UPDATE Povestea unei dezinformări. De ce Dodon acuză Președinția de minciună în legătură cu Sputnik V și unde este adevărul?
Full Article 3 minutes read

UPDATE Povestea unei dezinformări. De ce Dodon acuză Președinția de minciună în legătură cu Sputnik V și unde este adevărul?

Administrația Prezidențială a fost acuzată de minciună. Totul s-a întâmplat după ce, pe 26 februarie, agenția Reuters a publicat un articol în care purtătoarea de cuvânt a președintei Maia Sandu ar fi declarat că nu este adevărat că vaccinul Sputnik V a fost înregistrat în Moldova, în pofida comunicatului Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale. Știrea a fost preluată de presa rusă, dar și de liderul socialiștilor Igor Dodon. Contactată de NM, Sorina Ștefârță, purtătoarea de cuvânt a șefei statului, a explicat că nu a făcut o asemenea declarație și că va cere ca știrea să fie dezmințită.

UPDATE (21:25) Agenția Reuters a rectificat știrea.

De la ce a pornit totul?

În cadrul ediției din 26 februarie a emisiunii „Președintele răspunde”, Igor Dodon a declarat că vaccinul rusesc Sputnik V „urmează să fie autorizat în cel mai scurt timp, chiar în următoarele ore”. Sorina Ștefârță, purtătoarea de cuvânt a șefei statului, susține că a fost contactată de mai mulți jurnaliști, care au cerut o reacție. Aceasta a răspuns citând-o pe președinta Maia Sandu, care a declarat în repetate rânduri că Republica Moldova va accepta orice vaccin anti-Covid aprobat de Organizația Mondială a Sănătății.

Prognoza liderului PSRM Igor Dodon a devenit realitate. În după-amiaza zilei, Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM) a publicat un comunicat prin care a confirmat autorizarea a trei vaccinuri anti-COVID, inclusiv Sputnik V.

Dezinformare în presă?

La ora 16:52, pe site-ul Reuters, a apărut o știre în care se arată că Sorina Ștefârță ar fi fost contactată de către un jurnalist al agenției și a declarat că vaccinul rusesc nu a fost înregistrat.

UPDATE Povestea unei dezinformări. De ce Dodon acuză Președinția de minciună în legătură cu Sputnik V și unde este adevărul?

reuters.com

Portalul gazeta.ru a republicat știrea de la Reuters.

UPDATE Povestea unei dezinformări. De ce Dodon acuză Președinția de minciună în legătură cu Sputnik V și unde este adevărul?

gazeta.ru

Socialiștii o acuză pe Maia Sandu de minciună

Deputatul PSRM Vladimir Odnostalco a difuzat pe pagina sa de Telegram știrea de pe gazeta.ru și a acuzat-o pe Sorina Ștefârță de minciună.

„Special pentru consilierii lui Sandu dau link-ul de pe pagina AMDM privind înregistrarea vaccinului Sputnik V” a scris Odnostalco.

Postarea acestuia a fost republicată și de către liderul PSRM Igor Dodon.

UPDATE Povestea unei dezinformări. De ce Dodon acuză Președinția de minciună în legătură cu Sputnik V și unde este adevărul?

Telegram/Igor Dodon

Sorina Ștefârță va solicita retragerea știrii

Contactată de NM, purtătoarea de cuvânt a Președinției a explicat că este vorba despre o neînțelegere.

„Dimineața, a fost declarația lui Igor Dodon din emisiunea sa și mai mulți jurnaliști mi-au cerut un comentariu. Eu am răspuns, citând-o pe Maia Sandu, care a spus că e important ca vaccinul să fie înregistrat de OMS. Nu am dat o apreciere înregistrării. După ce a apărut comunicatul privind autorizarea vaccinului, nu m-a mai întrebat nimeni la acest subiect, cu atât mai mult Reuters. Nu știu de unde au luat aceste informații. O să le cer să-și retragă știrea”, a precizat Sorina Ștefârță.

***

Menționăm că, la ora publicării acestei știri, agenția Reuters nu a rectificat știrea respectivă.

 

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: