Facebook/Corneliu Pântea

PUN retrage sprijinul politic pentru consilierul municipal Cornel Pântea. Îi solicită demisia din funcție

Partidul Unității Naționale (PUN) a anunțat retragerea sprijinului politic pentru Cornel Pântea, consilier municipal din Chișinău. Totodată, îi cere să demisioneze din funcție, pentru că ar fi „ignorat recomandările și solicitările conducerii PUN”. Reprezentanții partidului au ținut să adauge că îi vor retrage lui Pântea și calitatea sa de membru al formațiunii. 

Într-o declarație, semnată de liderul PUN Alexandru Cimbriciuc, se menționează că „în urma multiplelor încălcări ale valorilor politice pro-europene și românești realizate în exercitarea mandatului de consilier municipal, Partidul Unității Naționale a decis în forurile sale de conducere retragerea sprijinului politic domnului Cornel Pântea”.

Ignorând recomandările și solicitările conducerii PUN, domnul Cornel Pântea a devenit unul dintre pionii, încă, primarului comunisto-socialist Ion Ceban folosindu-și atribuțiile în sprijinirea acestuia. Devotat valorilor sale unioniste și euro-atlantice, Partidul Unității Naționale respinge categoric comportamentul consilierului municipal și îi solicită demisia domnului Cornel Pântea din funcția de consilier municipal”, se arată în declarația partidului.

De asemenea, se menționează că „Partidul Unității Naționale va retrage acestuia și calitatea de membru al formațiunii”.

De precizat că Pântea este unul din consilierii municipali care au susținut controversatele PUZ-uri.

***

Amintim că pe 21 și 22 decembrie 2022, Consiliul Municipal Chișinău a aprobat șase noi Planuri Urbane Zonale concomitent. Reprezentanții Partidului Socialiștilor, Platformei Demnitate și Adevăr, Partidul Comuniștilor, Partidul Unității Naționale și Partidul Social Democrat European, precum și mai mulți consilieri neafiliați, au votat în favoarea planurilor. Restul au fost împotrivă, dar au fost în minoritate.

Planurilor Urbanistice Zonale votate sunt următoarele:

  1. pe teritoriul adiacent str. Bucovinei, mun. Chişinău;
  2. perimetrul străzilor Timiș – Nucarilor – Bujorilor;
  3. str. Ginta Latină nr.16;
  4. str. Ghidighici nr.5;
  5. str. N. Testemițanu nr.31;
  6. perimetrul străzilor Meşterul Manole – Maria Drăgan – Otovasca – str. Uzinelor.

Ulterior, Partidul Acțiune și Solidaritate din CMC a anunțat că a depus o sesizare la CNA privind votul celor 6 PUZ-uri.

Fondatorul Platformei Demnitate și Adevăr, consilierul municipal Andrei Năstase a declarat pe 22 decembrie că reprezentanții Platformei în CMC au votat în favoarea PUZ-urilor bazându-se pe expertiză. Totodată, Năstase a solicitat Procuraturii să intervină. La fel, el a anunțat că consilierii Platformei DA își înaintează demisia din partid.

Cancelaria de Stat a notificat în instanțele de judecată cele 6 Planuri Urbanistice Zonale votate ilegal de Consiliul Municipal Chișinău. Declarația a fost făcută, în ianuarie 2023, de fostul vicepremier Andrei Spînu.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

VIDEO Bubuitură puternică auzită la Colonița, în direcția Tohatin. Ce spune poliția

Mai mulți cetățeni au anunțat la poliție despre o bubuitură puternică în satul Colonița, în direcția Tohatin, ambele localități din municipiul Chișinău. Despre aceasta a anunțat Inspectoratul General al Poliției (IGP), care a declarat că oamenii legii continuă verificările, întrucât, până la această etapă, nu au fost depistate obiecte, urme de explozie sau alte pericole pentru populație.

Poliția a primit mai multe apeluri de la cetățeni, prin intermediul Serviciului 112, în dimineața zilei de 18 septembrie, în jurul orei 04:20. Aceștia au anunțat că au auzit o bubuitură puternică în zona de sud-vest a satului Colonița, spre direcția Tohatin.

Potrivit IGP, polițiștii s-au deplasat imediat în zonele indicate și au efectuat verificări atât la Colonița, cât și la Humulești, sat din componența comunei Bubuieci.

„Până la această etapă, nu au fost depistate obiecte, urme de explozie sau alte pericole pentru populație. Totodată, au fost dispuse verificări suplimentare și în localitățile Dolinnoe și Maximovca. Poliția recomandă cetățenilor ca, în cazul în care observă obiecte sau alte elemente suspecte, să nu se apropie și să nu le atingă, ci să se îndepărteze și să sesizeze imediat Poliția la numărul 112. Poliția continuă verificările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor”, a comunicat Inspectoratul, menționând că informațiile prezentate au caracter preliminar.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: