FOTO/VIDEO Elicopterul Black Hawk cu steagul Moldovei și al UE, văzut deasupra Chișinăului în timp ce unii sărbătoresc Ziua Victoriei
Full Article 2 minutes read

FOTO/VIDEO Elicopterul Black Hawk cu steagul Moldovei și al UE, văzut deasupra Chișinăului în timp ce unii sărbătoresc Ziua Victoriei

În timp ce unii sărbătoresc Ziua Victoriei, alții Ziua Europei, deasupra Chișinăului survolează elicopterul de model Black Hawk. 

Elicopterul a fost văzut în Piața Marii Adunări Naționale, unde Partidul Socialiștilor din Republica Moldova desfășoară Marșul Victoriei și marșul „Regimentul Nemuritor”. NM transmite live evenimentul. Elicopterul a fost observat și deasupra intersecției străzii Ismail și bulevardul Ștefan cel Mare, unde Partidul „ȘOR” desfășoară acțiunea „Regimentul nemuritor”.

Elicopterul Black Hawk survolează capitala cu steagul Republicii Moldova și cel al Uniunii Europene.

De menționat că Brigada de Poliție cu Destinație Specială „Fulger”, în comun cu polițiști din Polonia, desfășoară exerciții în vederea sporirii nivelului de pregătire, reacție și intervenție. Acțiunile au loc în contextul Summitului Comunităţii Politice Europene, din 1 iunie.

Potrivit autorităților din sfera securității naționale, elicopterul Black Hawk este angrenat în antrenamente tactice și va survola Chișinăul și împrejurimile acesteia.

Pe 1 iunie, complexul vitivinicol Castel Mimi din Moldova va găzdui Summitul Comunității Politice Europene. La eveniment sunt așteptați 47 de președinți și șefi de guverne, precum și conducătorii Uniunii Europene. Liderii vor pune în discuție eforturile comune pentru pace, în contextul războiului din Ucraina și al crizelor conexe, apărarea democrației, consolidarea securității energetice și reziliența statelor europene.

Evenimentul va avea loc la complexul vitivinicol Castel Mimi.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: