEPA). Ea a explicat că sistemul de plăți SEPA asigură transparența transferurilor, facilitează tranzacțiile internaționale și stimulează comerțul. Sistemul va permite cetățenilor țării să efectueze tranzacții fără numerar rapide și ieftine în toate cele 36 de țări membre ale zonei, printre care se numără toate țările Uniunii Europene, Marea Britanie, Elveția, Norvegia, etc.


Infrastructură 

Vicepremierul Andrei Spinu, ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale, a semnat un acord cu Banca Europeană de Investiții (BEI). Potrivit lui, acesta va fi primul pas către construirea autostrăzii Iași-Ungheni-Chișinău-Odesa, care va deveni un fel de coridor pentru Moldova către UE. Autostrada va conecta centrele economice și industriale regionale ale celor trei țări și va contribui la dezvoltarea comerțului, economiei și dezvoltării sociale.


Justiție 

Consiliul Superior al Procurorilor a amânat pentru săptămâna viitoareexaminarea dosarelor personale ale candidaților la funcția de procuror general. Motivul, conform consiliului, este că autoritățile nu au furnizat avizele necesare.

Deputata PAS Olesea Stamate a comentat conflictul dintre Dorin Recean și judecători. «Este o situație riscantă „lose-lose“. În momentul în care un politician numește judecătorii, făcând referire la o decizie care nu place, în cazul în care peste ceva timp acest judecător este plecat din sistem sau nu trece Vettingul, vor fi acuzații că judecătorul X nu a trecut vettingul fiindcă a fost atenționat atunci», a explicat Olesea Stamate.

Cu toate acestea, Stamate a precizat că nu consideră că ceea ce s-a întâmplat reprezintă o imixtiune în sistemul judiciar.


Înalta Curte 

Curtea Constituțională a validat mandatul noului deputat al Parlamentului din partea PAS. Locul liber în Parlament va fi ocupat de Veronica Briceag.

Deputații din Blocul Comuniștilor și Socialiștilor au adresat Curții Constituționaleo sesizare de verificare a constituționalității amendamentelor la Codul electoral, care prevăd desfășurarea unui referendum republican în aceeași zi cu alegerile.


Lista neagră a SIS-ului

Săptămâna trecută, a fost făcută publică lista elaborată de Serviciul de Informații și Securitate, care cuprinde persoane, companii și partide legate de oligarhii afectați de sancțiuni internaționale. Potrivit legii, băncile, casele de schimb valutar, avocații, notarii, agenții imobiliari ar trebui să «ia măsuri sporite de precauție față de persoanele vizate de restricții». Corespondenta NM Ecaterina Dubasova a discutat cu juriștii și a aflat ce înseamnă acest lucru la modul practic.


Diverse 

Platforma Numbeo a întocmit un clasament al orașelor cu cel mai înalt nivel de criminalitate. Potrivit studiului, Chișinăul se află pe locul 9 la acest capitol, printre orașele din Europa de Est. Cele trei orașe considerate cele mai criminale din regiune sunt Dnipro (locul 1, Ucraina), Odesa (locul 2, Ucraina) și Minsk (locul 3, Belarus).

Inspectoratul General al Poliției a prezentat date despre infracțiunile de natură sexuală. În 2023, în Moldova au fost înregistrate 535 de astfel de infracțiuni. În 375 de cazuri, victimele erau copii.

Ministerul Apărării a anunțat o licitație pentru lucrările de construcție a unei tabere militare în comuna Băcioi. Guvernul este gata să aloce în acest scop peste 4,2 milioane de euro.


Știri regionale 

În Găgăuzia, elevii și profesorii sunt obligați să participe la o paradă cu ocazia «aniversării» referendumurilor din 2014 (declarate ilegale). Evenimentul este planificat pentru 2 februarie. Ministerul Educației s-a sesizat din oficiu și a publicat o declarație. Reprezentanții instituției au cerut «să nu fie perturbat procesul educațional». De asemenea, instituția a precizat că va sesiza organele de drept în legătură cu acțiunile conducerii Direcției.

Într-un nou episod #realTalk, Dasha Slobodcicova analizează cum introducerea taxelor pentru companiile din regiunea transnistreană a afectat situația din acea zonă.


Știință

Compania Neuralink, care îi aparține lui Elon Musk, a implantat cu succes în creierul unei persoane un cip fără fir. Acesta va fi un fel de legătură între creier și computer, ceea ce va ajuta, conform inventatorilor, să se facă progrese în tratarea problemelor fizice și mentale de sănătate.

Într-un nou episod al podcastului «Ce spui de asta», Alexandru Nugmanov povestește cum inteligența artificială ajută la rezolvarea problemelor matematice dificile, ce tehnologie ajută la vederea lumii prin ochii animalelor și insectelor, și ce consecințe aduce schimbarea climei. Puteți asculta aici.


Ce ne așteaptă în ultima zi a lui ianuarie? 

  • 10:00 ședința guvernului
  • 11:30 lansarea Expoziției naționale «Fabricat în Moldova» 2024
x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: