Procurorii anticorupție au finalizat urmărirea penală în privința lui Ruslan Popov
Full Article 3 minutes read

Procurorii anticorupție au finalizat urmărirea penală în privința lui Ruslan Popov

Procuratura Anticorupție (PA) informează că, pe 27 mai, a terminat urmărirea penală pe un episod de îmbogățire ilicită, disjuns din dosarul de bază, în privința lui Ruslan Popov, ex-adjunct al Procurorului General suspendat.

De asemenea, procurorii anticorupție au terminat urmărirea penală în privința fostului procuror, care mai este învinuit și pentru săvârșirea a opt episoade de fals în declarația de avere și interese personale.

PA declară că atât fostul procuror, cât și complicii acestuia, au fost informați conform procedurii penale despre terminarea urmăririi penale, fiindu-le oferită posibilitatea să facă cunoștință cu materialele cauzei penale, până la expedierea acesteia spre examinare în instanța de judecată.

Mai exact, fostul procuror este acuzat că, fiind persoană cu funcție de demnitate publică, acționând în complicitate cu rudele sale, precum și administratorul unei companii private în perioada anilor 2014-2019, împreună cu familiile afiliate acestuia au dobândit mijloace bănești în sumă de 7 795 894 lei. Totuși, potrivit PA, suma totală a cheltuielilor acestora în aceeași perioadă de timp a constituit 11 064 173,39 lei, astfel fiind constatată o diferență totală de 3 268 278,55 lei între veniturile și cheltuielile acestora.

Prin urmare, fostul procuror vizat este învinuit că a deținut și deține personal și prin intermediul rudelor sale apropiate, bunuri valoarea cărora depășește substanțial mijloacele dobândite și s-a constatat în baza probelor că acestea nu aveau cum să fie obținute ilicit.

PA mai informează că, la moment în procedura procurorilor anticorupție, la etapa de urmărire penală a rămas pentru investigare în continuare un alt episod de îmbogățire ilicită și respectiv o altă cauză penală pornită recent pe faptul de spălarea banilor, care se examinează în proceduri separate.

De asemenea, PA declară că, tot la 27 mai, în rezultatul examinării demersului înaintat de procurorii anticorupție, magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, au prelungit măsura preventivă aplicată în privința fostului procuror, sub formă de liberare provizorie sub control judiciar, pe un termen de 60 zile.

Mai mult ca atât, la demersul procurorilor anticorupție, cu autorizarea judecătorului de instrucție, au fost puse sub sechestru bunuri a cărui beneficiar efectiv este fostul procuror, sub forma unui teren agricol, în sumă de 210 946 lei, precum și a unei construcții agricole, depozit frigorific în sumă de 6 038 142 lei.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: