gagauzinfo.md

Noi detalii despre accidentul din Bulgaria, în care a fost implicat un microbuz din Găgăuzia

Au apărut noi informații despre accidentul care s-a produs acum câteva zile în Bulgaria, în care a fost implicat un microbuz din Găgăguzia. Potrivit portalului gagauzinfo.md, au avut de suferit șase persoane, inclusiv șoferul mijlocului de transport.

Astfel, în urma impactului, au fost accidentați cinci pasageri și conducătorul mijlocului de transport. Două persoane sunt fost spitalizate în stare gravă. Alte două au beneficiat de primul ajutor la fața locului și au refuzat spitalizarea. În prezent, acestea sunt deja acasă.

La volanul microbuzului se afla un locuitor al satului Dezghingea, UTA Găgăuzia. Din primele informații, șoferul a intrat cu viteză mare într-o intersecție, pe timp de noapte, fără să știe că, cu doar două săptămâni mai devreme, în regiune fusese organizat un sens giratoriu și fusese montat un obstacol din beton. Microbuzul a intrat în plin în placa de beton și a fost făcut zob.

gagauzinfo.md

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

gov.md

Chișinăul reconfirmă angajamentul de a contribui la eliminarea graduală a „barierelor artificiale” între ambele maluri ale Nistrului

Viceprim-ministrul pentru reintegrare Valeriu Chiveri a avut o întrevedere cu Thomas Lenk, reprezentantul special al Președinției în exercițiu a OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană. Părțile au discutat, între altele, despre situația actuală a procesul de soluționare a diferendului transnistrean.

Potrivit unui comunicat emis de Guvern, pe lângă Thomas Lenk, la întrevedere au mai participat și reprezentanții Președinției în exerciţiu a OSCE din partea Elveției.

Discuțiile au vizat situația curentă în procesul de reglementare, dinamica dialogului dintre Chișinău și Tiraspol și prioritățile autorităților Republicii Moldova.

S-a subliniat necesitatea soluționării problemelor concrete ale locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului, în mod prioritar a celor aflați în dificultate, cu garantarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, aducând contribuții substanțiale la implementarea obiectivului strategic de reintegrare a Republicii Moldova”, se arată în comunicat.

Valeriu Chiveri a reiterat poziția Chișinăului privind reglementarea finală a conflictului transnistrean, pe cale pașnică și politică, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a țării, în frontierele sale internațional recunoscute.

De asemenea, viceprim-ministrul a apreciat rolul OSCE în facilitarea dialogului și a reiterat deschiderea Chișinăului pentru angajarea în acțiuni în măsură să contribuie la „eliminarea graduală a barierelor artificiale între ambele maluri”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: