Ex-președintele CSJ, Ion Druță, va ajunge după gratii? Dosarul penal a ajuns pe masa foștilor săi colegi
Full Article 2 minutes read

Ex-președintele CSJ, Ion Druță, va ajunge după gratii? Dosarul penal a ajuns pe masa foștilor săi colegi

Procuratura Anticorupție informează că dosarul penal în privința ex-președintelui Curții Supreme de Justiție (CSJ), Ion Druță, a ajuns pe masa magistraților Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, pentru examinare în fond.

Despre finalizarea urmăririi penale pe acest dosar, procurorii au informat la 14 iulie 2022, după care fostului președinte al CSJ i-a fost oferită posibilitatea de a face cunoștință cu materialele cauzei penale, potrivit normelor procesual penale.

Ion Druță este învinuit de săvârșirea infracțiunii de îmbogățire ilicită. Urmărirea penală pe acest caz a fost pornită încă în anul 2019.

Ex-magistratul vizat este învinuit că, în perioada anilor 2014-2019, în timp ce deținea funcția de președinte al Curții Supreme de Justiție și judecător al aceleiași instanțe, a obținut un șir de bunuri mobile și imobile, din mijloace bănești proveniența cărora nu poate fi justificată.

Fostul magistrat a încheiat contracte de vânzare-cumpărare, investiții în construcție, leasing, etc., prin intermediul rudelor, comunică Procuratura Anticorupție.

La fel, el ar fi organizat și dobândit bunuri imobile și mobile a căror valoare depășește substanțial mijloacele dobândite de el și membrii familiei sale.

În perioada 2014-2019, când fostul magistrat, deținea funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție, prin intermediul rudelor a obținut în proprietate bunuri imobile, pe care le deține în continuare, în valoare totală de 4 580 032,04 lei (prețul mediu de vânzare a acestora constituie suma de 12 796 510 lei), mijloace bănești proveniența cărora nu poate fi justificată.

De menționat că în procesul de efectuare a urmăririi penale pe caz, la demersul procurorilor anticorupție și cu autorizarea judecătorului de instrucție, au fost puse sub sechestru 5 încăperi nelocative, 2 încăperi locative și un autoturism, în valoare totală de 12 796 510 lei.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: