Construcția podului Cosăuți-Yampil: Maia Sandu a discutat subiectul cu Vladimir Zelenski
Full Article 2 minutes read

Construcția podului Cosăuți-Yampil: Maia Sandu a discutat subiectul cu Vladimir Zelenski

Șefa statului Maia Sandu s-a înțeles cu președintele Ucrainei Vladimir Zelenski să fie semnat un acord bilateral pentru construcția Podului Cosăuți-Yampil. Cei doi președinți au vorbit la acest subiect, în timpul Summitului Comunității Politice Europene, care a avut loc pe 1 iunie la Bulboaca.

Pe 5 iunie, în cadrul unor declarații în fața jurnaliștilor, Maia Sandu a declarat că în viitorul apropiat Moldova va semna un acord cu Ucraina pentru construcția podului de peste Nistru.

În cadrul summitului, am convenit cu președintele Ucrainei domnul Zelenski că în cel mai scurt timp va fi semnat acordul bilateral de construcție a Podului Cosăuți-Yampil”, a comunicat președinta.

Pe 23 februarie 2022, Cabinetul de miniștri de la Chișinău a aprobat semnarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Ucrainei privind construcția podului rutier transfrontalier peste râul Nistru, la frontiera moldo-ucraineană, în zona localităților Cosăuți – Yampil.

Atunci, autoritățile menționau că podul va avea o lungime de 641 metri, două benzi de circulație, două benzi de siguranță, două piste pentru cicliști, două trotuare pietonale și o estacadă cu o lungime de 667 metri pe partea ucraineană.

Construcția podului rutier de frontieră va interconecta infrastructurile rutiere între state, pe traseul T-02-02 Mohyliv-Podilsky-Yampil-Kryzopil-Bershad-Uman (Ucraina) şi drumul naţional R14.1 R14-Cosăuţi – frontiera cu Ucraina (Republica Moldova)”, comunicau reprezentanții Guvernului.

Tot atunci se menționa că Guvernul Ucrainei va asigura finanțarea pentru proiectul tehnic al podului, inclusiv construcția acestuia, precum și construcția infrastructurii conexe pe teritoriul său, iar Guvernul Republicii Moldova va asigura construcția infrastructurii rutiere conexe de pe teritoriul statului nostru.

Cheltuielile pentru construcția drumului de acces spre pod pe teritoriul Republicii Moldova constituie estimativ 900 milioane de lei”, precizau reprezentanții Guvernului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: