Adolescentă traficată în Turcia pe când era minoră. Făptașul, condamnat la 16 ani de închisoare
Full Article 2 minutes read

Adolescentă traficată în Turcia pe când era minoră. Făptașul, condamnat la 16 ani de închisoare

A promis că o va angaja în Turcia în calitate de dansatoare, însă a exploatat-o sexual în scopuri comerciale. Un bărbat din Ceadâr-Lunga, UTA Găgăuzia, a fost condamnat la 16 ani de închisoare pentru trafic de copii, anunță Procuratura Generală astăzi, 17 decembrie, într-un comunicat de presă

Totul s-a întâmplat în 2015, când victima avea 17 ani. Aceasta a fost contactată de tânărul de 23 de ani pe o rețea de socializare. Adolescenta provenea dintr-o familia social-vulnerabilă și lucra în calitate de bucătar într-un club din capitală, iar din salariul de 2400 lei nu-și putea ajuta rudele.

Prin urmare, inculpatul i-a promis un salariu de 800$-1000$ lunar în calitate de dansatoare, în Turcia. Ajunsă acolo, însă – după perfectarea pașaportului de către amicul inculpatului, la împlinirea majoratului de către adolescentă – aceasta a fost impusă să presteze servicii sexuale.

Din banii promiși din această activitate, adolescenta a primit mai puțin de jumătate, iar când refuza să continue, era bătută și amenințată cu moartea. Astfel, timp de 11 luni, aceasta a prestat servicii în 2 orașe din Turcia, la mai mulți „angajatori.”

Revenită în Republica Moldova, după ce l-a denunțat autorităților pe tânărul care a traficat-o, acesta i-a contactat mama, pe care a amenințat-o cu moartea.

Judecătoria Chișinău l-a condamnat pe inculpat la 16 ani de închisoare în penitenciar de tip închis. De asemenea, judecătorii au dat curs demersului procurorilor și l-au privat pe inculpat de dreptul să ocupe funcții ori să exercite activități legate de protejarea drepturilor și intereselor copiilor, pe un termen de 5 ani, după ispășirea pedepsei. Totodată, acesta mai foigurează într-un dosar penal.

Sentința poate fi contestată, potrivit legii.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: