(DOC) După 20 de ani de proceduri birocratice, moldovenii care au participat la lichidarea consecințelor de la Cernobîl vor primi apartamente
Full Article 3 minutes read

(DOC) După 20 de ani de proceduri birocratice, moldovenii care au participat la lichidarea consecințelor de la Cernobîl vor primi apartamente

Cele 80 de apartamente din blocul locativ din strada Alba Iulia nr. 91/3 din municipiul Chișinău, promise de autorități participanților la lichidarea consecințelor de la Centrala Atomoelectrică Cernobîl încă în 2000, ar putea fi trecute, prin derogare de la lege, din administrarea Ministerului Muncii și Protecției Sociale în proprietate privată. Ministerul de resort a supus consultărilor publice un proiect în acest sens, care prevede transmiterea, cu titlu gratuit, a bunului imobil.

Documentul suspus consultărilor publice precizează că proiectul de lege are drept scop reglementarea procesului de transmitere, cu titlu gratuit, a locuințelor din administrarea Ministerului Muncii și Protecției Sociale, în proprietatea privată a participanților la lichidarea consecințelor de la Cernobîl. Acesta stabilește, așadar, derogări de la prevederile legislației în vigoare și anume de la art. 9 și art. 10 din Legea nr. 75/2015 cu privire la locuințe și de la art. 8 și art. 10 al Legii nr. 121/2007 privind administrarea și deetatizarea proprietății publice.

„Prezenta lege va contribui la realizarea măsurilor de protecție socială a statului, prin asigurarea cu spațiu locativ a cetățenilor Republicii Moldova, participanți la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl, precum și va îmbunătăți condițiile de trai a acestora”, anunță Ministerul Muncii.

Conform documentului, Guvernul se obligă să instituie o Comisie de transmitere a locuințelor, care va examina, în termen de 6 luni dosarele solicitanților și va decide asupra repartizării celor 80 de apartamente în baza condițiilor stabilite.

Beneficiarii locuințelor urmează a fi selectați în baza condițiilor de eligibilitate prevăzute, indiferent de gen, origine etnică, limbă, religie, convingeri sau a zonei de reședință.

Lucrările de construcție a blocului locativ din strada Alba Iulia nr. 91/3, finanțate din bugetul de stat, au început încă în 2000, însă din motive financiare acestea au fost conservate. În 2006, lucrările au demarat din nou, fiind finanțate anual în baza Legii Bugetului de Stat. Autoritățile anunță că, în total, pentru construcția blocului locativ au fost alocate mijloace financiare de circa 67 milioane de lei din bugetul de stat. În noiembrie 2022, atât blocul locativ, cât și locuințele, au fost înregistrate la Agenția Servicii Publice, fiindu-le atribuite numere cadastrale.

Potrivit informațiilor statistice, la data de 1 ianuarie 2023, din cei de peste 3500 participanți la lichidarea catastrofei de la Cernobîl, în viață au rămas 1733 persoane, dintre care 1604 au fost încadrați în diferite grade de dizabilitate.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: