știri.md

NM Espresso: «Echipa lui Putin» nu a avut acces în Parlament, procurorii demisionează, dansatorii Joc cer întâlnire cu ministrul

Cetățenie

Parlamentul, la inițiativa PAS, a adoptat un proiect de lege, care prevede reguli mai stricte privind obținerea cetățeniei țării. Autorii proiectului spun că războiul agresiv al Rusiei împotriva Ucrainei a provocat creșterea numărului de străini care doresc să obțină cetățenia moldovenească. Peste 70% din numărul total de solicitanți sunt cetățeni ai Rusiei, aproximativ 20% sunt cetățeni ai Ucrainei. Există, de asemenea, numeroase încercări de a obține în mod fraudulos cetățenia.

Dragalin și corupția

Astăzi, Procuratura nu are informații despre corupția de la nivel înalt. Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a declarat asta în cadrul unui program televizat. Totodată, ea a dat asigurări că dacă va primi informații despre un ministru care cere mită, ea va dispune imediat declanșarea unei anchete. Întrebată de ce Procuratura nu investighează achizițiile de petrol și gaze, Dragalin a răspuns că instituția pe care o conduce investighează foarte multe, dar nu spune publicului despre toate, «pentru a nu dăuna anchetei».

Procurorii și vetting-ul

Procuratura Anticorupție (PA) și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu faptul că 10 procurori și-au depus demisia după inițierea evaluării externe a procurorilor (Vetting). Procurorii rămași nu pot face față volumului mare de dosare pe rol. Această situație, a menționat PA, creează «un risc major pentru activitatea instituției, deoarece afectează în mod direct capacitatea de a analiza cazurile de corupție de nivel înalt».

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, comentând această situație, a remarcat că «nu este nimic în neregulă cu vetting-ul» și abia după rezultatele acestuia procurorii vor putea primi salarii majorate și condiții de muncă îmbunătățite.

PAS și mass-media

Grosu a negat și informațiile apărute online precum că ministrul Infrastructurii, Andrei Spânu, ar fi cumpărat postul Jurnal TV. Potrivit lui Grosu, «PAS nu a avut, nu are și nu va avea nici televiziune, nici radio», întrucât «fiecare trebuie să se ocupe de treaba lui: politicienii cu politica, jurnaliștii cu jurnalismul». Grosu a mai numit Telegram-ul «o emblemă a minciunii», deoarece, în opinia sa, pe această rețea de socializare sunt răspândite multe falsuri.

PAS şi opoziţia

Deputații din blocul politic Victoria, cărora li s-a interzis temporar să participe la ședințele Parlamentului, au încercat să pătrundă vineri în sala de ședințe. Gardienii nu i-au lăsat să intre.

Deputatul PAS Radu Marian i-a numit «echipa lui Putin», menționând că «acesta este rezultatul amenințărilor pe care le-au făcut în mod repetat în ședințe plenare».

Vizite

Săptămâna viitoare în Moldova va începe cu vizita președintelui italian, Sergio Mattarrella. Cu această ocazie, la Palatul Republicii va avea loc un concert dedicat operei lui Giacomo Puccini. Vor fi prezenți președinții Moldovei și Italiei.

Zbor neliniștit

Un avion FlyOne care zbura de la Erevan la Chișinău a aterizat neprogramat la București din cauza unei alerte cu bombă. Autoritățile moldovenești au declarat că nu au autorizat zborul deoarece compania nu a notificat modificarea orarului. Marina Tauber, deputat pe listele partidului desființat «Șor», a declarat că participanții la congresul blocului politic «Victoria» care a avut loc la Moscova se întorceau la Chișinău cu această cursă.

Ulterior, compania a comunicat că avionul se va întoarce la Erevan: «Conform procedurii, avionul se întoarce la Erevan. Acest zbor nu a primit permisiunea de a intra în spațiul aerian al Republicii Moldova. A fost un zbor charter, circumstanțele se vor analiza.»

Scandal în JOC

Directorul ansamblului de dansuri populare Joc, Aliona Strâmbeanu, a fost suspendată din funcție, după ce mai mulți dansatori au dansat la Moscova alături de oligarhul fugar Ilan Șor și de bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul. Ansamblul nu este de acord cu demiterea directorului și a cerut o întâlnire cu ministrul Culturii, Sergiu Prodan.

Falsuri

Un alt fals despre Moldova: site-urile de filme piratate răspândesc informații precum că în școlile din Moldova, în viitorul an școlar, vor fi introduse «lecții de incluziune», la care elevii vor învăța că «toți facem parte din familia europeană», unde fiecare persoană «merită dragoste și respect, indiferent de orientarea sexuală». Guvernul a negat acest lucru, menționând că autoritățile «distribuie informații doar pe platforme oficiale».

Europa și miturile

Între timp, NM a pregătit un ghid despre partidele politice din Uniunea Europeană. Există o părere că toți locuitorii UE sunt de orientare liberală, luptă împotriva bisericii și se gândesc la cum să distrugă rapid «familia tradițională». Chiar așa?

Spyware

Iar în țările europene, a pornit un nou val de infectare a smartphone-urilor cu programul spion Pegasus, care poate pătrunde nevăzut pe smartphone și poate transfera date către utilizatori externi. Citiți mai multe în materialele partenerilor noștri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Ministrul Mediului, despre artificiile anunțate de Ceban: „Show-uri și teatru ieftin în loc de poduri”

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a criticat anunțul primarului Ion Ceban privind organizarea „celor mai mari focuri de artificii din istoria țării” la evenimentul dedicat Zilei Absolventului pe 19 iunie, avertizând că spectacolul pirotehnic înseamnă mai multă poluare pentru o capitală „deja sufocată” și animale terorizate.

„Chiar și așa, vă reamintesc că spectacolul pirotehnic înseamnă mai multă poluare pentru o capitală deja sufocată, plus animale și păsări terorizate”, a scris Hajder.

Ministrul a mai adăugat că după șapte ani de mandat, chișinăuienii se așteptau ca Ceban să anunțe cel puțin al treilea pod modern sau pasaj rutier, nu show-uri și artificii.

„Când nu ești capabil să construiești măcar unul în șapte ani, te acoperi cu show-uri, teatru ieftin și artificii. Vestea bună este că ți-a mai rămas un singur an”, a declarat Hajder.

Precizăm că pe 11 iunie, primarul Chișinăului, Ion Ceban, a anunțat că pe 19 iunie va avea loc „cea mai mare discotecă în aer liber”, dedicată Zilei Absolventului, iar în cadrul acesteia vor fi „cele mai mari focuri de artificii din istoria țării”.

Între timp, pe online a fost lansată o petiție. Semnatarii solicită Primăriei Chișinău să renunțe la focurile de artificii anunțate de Ion Ceban. Aceștia susțin că, în ultimii ani, numeroase administrații locale din Europa au limitat sau au renunțat la utilizarea artificiilor în cadrul evenimentelor publice, invocând impactul acestora asupra mediului, sănătății și bunăstării animalelor.

Menționăm că anunțul lui Ion Ceban privind „cele mai mari focuri de artificii din istoria țării” a stârnit reacții critice din partea mai multor internauți pe rețelele de socializare. Consiliera PAS în Consiliul Municipal Chișinău, Ana Dabija, a declarat că „toată lumea e nedumerită de acțiunile Primăriei Chișinău”.

În reacție, Primăria Chișinău a declarat că este „nedumerită” de reacțiile apărute în legătură cu „cele mai mari focuri de artificii din istoria țării”, anunțate de edilul Ion Ceban. Autoritatea a adăugat că „deja a devenit o tradiție ca toate evenimentele Primăriei să fie criticate de exponenții guvernării” și a lansat un îndemn ca „să nu strice evenimentul tinerilor”.

***

Amintim în acest context că, în decembrie 2025, avocatul poporului Ceslav Panico și avocatul poporului pentru drepturile copilului, Vasile Coroi, au solicitat autorităților responsabile să interzică comercializarea și utilizarea articolelor pirotehnice în perioada sărbătorilor de iarnă, totodată să limiteze utilizarea acestor produse în evenimentele publice, în special în zonele dens populate.

În reacție, ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, declara că autoritățile încearcă să găsească o soluție, iar aceasta trebuie, pe de o parte, să nu afecteze mulți agenți economici și, pe de altă parte, să protejeze mediul.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: