Ce pot face noile Apple Watch?
Full Article 4 minutes read

Ce pot face noile Apple Watch?

Astăzi în Moldova au început vânzările ceasurilor inteligente Apple Watch Series 9 și Apple Watch Ultra 2 care au fost prezentate de către compania americană pe 12 septembrie anul curent. Vă invităm să aruncați o privire mai atentă la noile produse atât de așteptate de întreaga lume.

Ce pot face noile Apple Watch?

O nouă modalitate fantastică de control

Cea mai discutată inovație realizată în Apple Watch Series 9 și Apple Watch Ultra 2 este gestul dublei atingeri. Această modalitate, aproape magică de a controla ceasul fără a te atinge de ecran, e parcă transpusă din filmele fantastice. Este destul să uniți degetul mare cu cel arătător pentru a răspunde la apel, deschide o notificare, de a opri redarea muzicii etc. Asta vă va ajuta să fiți conectați chiar dacă aveți în brațe un copil, un coș de cumpărături sau trageți fiare la sală!

Realizarea acestei funcționalități, la fel ca și multe altele, este posibilă grație faptului că în ceasuri este instalat procesorul S9 SiP.

Totodată, grație chipului și senzorilor inovatori, ceasul are posibilitate să vă urmărească mult mai eficient starea de sănătate, atât partea fizică cât și cea psihologică. De exemplu acum sunt mult mai precise datele despre ritmul cardiac, nivelul de oxigen în sânge, dispoziție, calitatea somnului și date care vă pot ajuta în planificarea familială cum ar fi ciclul menstrual și temperatura corpului. De altfel, ceasul are capacitatea de a opera Siri fără conexiune la Internet.

Ce alte inovații sunt incorporate în modelele recente? Să aruncăm o privire în particular.

Apple Watch Series 9

Ce pot face noile Apple Watch?
Ecranul îmbunătățit Retina cu funcționalitatea Always-On a devenit de două ori mai luminos ceea ce ușurează utilizarea ceasului în lumina puternică a soarelui. Nu trebuie să fă faceți grijă cu privire la siguranța ecranului or el este echipat cu sticlă durabilă de safir rezistentă la distrugere.

Numărul mare de programe și setări ale antrenamentelor vă vor crește eficiența antrenamentelor orice sport nu ați practica. Apple Watch Series 9 sunt rezistente la apă la o adâncime de până la 50 de metri ceea ce vă permite să practicați sporturile nautice fără a scoate ceasul de pe mână.

Dacă vă pasă de mediul ambiant vă va bucura faptul că carcasa Watch Series 9 este făcută integral din aluminiu reciclat. Este primul produs al companiei Apple carbon neutral, ceea ce înseamnă că în timpul producerii acestuia nu crește volumul de emisii de gaze în atmosferă.

Apple Watch Ultra 2

Apple consideră acest model cel mai fiabil și versatil. Carcasa ușoară din titan este durabilă și rezistentă la coroziune. Designul carcasei protejează sticla de safir de orice deteriorare. Noul produs este dotat cu cel mai mare și mai luminos ecran din istoria Apple Watch.

Apple Watch Ultra 2 sunt partenerul perfect pentru antrenamente. În regim de economie a energiei ceasul poate funcționa până la 72 de ore. Nu mai trebuie să vă faceți griji dacă sunteți în afara rețelei — ceasul poate funcționa și fără conexiune la internet. Printre noile funcționalități se regăsește navigația de mare precizie în zonele urbane dense, ceea cu ce nu se pot lăuda alte ceasuri inteligente.

Potrivit producătorului, Ultra 2 sunt create pentru a rezista la o varietate largă a condițiilor de mediu, altitudine și temperatură. Ceasul funcționează fără probleme la temperaturi de la −20°С până la 55°С, și în diapazonul de la 500 de metri sub nivelul mării și până la 9000 de metri altitudine. Ceasul rezistă și la o imersie de până la 40 de metri.

O atenție deosebită merită curelele pentru Apple Watch Ultra 2 care sunt realizate din materiale reciclate. Alpine Loop este o curea ușoară dar rezistentă cusută din material textil cu un cârlig în formă de litera «G» pentru o fixare sigură. Este o alegere potrivită pentru orice aventură în aer liber. Trail Loop este o curea ultra-subțire și elastică care se ajustează foarte ușor și este concepută pentru purtare zilnică și antrenamente active. Cureaua Ocean Band este ideală pentru scufundări recreative și sporturi nautice de mare viteză.

Ce pot face noile Apple Watch?

 

 

Care ceas vi se potrivește și de unde îl poți cumpăra

Sunteți mereu în mediul urban dar, în același timp, aveți un stil de viață activ și vă monitorizați starea de sănătate? Elegantul Apple Watch Series 9 vi se potrivește cu siguranță!

Sunteți pasionați de sporturi extreme, călătorii și aventuri? Aveți grijă de sănătatea dvs și vreți să primiți maximum de informații în timp scurt? Vă sfătuim să atrageți atenția la robustul Apple Watch Ultra 2.

Noile Apple Watch sunt în vânzare din 29 septembrie la distribuitorii autorizați Apple în Moldova: Enter, Orange, Moldcell, iSpace, Ultra, Maximum. În primele zile de vânzări cumpărătorii au parte de o ofertă specială — până pe 1 octombrie Apple Watch pot fi cumpărate în rate pe 10 luni fără dobândă. Detalii puteți afla la consultanții din magazine. Așadar, în cazul în care visați la noile ceasuri de la Apple, acum e timpul potrivit pentru a transforma visul în realitate.

 

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: