Fundația Orange Moldova: De 10 ani facem lumea mai bună
Full Article 3 minutes read

Fundația Orange Moldova: De 10 ani facem lumea mai bună

Fundaţia Orange este inima activităţilor filantropice şi de responsabilitate social-corporativă a Grupului Orange, prezentă în 30 de ţări ale lumii. În Moldova, Fundaţia Orange celebrează 10 ani de la fondare.

«Sunăm bine împreună» este sloganul sub umbrela căruia marcăm un deceniu de realizări. Începând de azi, până la sfârşitul acestui an, Fundaţia Orange Moldova, în comun cu beneficiarii, partenerii şi angajaţii Orange vor povesti despre succesele obţinute de la fondare până în prezent.

Julien DUCARROZ, Director General Orange Moldova: «Proiectele realizate de Fundaţia Orange Moldova au un impact major şi de durată asupra dezvoltării societăţii. Mulţumesc clienţilor noştri pentru încrederea pe care ne-o acordă timp de 10 ani. Datorită loialităţii lor, reuşim să investim în oameni şi în proiecte de durată, pentru a construi un viitor aici, în Moldova».

Facem lumea mai bună

Zi de zi, clienţii Orange, cu fiecare apel, SMS sau navigând pe Internet, ajută unul din şase oameni din Moldova să se bucure de condiţii de viaţă mai bune.

Sergiu POSTICĂ, Preşedintele Consiliului Fundaţiei Orange Moldova: «Datorită suportului clienților Orange, care, de fapt, contribuie la finanțare, Fundația a reușit să ajute circa 400 mii de locuitori ai Moldovei. Împreună am investit în viitorul ţării. Graţie proiectelor Fundaţiei, mii de studenţi au acces la infrastructură digitală modernă, sute de tineri primesc burse care le permit continuarea studiilor, mii de copii vin pe lume în condiţii mai sigure, sute de femei reuşesc să-şi lanseze propriile afaceri şi zeci de profesori sunt motivaţi să rămână în ţară şi să contribuie la edificarea unui sistem de învăţământ de calitate».

Timp de 10 ani, Fundaţia reuşeşte să fortifice statutul Orange de operator digital şi social-responsabil prin dezvoltarea proiectelor în trei domenii cheie: educaţie digitală, ajutor social şi cultură.

Investim în educaţie

Fundaţia Orange susţine revoluţia digitală şi aplică principiul solidarităţii digitale în toate inițiativele sale filantropice. Educaţia digitală este domeniul cheie în care se investeşte cu prioritate. Proiectele implementate sub umbrela Orange Digital School asigură accesul pentru mii de studenţi şi profesori la infrastructură modernă, expertiză profesională şi educaţie de calitate în domeniul tehnologiilor informaţionale. Clasa viitorului, Bursele STEM pentru profesorii de informatică din zonele rurale şi Orange Wi-Fi Cafe sunt câteva dintre proiectele majore în domeniul educaţiei.

Susţinem persoanele dezavantajate

Timp de 10 ani, datorită burselor oferite de Fundaţia Orange, 400 de tineri din familii social-vulnerabile au reuşit să obţină o profesie şi să se încadreze pe piaţa muncii aici, acasă. Alte 4500 de femei au primit şansa unui trai mai bun şi fără violenţă, cu ajutorul granturilor obţinute în proiectul Femeile acţionează şi câştigă.

Modernizăm sistemul de sănătate

Portofoliul Fundației include o serie de proiecte ce asigură accesul oamenilor la servicii medicale de calitate, prin dotarea instituţiilor medicale cu aparate performante, cum este tomograful donat Institutului de Neurologie şi Neurochirurgie, amenajarea şi echiparea completă a unei săli de naşteri la Institutul Mamei şi Copilului, renovarea şi dotarea Departamentului de pediatrie a Spitalului Clinic Municipal din Bălţi cu un aparat Roentgen, cel mai performant echipament medical de această clasă existent în Moldova şi primul utilaj de acest tip instalat din Europa etc.

Ne implicăm prin voluntariat

În fiecare an, 10% din numărul total al angajaţilor Orange se implică în acţiuni de voluntariat. Lansat în decembrie 2010 ca parte a strategiei de responsabilitate social-corporativă Orange, programul de voluntariat a prins contur şi s-a fortificat într-o entitate cu un program amplu, un plan de acţiuni bine stabilit şi titlu simbol — Ne Pasă.

La nivel internaţional, Fundaţia Orange activează în 30 de state de prezenţă Orange şi este expresia angajamentelor sociale ale Grupului Orange de mai bine de 30 de ani.

Sunăm bine împreună

Pentru mai multe detalii despre proiectele Fundației Orange Moldova intrați pe https://fundatia.orange.md/

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: