„Noi toți vom fi nevoiți să trăim într-o nouă realitate”. 7 istorii despre cum coronavirusul schimbă viața Transnistriei
Full Article 11 minutes read

„Noi toți vom fi nevoiți să trăim într-o nouă realitate”. 7 istorii despre cum coronavirusul schimbă viața Transnistriei

Epidemia de coronavirus i-a impus pe mulți să-și schimbe radical obiceiurile și stilul de viață, dar și serviciul și să se gândească la ceea ce va urma. După Covid-19. NM prezintă istoriile unor transnistreni care au povestit, cum au ajuns acasă din Europa, la mijlocul lunii martie, cum au rămas blocați pe mai mult timp la Tiraspol, deși au venit aici pentru o zi, de ce și-au schimbat serviciul și cum fac față preocupărilor despre epidemie și despre viitor.

x

 „Cred că se bucură că sunt acum cu ei”

Nastea Emelianova, 22 de ani

La 14 martie, am venit pentru câteva zile la Tiraspol, să-mi vizitez părinții. Trăiesc la Chișinău deja de cinci ani. Lucrez în calitate de decorator, fotograf în cluburi și învăț în ultimul an la Universitatea Slavonă.

Când eram în drum spre Tiraspol, nici nu m-am gândit că vor închide hotarele. Pe lângă toate, nu am luat cu mine niciun fel de lucruri. Acum, nu pot reveni la Chișinău, dar nici nu am încercat, pentru că am viză de reședință pe malul drept.

Trăiesc cu mama, tata și sora. Mă bucur că în această perioadă sunt alături de familie. Și nu-i nimic că toate lucrurile mele și toată viața mea au rămas la Chișinău.

Familia mea a reacționat cu umor la această situație. Bunica a propus să mergem la second hand să-mi cumpăr haine, tata mi-a dat pantalonii lui pentru sport, iar mama pur și simplu râde de toate acestea. Cred că se bucură că sunt acum cu ei.

Nu cred că voi sta aici până la sfârșitul lunii mai. Mă îngrijorează și faptul cum voi absolvi universitatea și ce va fi cu serviciul meu.

Acum mă gândesc, cum aș putea câștiga la distanță, pentru că am rămas fără bani și nu-mi doresc să stau pe spatele părinților.

 „Aceasta m-a dezorientat o perioadă”

Pavel, 35 de ani

Toată viața m-am ocupat de dansuri populare și am lucrat în ansamblul „Joc”. Apoi am plecat pentru o viață mai bună în China și am trăit acolo patru ani. Acum câteva luni, mi-am deschis viză și mi-am găsit de lucru în America. Ce-i drept, nu pe specialitate.

Timp de trei luni, am lucrat la o uzină. În luna martie, am revenit în Transnistria. Intenționam să plec în România, pentru a-mi prelungi viza. Dar m-au împiedicat măsurile impuse în România din cauza epidemiei de coronavirus. Am înțeles că va dura.

Am familie – soția și doi copii. Desigur, ideea că nu voi putea să revin în SUA și să-mi continuu lucrul acolo m-a cam dezorientat o perioadă. Am înțeles imediat că și în curând, va fi carantină și în Moldova, de aceea m-am angajat să lucrez taximetrist la Tiraspol.

Până la urmă, s-au închis și hotarele Transnistriei. Munca de taximetrist este o măsură forțată, dar așa măcar voi putea cumva să-mi asigur familia. În primele zile ale stării de urgență, au fost foarte multe comenzi, acum sunt din ce în ce mai puține. Cred că oamenii înțeleg tot mai mult, în ce lume am început să trăim și încearcă să rămână acasă.

Noi toți trebuie să respectăm măsurile de profilaxie, pentru că Europa de Est nu este China. Situația din Italia demonstrează acest lucru.

 

 „Aveam un singur pix pentru 13 oameni”

Anastasia Ogneva, 27 de ani

Am plecat de la Berlin în noaptea de 13 martie. Cu microbuzul unei companii private din Moldova. Neplăcerile s-au început imediat. În loc de opt persoane, cât se recomandă, în microbuz erau 13, inclusiv doi șoferi. Eram cu Grom, câinele meu. Am plătit pentru un loc separat. Dar nu am reușit să profit de el. Șoferul mi-a spus pe un ton obraznic că voi fi pe bancheta din față, împreună cu Grom.

Drumul de la Berlin până la Chișinău durează de obicei 30 de ore, noi am mers 54. Nu am fost lăsați să mergem prin Cehia. Ne-am întors și am mers prin Austria. Apoi am trecut prin Ungaria și România. Noi nu am completat nicăieri fișele epidemiologice – doar la frontiera moldovenească.

Ne-au spus să ieșim din autobuz și ne-au împărțit formularele. Era un singur pix pentru 13 persoane. Ne-au cerut să completăm fișele anume cu acesta. Vameșii moldoveni purtau măști. Probabil, se gândeau doar la sine.

La 16 martie, am ajuns la Chișinău. Eu am plecat imediat acasă, la Bender, cu un taxi. La punctul de trecere a frontierei cu Transnistria, am completat o nouă fișă epidemiologică.

Am aflat că trebuie să fiu în carantină timp de 14 zile atunci când m-a contactat medicul. Nu mi-au luat niciun fel de analize. În ziua următoare, au venit de la MAI să controleze dacă sunt acasă.

Sunt în carantină deja de opt zile. Mama e în același apartament cu mine, dar ea nu intră în camera mea. Reacționează calm la această situație. Nu am niciun fel de simptome.

Consider că această carantină este o măsură adecvată. Ce-i drept, din geamul meu văd cu totul altă imagine. În stradă sunt mulți oameni care ignoră regimul stării de urgență. Cred că acum, fiecare trebuie să aibă o atitudine adecvată și să înțeleagă că toate restricțiile sunt necesare.

Sunt specialist în tatuaje. Revenind de la Berlin, intenționam să deschid o întreprindere individuală și să încep să mă ocup de afacerea mea. Aveam chiar și o bază de clienți. Acum lucrez la distanță, pictez ilustrații. Voi ieși din carantină la 30 martie. Nu pot spune că este o perioadă dificilă pentru mine. Acum particip la diferite traininguri online, lucrez mult, mă ajută și bunul meu Grom.

La fel, lucrez pe skype cu psihoterapeutul. Elaborăm practici auxiliare care mă ajută să depășesc izolarea forțată. De exemplu, meditația mă ajută să reduc starea de anxietatea. La fel, limitez informațiile despre coronavirus. Accesez doar site-ul OMS, îi urmăresc pe Pivovarov și Kurpatov.

Dar nu pot să nu mă gândesc la faptul că atunci când toate acestea se vor termina, profesia mea nu va fi solicitată. Tatuajele nu sunt o primă necesitate. De aceea acum este momentul potrivit să mă gândesc la o nouă profesie.

„Dar are și partea bună – este o activitate fără agitație și grabă”

Andrei, 40 de ani

Noi credeam că măsurile întreprinse de conducerea Transnistriei vor lovi dur asupra businessului mijlociu. Însă acum, autoritățile doresc să introducă înlesniri fiscale. Toate barurile și restaurantele din Transnistria sunt închise de la 15 martie.

Acum, noi plătim tuturor salariile, urgent, iar mai departe vom acționa în funcție de măsurile pe care le vor întreprinde autoritățile.
Dacă e să vorbim despre livrări și despre cât vom câștiga din ele, această istorie nu este nici pe departe a noastră. Avem asemenea localuri în care oameni vin pentru a vedea și pentru a fi văzuți.

Unele întreprinderi specializate în livrări mai propun și transportarea oamenilor, dacă au aceeași destinație. Însă eu cred că acest lucru este iresponsabil. Reiese că odată cu mâncarea, în mașină ar putea fi și o persoană infectată. Atunci care este sensul carantinei?

Acum mi-am schimbat activitatea de administrator cu cea de paznic de zi. Desigur, salariul nu este același, dar are și partea bună – este o activitate fără agitație și fără grabă.

Situația actuală este nouă și necunoscută, acum noi toți vom fi nevoiți să trăim într-o nouă realitate să ne transformăm odată cu ea.

 „Acum – gata, hotarele s-au închis”

Egor, 33 de ani

E bine deja că autoritățile încearcă să „amortizeze” lovitura economică asupra populației și a afacerilor. De exemplu, la 16 martie, primeam un SMS despre achitarea ratelor, acum nu l-am primit.

Eu am o mică afacere cu parfumuri. Deocamdată, această situație nu mă afectează nicicum, pentru că am reușit să achiziționez la timp marfă din Ucraina. De aceea nu am de gând să-mi îngheț întreprinderea individuală.

Cum s-a răsfrânt asupra mea starea de urgență? În primul rând, eu sunt fumător și înainte mergeam după țigări la Duty Free de la Cuciurgan. Acolo e mai ieftin. Acum – gata, hotarele s-au închis.

În al doilea rând, nu înțeleg măsurile restrictive de circulație a transportului public. În microbuz eu pot să mă infectez cu coronavirus, dar stând în rând la bancă sau la magazin – nu?

„Noua situație va nu prea va afecta activitatea ONG-urilor transnistrene”

Evghenii Dunaev, directorul Centrului informațional și juridic „Apriori”

Abia nu demult am simțit că virusul Covid-19 este o realitate și pentru Transnistria: când am văzut lângă „Sheriff” îmbulzeala de oameni care treceau controlul la intrare. Am decis că este un motiv excelent de a susține afacerile mici și am mers după produse în magazinele mici.

Pentru mine, noua situație nu a schimbat nimic, la fel ca și pentru Centrul informațional și juridic „Apriori”. Deja de un an și jumătate, noi am trecut la activitatea în regimul „oficiu virtual”.

Fiind implicat în activități obștești, vrei-nu vrei, ești întotdeauna „la datorie” și gata să lucrezi oriunde și oricând.

Cu părere de rău, am fost nevoiți să închidem Clubul „Nr. 19” pe perioada pandemiei. Am decis să facem acest lucru atunci când președintele nostru a făcut un apel la conștiința noastră.

Dar cred că noua situație nu prea va afecta activitatea organizațiilor necomerciale transnistrene (ONG).

„Din cauza coronavirusului, am încetat să merg la părinții mei”

Alexandra Dolgopolova, 22 de ani, administratorul Clubului „Nr. 19”

Până la epidemia de coronavirus, credeam că această primăvară va fi una deosebită pentru mine. Pentru ziua de 22 martie, aveam planificată o călătorie de studii la Praga, dar ea a fost anulată din cauza situației din Cehia. Aceasta însă este doar preistoria. Încă până la instituirea stării de urgență în Transnistria, am fost nevoiți să anulăm un concert în Clubul „Nr. 19”. Acum mă ocup de anularea evenimentelor planificate.

Acum ne gândim, cum să ne organizăm activitatea altfel, intenționăm să organizăm transmisiuni online cu funcționari și lucrători medicali transnistreni despre pandemia de coronavirus. Deocamdată ne gândim ce am putea face interesant pentru publicul Clubului nostru cu transmisiunile noastre online tradiționale și interactive, dar cu „tribune pustii”.

Dorim demult să lansăm în regim normal canalul nostru de YouTube, dar nicidecum nu reușeam. S-ar putea ca anume această situație să ne ajute.

Îmi pare rău că s-au închis restaurantene. Noi aveam tradiția ca la sfârșitul săptămânii, să luăm câte un păhărel la „Beherovka”.
Din cauza coronavirusului, am încetat să merg la părinții mei. Eu trăiesc la Tiraspol, iar ei – la Bender. Acum, din cauza restricțiilor privind transportul, este problematic să ajung acolo. Iar la serviciu merg deocamdată cu bicicleta. Mi-i teamă că dacă va fi anunțată izolarea totală, îmi voi ieși din minți.

***
Starea de urgență a fost instituită în Transnistria la 17 martie. Deocamdată, până la 5 aprilie. Sunt închise școlile, grădinițele și universitățile. Sunt interzise acțiunile în masă. Este restricționată circulația transportului public. Transportul interurban este sistat. Nu funcționează restaurantele și barurile. În sfera comerțului lucrează doar magazinele și piețele de produse alimentare.

După instituirea stării de urgență în Transnistria, a fost sistată activitatea a 570 de instituții. Printre acestea – 100 de săli de sport, peste 300 de localuri de agrement și comerciale, 150 de frizerii și saloane de înfrumusețare.

Conform datelor din seara de 24 martie, în Transnistria au fost înregistrate 7 cazuri de infectare cu coronavirus. Toți pacienții și persoanele cu simptomele Covid-19 sunt plasați în Spitalul raional din Slobozia, unde a fost organizat un centru de tratament al acestor pacienți.

Articolul este scris în cadrul Școlii NM pentru jurnaliștii regionali.

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: