Procuratura s-a autosesizat și va investiga declarațiile deputatului Odnostalco de la emisiunea lui Soloviov
Full Article 3 minutes read

Procuratura s-a autosesizat și va investiga declarațiile deputatului Odnostalco de la emisiunea lui Soloviov

Procuratura va investiga declarațiile făcute de către deputatul Partidului Socialiștilor (PSRM) Vladimir Odnostalco în cadrul intervenției în emisiunea moderată de propagandistul rus Vladimir Soloviov. Informația a fost confirmată de către Emil Gaitur, reprezentantul Procuraturii, a precizat pentru portalul Stopfals.md că procurorii s-au autosesizat și vor investiga inclusiv toate acțiunile intenționate îndreptate spre ațâțarea vrajbei, diferențierii sau dezbinării naționale etnice, rasiale sau religioase – ilegalități prevăzute la articolul 346 din Codul Penal.

Deputatul PSRM Vladimir Odnostalco a avut o intervenție în cadrul ediției din 16 aprilie a emisiunii moderate de propagandistul rus Vladimir Soloviov. Parlamentarul moldovean s-a plâns că autoritățile de la Chișinău au adoptat legea care interzice simbolurile care promovează războiul, inclusiv panglica Sf. Gheorghe. De asemenea, acesta a declarat că atât președinta țării, cât și premierul și președintele parlamentului dețin și cetățenia României.

Ceea ce se întâmplă nu ne face cinste ca țară. Rușine acelor deputați care au votat pentru interzicerea unuia dintre simbolurile victoriei – panglica Sf. Gheorghe, pe teritoriul R. Moldova. (…) Sandu, președintele nostru, precum și deputații ei, nu au nimic sfânt. Ei nu asociază cel de-al Doilea Război Mondial cu victoria poporului moldovenesc”, a declarat Odnostalco în primele minute.

La rândul său, moderatorul rus a intervenit: „De ce ar trebui Sandu să facă această asociație, dacă ea este cetățean al României? Ea se asociază cu învinșii. Cu cei alungați din Odesa, că românii au ocupat Odesa. Ea se asociază cu acea țară”.

Odnostalco i-a spus lui Soloviov că în Moldova sunt interzise filmele sovietice despre război. La fel acesta spune că președinta țării Maia Sandu, premierul Natalia Gavrilița, speakerul Igor Grosu și mai mulți deputați ai majorității parlamentare dețin cetățenia română. Acesta a omis însă să menționeze că și în Partidul Socialiștilor există deputați și ex-deputați care dețin cetățenia României (Potrivit moldovacurata.md, aceștia sunt Alla Dolință, Corneliu Furculița, Radu Mudreac, Ghenadi Mitriuc și Adrian Lebedinschi).

Din păcate, puterea încearcă să creeze tensiune. Sau ascultă provocatorii… după cum știți, în ultima perioadă au venit pe aici președinți, premieri, miniștri de externe. Cred că nu există țară ai cărei reprezentanți să nu fi venit. Și toți au venit cu sfaturi, promisiuni și au creat tensiune. Posibil că aceasta este misiunea lor acum: să atragă republica într-un conflict”, a mai spus Odnostalco.

Cei doi au discutat și despre gaz.

„Conducerea voastră a uitat să plătească pentru gazul rusesc și se poate confrunta cu o mare problemă. Gaz ar putea să nu fie, pentru că guvernul se comportă într-o manieră extrem de rusofobă. De aceea, este ciudat să mizeze pe o atitudine de bunătate în contextul datoriei veșnice pentru gaz”, a reproșat moderatorul rus.

Conform legii, acţiunile intenţionate, îndemnurile publice, inclusiv prin intermediul mass-media, scrise şi electronice, îndreptate spre ațâțarea vrajbei, diferenţierii sau dezbinării naţionale, etnice, rasiale sau religioase, spre înjosirea onoarei şi demnităţii naţionale, precum şi limitarea, directă sau indirectă, a drepturilor ori stabilirea de avantaje, directe sau indirecte, cetăţenilor în funcţie de apartenenţa lor naţională, etnică, rasială sau religioasă, se pedepsesc cu amendă în mărime de până la 600 unităţi convenţionale (30.000 de lei) sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: