ANRE consideră că majorarea prețului pentru gazul metan nu este justificată
Full Article 2 minutes read

ANRE consideră că majorarea prețului pentru gazul metan nu este justificată

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) susține că majorarea gazului metan de către „TransAutoGaz” SRL, cel mai mare operator din țară al stațiilor care comercializează gaze naturale comprimate pentru vehicule, nu este justificată. În context, conducerea instituției va sesiza Consiliul Concurenței în vederea „investigării acestui caz prin prisma legislației anticoncurențiale”.

Pe 22 ianuarie, „TransAutoGaz” SRL, cel mai mare operator din țară al stațiilor care comercializează gaze naturale comprimate pentru vehicule, a afișat un preț cu 4 lei mai mare, acesta ajungând până la 17,60 lei per litru. Compania a motivat majorarea prin „creșterea preconizată a prețului de achiziție al gazelor naturale”.

Din comentariul publicat de S.A. „Moldovagaz”, care este fondatoarea „TransAutoGaz” SRL,  constatăm o încercare neinspirată de a argumenta această decizie. Conducerea  S.A. „Moldovagaz” a enumerat mai mulți factori, unii dintre care, în opinia ANRE, nu au cum să influențeze la etapa actuală structura prețului la gazul natural comprimat pentru vehicule”, menționează ANRE.

ANRE susține că argumentele operatorului demonstrează o abordare superficială a impactului social-economic al pieței gazelor naturale comprimate și anunță că își rezervă dreptul să formuleze o sesizare argumentată către Consiliul Concurenței.

În prezent, în Republica Moldova activează 5 operatori al stațiilor GNCV:
1. „Transautogaz” SRL cu 12 stații;
2. ÎCS „Lukoil-Moldova” SRL cu 4 stații;
3. „Saltica-Lux” SRL cu 2 stații;
4. SC „Oltavim” SRl cu 1 stație;
5. „Rompetrol-Moldova” S.A cu 1 stație.

Anterior majorării, un litru de metan era comercializat cu 13-14 lei. Prețul gazului lichefiat nu s-a modificat și a rămas la 13,03 lei. Pe 24 ianuarie, circa 80 de taximetriști au protestat în Piața Marii Adunări Naționale față de prețurile mai mari.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: