VDEO Protestatarii lui Șor, nostalgici după timpurile sovietice: „Ne simțim abandonați. Vrem cu Rusia!”
Full Article 4 minutes read

VDEO Protestatarii lui Șor, nostalgici după timpurile sovietice: „Ne simțim abandonați. Vrem cu Rusia!”

Simpatizanții Partidului „ȘOR”, adunați pe 12 mai în fața Curții Constituționale a Moldovei, susțin că vor în Rusia și pledează împotriva guvernării de la Chișinău. Aceștia au venit să protesteze în timp ce magistrații examinează sesizarea privind constituționalitatea formațiunii politice, conduse de fugarul Ilan Șor, condamnat la 15 ani închisoare în dosarul „Frauda bancară”.

Nostalgici după timpurile sovietice și împotriva actualei guvernări – așa se declară simpatizanții lui Șor. „Cu Rusia a fost bine – învățământ gratuit, apartamente gratuite – de toate am avut. Acum ce avem? Vrem cu Rusia!”, au declarat protestatarii pentru NM.

„Noi am trăit cu Rusia. A fost foarte bine. Acum nu vedem nimic. Suntem abandonați”.

„Ieșim în stradă noi, bătrânii, care am trăit cu rușii și care știu cum s-a trăit atunci, ca aceștia tineri nu știu cum a fost înainte vremea. Ei gândesc că acum e bine. O să se mântuie (nr. termine) Europa. Vrem să trăim cu rușii. Cu rușii am învățat, cu rușii mi-am învățat copiii”.

„Datorită Rusiei a fost construită Moldova. Rusia a construit Moldova. Unde sunt întreprinderile? Nimic nu este. Totul este vândut”, au spus manifestanții.

Oamenii spun că salariile și pensiile mici i-au făcut să iasă din nou în stradă. Sursa necazurilor, spun ei, este politica „defectuoasă” promovată de guvernare. În context, simpatizanții lui Șor le-au cerut autorităților, în special președintei Maia Sandu, să iasă mai des în fața poporului, pentru a afla problemele cu care se confruntă.

„De ce nu iese în fața oamenilor? De ce merge în SUA, de ce nu este aici, cu noi? Trebuie să asculte poporul”.

„Am venit la protest pentru a apăra drepturile omului. Cum să te simți bine dacă drepturile noastre sunt încălcate? Nu avem dreptul nici la un salariu normal, nici la o locuință normală. Am venit din sat”.

„Am 2 mii lei salariu oficial. (…) Să se uite Maia Sandu cum sunt salariile oamenilor. Cum să trăim noi cu 2 mii de lei?”.

„Eu am pensia de 1100 lei? Îi dau pensia Maiei Sandu, iar ea să-mi dea mie salariul ei, să vedem cum o să trăiască”.

„Trebuie să arunci această guvernare, pentru că nu este bună de nimic. Au adunat o bandă, cum se spune nici în clin nici în mânică, care nu înțelege unde merge și ce face. Fac doar ce li se spune”.

Se declară nu doar împotriva guvernării, dar și împotriva declarării Partidului „ȘOR” în afara legii. Manifestanții susțin că o decizie în acest sens ar contravine legii.

„Nu au dreptul să facă asta. Nu au avut dreptul să schimbe nici limba, pentru că la noi e Moldova, iar limba – moldovenească”.

„Nu au dreptul să interzică. Cu ce ocazie? Doar Partidul „ȘOR” încalcă? Cum a fost ales președintă Maia Sandu? Diaspora a ales, nu moldovenii”, mai spun protestatarii.

De menționat că magistrații Curții Constituționale s-au întrunit pe 12 mai în ședință a treia zi consecutiv, pentru a examina sesizarea privind verificarea constituționalității Partidului „ȘOR”. La ședință au venit și vicepreședinta formațiunii, deputata Partidului „ȘOR” Marina Tauber, aflată în arest la domiciliu. Apărarea a cerut sistarea procesului în baza unor circumstanțe care, potrivit avocaților, ar demonstra că sesizarea nu ar ține de competența Curții Constituționale. Cererea a fost, însă, respinsă.

Amintim că proiectul hotărârii de Guvern prin care Ministerul Justiției a propus verificarea constituționalității Partidului „ȘOR” a fost aprobat de Cabinetul de miniștri condus de fostul premier Natalia Gavrilița pe 9 noiembrie 2022.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: