Tv8.md

Omul de afaceri Valentin Vizant le răspunde procurorilor care au descins la domiciliul său: „O acțiune de prost gust”

Ex-directorul Administrației de Stat a Aviației Civile, Valentin Vizant, vine cu o reacție după ce procurorii anticorupție și mascații CNA au descins în această dimineața în apartamentul său din Chișinău, în lipsa sa. Vizant califică perchezițiile drept o acțiune „de prost gust” și spune că va prezenta, în curând, public, informații cu privire la cei care ar fi stat „în spatele” perchezițiilor de azi, 15 august, precum și un raport privind activitatea companiilor gestionate.

„Consider aceste percheziții drept o acțiune de prost gust, efectuate în baza unui dosar intentat la comandă, fără niciun suport juridic. Am aflat că încheierea privind petrecerea perchezițiilor a fost emisă încă la 19 iulie. Până în prezent nu am fost solicitat în niciun fel de către procurori sau alți reprezentanți ai forțelor de ordine. Fără nicio obiecție din partea Poliției de Frontieră am ieșit din țară”, a scris Valentin Vizant pe pagina sa de Facebook, unde anunță că, la moment, se află peste hotarele țării, într-o deplasare de afaceri.

Vizant spune că activează de mai mulți ani în domeniul aviației civile, având afaceri în diferite țări. Pe parcursul acestor ani, spune Vizant, nu a avut „pretenții” din partea nimănui față de activitatea companiilor în timp ce erau conduse de el.

Omul de afaceri declară că în scurt timp va prezenta opiniei publice informații referitor la numele celor care „au comandat acest dezmăț” cu implicarea procurorilor, precum și „scopurile pe care aceștia le urmăresc”. Totodată, Vizant declară că va prezenta un raport detaliat privind activitatea companiilor gestionate.

Precizăm cu procurorii anticorupție și ofițerii CNA au descins, în această dimineață, la patru persoane vizate într-un dosar de spălare de bani. Ar fi vorba, inclusiv, de fostul primar al capitalei, Silvia Radu, ex-directorul Administrației de Stat a Aviației Civile, Valentin Vizant sau ex-directorul Autorității Aviației Civile (AAC), care a fost reținut pentru 72 de ore, urmare a perchezițiilor. Potrivit surselor NM, este vorba despre fostul director al AAC Eugeniu Coștei.

Potrivit CNA, cele patru persoane anchetate ar fi activat în cadrul unei companii de prestare a serviciilor de consultanță în domeniul aeronautic și ar fi semnat mai multe contracte cu entități similare de peste hotare. S-a constatat că banii primiți pentru servicii ar fi intrat în conturile companiei moldovenești, dar și în conturile unor companii offshore. Ulterior, banii ajunși în offshore ar fi fost distribuiți pe conturile mai multor companii-căpușă, pentru a legaliza proveniența lor. În final, mijloacele financiare spălate ajungeau pe cardurile personale ale celor patru suspecți.

La această etapă, se investighează o sumă de peste 2 milioane de euro, încasată de beneficiarii companiei. O parte din aceasta nu ar fi fost raportată către autoritățile fiscale din Republica Moldova, fiind tăinuită prin utilizarea sistemelor bancare din zone offshore.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Igor Grosu

Grosu, prezent la Congresul PNL: „Vom face lucruri frumoase pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului”

Igor Grosu, președintele Parlamentului și liderul Partidului de guvernământ Acțiune și Solidaritate, a participat pe 12 iulie la Congresul extraordinar al Partidului Național Liberal (PNL) din România. Politicianul a susținut un discurs în timpul reuniunii, în care a urat succes PNL-ului și a făcut apel la liberali să fie alături de Republica Moldova la alegerile parlamentare din 28 septembrie, pentru a da statului o perspectivă „clară” privind integrarea europeană.

Noi, în Republica Moldova, urmărim foarte atent ce se întâmplă în România. Pentru că de felul cum merg lucrurile la București, în întreaga Românie foarte mult depind și felul în care merg lucrurile în R. Moldova. Vă mulțumesc pentru tot ajutorul pe care l-ați acordat constant la nivel de Guvern, la nivel de agenții, primării. Lucrul ăsta este apreciat, lucrul ăsta este de menționat de fiecare dată, fiindcă ajutorul României nu s-a oprit niciodată și este complicat să-l cuantificăm, pentru că el este continuu”, a declarat Igor Grosu.

Liderul PAS a mai notat interferențele ruse cu care s-a confruntat România în perioada alegerilor prezidențiale din 2025. E a subliniat că Rusia are o „atenție permanentă” față de România și Republica Moldova. „Ei ne privesc ca un tot întreg, ca un neam, ca o națiune. Măcar aici sunt sinceri, că ne tratează ca pe neamul românesc. Dvs ați simțit cumva pe pielea dvs lucruri pe care noi le simțim de 35 de ani, dar asta te face mai tare și mai pregătit”, a adăugat acesta.

Igor Grosu a remarcat că, în toamnă, și în Republica Moldova urmează să aibă loc alegeri parlamentare. Politicianul a declarat că scrutinul va fi despre calea pe care va merge statul, iar opțiunile sunt două: aderarea la UE sau rămânerea în „incertitudine”.

De ales nu prea avem multe. Dar un lucru simt și sunt sigur că cu ajutorul dvs, cu ajutorul prietenilor o să învingem și o să dăm Republicii Moldova o perspectivă foarte clară de integrare europeană. Vă rugăm să fiți alături. Și când spun că fiți alături, am în vedere să discutați cu primarii, primar la primar, ministru la ministru, om la om, politician la politician, să le transmiteți încrederea și sprijinul, că Republica Moldova nu este singură, are mulți prieteni și va reuși”, a menționat președintele PAS.

La final, Igor Grosu a urat succes în continuare Partidul Național Liberal, pe care l-a numit „partid-frate”. „Împreună o să facem echipă, împreună vom face lucruri frumoase pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului”, a spus el

Facebook/Igor Grosu

Precizăm că Partidul Acțiune și Solidaritate și Partidul Național Liberal sunt membri ai Partidului Popular European – una dintre cele mai mari formațiuni transnaționale din Parlamentul European.

Congresul extraordinar al PNL a avut loc în Sala Unirii din Parlamentul României. Pe lângă liberali, la reuniune au mai participat președintele țării, Nicușor Dan, și reprezentanți ai formațiunilor din coaliția de guvernare.

În cadrul reuniunii a fost votată conducerea formațiunii. Astfel, premierul Ilie Bolojan a fost ales președinte al Partidului Național Liberal, cu 976 de voturi. El a fost singurul care a candidat pentru această poziție. De asemenea, vicepreședinți ai partidului au fost aleși Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicoleta Pauliuc, iar Dan Motreanu a fost numit secretar general al PNL.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: