Din procuror Anticorupție, în învinuit. Detalii despre reținerea unui fost angajat al PA
Full Article 2 minutes read

Din procuror Anticorupție, în învinuit. Detalii despre reținerea unui fost angajat al PA

Un fost procuror din cadrul Procuraturii Anticorupție a fost pus sub învinuire pentru escrocherie în proporții deosebit de mari și exces de putere, săvârșite în interesul unui grup criminal organizat, se arată într-un comunicat publicat de Procuratura Generală. Potrivit surselor NM, este vorba despre Roman Statnîi. 

Acesta a fost reținut luni, iar complicele acestuia – conducătorul SA ”Natur Bravo”, a fost anunțat în căutare, după ce, aflând din presă despre reținerea fostului procuror, s-a eschivat de la organul de urmărire penală.

Respectiva cauză penală a fost inițiată pe fapte ilegale și abuzive ale succesorilor cetățeanului rus la conducerea SA ”Natur Bravo”, care, prin intermediul procurorilor din cadrul Procuraturii Anticorupție, ar fi intrat în posesia bunurilor materiale ce-i aparțin.

Totul s-a întâmplat în anul 2018, atunci când Procuratura Anticorupție i-a deschis un dosar penal, iar pentru ”a-l ajuta” să-și rezolve problemele de ordin juridic, au intrat în posesia a practic tuturor proprietăților pe care acesta le deținea, în valoare de peste 1,8 milioane de euro.

Mai exact, este vorba despre:
•    un apartament în Londra (Marea Britanie) în valoare de 1,2 milioane de euro;
•    imobile în orașul Krasdnodar (Federația Rusă) estimate la 130 mii euro;
•    120 de mii de euro – transmise în câteva rate,
•    365 mii euro – transferate de pe conturile bancare ale acestuia din Elveția în conturile indicate de către bănuți, care ulterior, au ajuns într-o bancă din stânga Nistrului.

Toate proprietățile au fost transferate în timp ce cetățeanul Federației Ruse se afla în arest preventiv la Chișinău, negocierile și actele de transmitere a drepturilor de proprietate pe respectivele bunuri fiind efectuate și semnate atât în incinta Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, cât și în birourile Procuraturii Anticorupție.

Procurorii au depus deja demers cu solicitarea arestării fostului procuror pentru 30 de zile. Demersul va fi examinat astăzi, ora 10.00, la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana.

Amintim că pe 11 februarie, NM a scris că procurorul Roman Statnîi, alături de alți patru angajați, a demisionat din cadrul Procuraturii Anticorupție. Procurorul general a confirmat atunci informația pentru NM și a precizat că „nu are de ales”, deoarece rezultatul verificărilor din cadrul procuraturilor de specialitate s-au dovedit „incompatibile cu munca de mai departe” a acestor procurori.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: