Republica Moldova intenționează să simplifice sistemul de taxe, în încercarea de a scoate una dintre cele mai sărace țări din Europa din criza economică provocată de războiul din Ucraina, a declarat ministrul Economiei, Dumitru Alaiba, într-un interviu pentru Bloomberg, citat de Digi24.
Modificările sistemului fiscal, care includ o revizuire a legislației cu privire la companii pentru a crește transparența şi veniturile prin eliminarea majorității scutirilor de taxe, vor fi adoptate până în luna iulie, a precizat Dumitru Alaiba. O parte importantă a eforturilor autorităților va viza scoaterea la lumină a economiei informale, care potrivit lui Alaiba reprezintă peste două cincimi din economia Republicii Moldova.
„Războiul din Ucraina ne-a redus creșterea economică şi trebuie să ne revenim rapid”, a spus Dumitru Alaiba.
Reglementarea „economiei gri” este o condiție crucială pentru că „jumătate din economia noastră nu reacționează la nicio măsură pe care o adoptăm”, a adăugat ministrul Economiei.
Republica Moldova a obținut statutul de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană şi intenționează să se alăture blocului comunitar până în 2030. Pentru economia țării, aceasta va însemna atragerea investitorilor cu „cel mai simplu sistem fiscal”, a spus Dumitru Alaiba, precum şi depășirea problemelor de imagine create de scandalurile de fraudă bancară şi spălare de bani.
Ministrul Economiei a mai spus că Guvernul de la Chişinău intenționează, de asemenea, să reducă birocrația şi să urmeze exemplul Estoniei vizând digitalizarea serviciilor publice, precum plata taxelor şi obținerea documentelor. Însă, Republica Moldova va avea un drum lung de parcurs, în condițiile în care Produsul Intern Brut a scăzut cu aproape 6% în 2022, până la 15 miliarde de dolari, ștergând jumătate din creșterea de 14% înregistrată în 2021. În plus, rata inflației a trecut de 30% anul trecut, ceea ce a redus semnificativ puterea de cumpărare.
Alaiba estimează că economia își va reveni în acest an, dar nu va fi o creștere „spectaculoasă”, pentru că obstacolele persistă. Măsurile de simplificare a sistemului fiscal au drept obiectiv declanșarea unei creșteri economice de două cifre pe parcursul următorului deceniu, o necesitate pentru ca Republică Moldova să îmbunătățească standardele de viață şi a face convergența cu statele vecine din vest, mai notează Bloomberg.
„Nu ne putem permite o creștere de 2%-3% pentru a ieși din sărăcie”, a spus Alaiba.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.
Susțineți NewsMaker!