FOTO Un sportiv moldovean a devenit vicecampion mondial la lupte greco-romane
Full Article 2 minutes read

FOTO Un sportiv moldovean a devenit vicecampion mondial la lupte greco-romane

Luptătorul de stil greco-roman Alexandru Solovei a reușit o nouă performanță, la Campionatul Mondial Under 20 din Amman – capitala Iordaniei. Sportivul a obținut argintul, fiind la un pas de a cuceri medalia de aur la cea mai importantă competiție internațională a anului. Precizările au fost făcute de reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării a Republicii Moldova. 

Potrivit instituției de la educație, pe parcursul competiției, Solovei a demonstrat o tehnică impresionantă, obținând victorii asupra unor sportivi de performanță precum Abdulmasih din Rusia (scor 4:0), Matthews din SUA (scor 8:1), Lukac din Croația (scor 11:0) și Mars Uulu din Kârgâzstan.

În confruntarea din finală cu sportivul din Iran Alireza Morad Abdevali, Alexandru Solovei a cedat cu scorul de 1:1, ocupând locul doi la categoria de greutate de până la 77 kg.

Ministerul Educației a precizat că o contribuție semnificativă în acest sens au avut-o antrenorii Mihail Cucul și Roman Zgardan, dar și primul antrenor al sportivului – Serghei Timco din Soroca: „De asemenea, exprimăm recunoștința noastră echipei sale tehnice condusă de președintele Clubului „Heracle” Damian Răileanu pentru pregătirea și sprijinul acordat”.

Se menționează că sportivul și antrenorii vor primi premii bănești din partea Ministerului Educației și Cercetării în cadrul Galei Sportului, desfășurată tradițional la sfârșit de an.

În iulie 2021, Alexandru Solovei a devenit campion mondial la lupte greco-romane (categoria 71 kg). În august 2022, luptătorul de stil greco-roman Alexandru Solovei a cucerit medalia de argint la Campionatul Mondial Under 20 de la Sofia. În iunie 2023, Alexandru Solovei a devenit campion european la Campionatul de Lupte pentru tineri, de la Santiago de Compostela, Spania.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: