Procurorii și ofițerii SIS au descins cu percheziții la domiciliul lui Alexandru Jizdan

Procurorii PCCOCS, cu sprijinul ofițerilor SIS, desfășoară percheziții la un fost ministru de interne, în dimineața zilei de 29 iunie. Potrivit surselor NM, perchezițiile au loc la domiciliul ex-ministrului de interne, generalul Alexandru Jizdan.

Verificările se desfășoară în mai multe locații.

Potrivit PCCOCS, oamenii legii îl investighează pe fostul înalt demnitar pentru îmbogățire ilicită și fals în declarații, timp în care acesta se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

De menționat că în 2019 a fost inițiat controlul averii lui Alexandru Jizdan, în baza unei sesizări din oficiu privind depunerea tardivă a declarației anuale de avere și interese personale. Inspectorul ANI a constatat mai multe încălcări. Drept urmare, a dispus confiscarea averii nejustificate în sumă de 770 de mii de lei și a sesizat Procuratura Generală pe aspectul falsului în declarații. 

Ulterior, Jizdan a venit cu o reacție la acest subiect. Deputatul a explicat că suma de 770 mii de lei, despre care ANI a menționat că nu are dovada provenienței, ar fi obținut-o de la părinții săi, care au vândut un teren agricol. Mai mult, banii ar fi fost transferați timp de patru ani, perioadă în care fiul său învăța în afara țării.

De asemenea, Jizdan a declarat că pretinsele imobile deținute în afara Republicii Moldova ar fi, de fapt, 3 apartamente luate în chirie în perioada în care copilul său învăța acolo.

Ulterior, Jizdan a contestat în instanță actul emis de ANI cu privire la confiscarea unei părți din averea sa, în sumă de 770 de mii de lei. „Este suspicioasă constatarea acestei instituții care a efectuat verificări timp de aproape doi ani și care mi-a atribuit ca proprietăți nedeclarate 3 apartamente închiriate de feciorul meu care este student. La fel de stranii sunt și celelalte constatări”, a scris Jizdan pe pagina sa de Facebook.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Maria Ciobanu

Cine ar putea ocupa fotoliul lui Alexandr Trubca în Parlament

Fotoliul rămas vacant în Parlament după demisia deputatului PAS Alexandr Trubca ar putea fi ocupat de actualul ministru interimar al Mediului, Gheorghe Hajder. Acesta este următorul candidat eligibil de pe lista cu care PAS a mers la alegerile parlamentare din 2025.

Contactat de NewsMaker, Gheorghe Hajder a declarat că, deocamdată, nu a luat o decizie: „Având în vedere că atât desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru, cât și validarea mandatului de deputat nu sunt încă finalizate, este prematur să mă pronunț. Am suficient timp pentru o decizie”.

La rândul său, purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, a declarat pentru NewsMaker că formațiunea urmează încă să poarte discuții cu acesta.

Dacă Gheorghe Hajder va refuza mandatul, următorul candidat eligibil de pe lista PAS este Roman Roșca. Roșca a deținut și anterior funcția de deputat, precum și cea de viceprim-ministru pentru Reintegrare. Recent acesta fost numit secretar de stat al Guvernului.

Amintim că deputatul PAS Alexandr Trubca și-a anunțat demisia din Parlament pe 10 iulie, în contextul scandalului privind afacerile sale imobiliare din Trușeni, făcute publice chiar de el înainte de publicarea unei investigații jurnalistice. Trubca a declarat că a luat această decizie deoarece activitățile sale economice „afectează imaginea și credibilitatea întregii echipe”. Totodată, el a precizat că rămâne membru al PAS.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: