UPDATE Igor și Galina Dodon, dar și un medic – vizați într-un nou dosar penal
Full Article 4 minutes read

UPDATE Igor și Galina Dodon, dar și un medic – vizați într-un nou dosar penal

Procuratura Anticorupție anunță că pe 3 februarie procurorii au dispus recunoașterea și audierea în calitate de bănuiți a ex-președintelui Republicii Moldova Igor Dodon, soției acestuia și medicului „care a confecționat documentul medical fals”.

Procurorii menționează că medicul este bănuit de confecționarea și deținerea documentelor oficiale false, care acordă drepturi.

„În același timp, ex-președintele Republicii Moldova împreună cu soția sa, sunt bănuiți în deținerea și folosirea documentului oficial fals care acordă drepturi”, comunică procurorii.

În baza acestui document, Igor Dodon a solicitat Judecătorilor Curții Supreme de Justiție sa îi încuviințeze să părăsească țara, aceeași solicitare fiind înaintată de către Galina Dodon Procuraturii Anticorupție, susțin procurorii.

Astfel se menționează că Procuratura Anticorupție, pe 26 ianuarie 2023, a pornit urmărirea penală pe faptul săvârșirii infracțiunii prevăzute la art.361 alin.(2) lit.b) din Codul penal.

UPDATE: Procuratura a confirmat pentru NM că medicul vizat este soția lui Dinari Cojocaru.

„În cadrul urmăririi penale s-a stabilit că documentul medical fals a fost confecționat de către medicul care este în relații apropiate cu familia lui Dodon Igor, fiind și soția unui consilier PSRM în Consiliu municipal Chișinău”, au comunicat reprezentanții Procuraturii Anticorupție pentru NM.

***

Medicul de familie care a recomandat reabilitarea la sanatoriu a mezinului familiei lui Igor Dodon este soția consilierului municipiului Chișinău Dinari Cojocaru, din fracțiunea Partidului Socialiștilor. Informația a fost dezvăluită de către primarul Ion Ceban, care susține că doctorul ar fi săvârșit o ilegalitate și va fi vizat de o anchetă de serviciu. Informația a fost confirmată pentru NM și de către socialistul Dinari Cojocaru, care a precizat că soția sa nu a indicat în certificatul medical că tratamentul ar trebui să aibă loc anume în România.

Avocații lui Igor Dodon au solicitat judecătorilor permisiunea ca fostul șef de stat să părăsească teritoriului Republicii Moldova, pe motiv că fiul său are nevoie de un tratament de reabilitare. În cerere este indicat că urmează să plece împreună cu soția sa în România, localitatea Tîrgu Ocna. Deplasarea urma să aibă loc în perioada 28 ianuarie – 5 februarie 2023.

Pe 26 ianuarie, Dodon susținea că procurorii i-au interogat pe medicii care i-au prescris tratament fiului său. Totodată, potrivit lui Dodon, ar fi fost ridicată arhiva medicală a copilului său minor, iar medicii ar fi fost amenințați cu testul de poligraf.

Tot pe 26 ianuarie, Procuratura Anticorupție a înaintat un demers la Curtea Supremă de Justiție privind înlocuirea măsurii preventive a ex-președintelui Igor Dodon. Procurorii a cerut înlocuirea măsurii obligarea de a nu părăsi țara cu arest la domiciliu.

„Medicul a cărui nume și prenume era indicat în documentul medical a declarat că nu-i este cunoscut pacientul menționat și că ar fi aplicat ștampila la rugămintea unei colege”, a comunicat Procuratura Anticorupție.

Procurorii mai menționau că, potrivit medicului audiat, solicitarea a parvenit de la colega sa care examinează mereu familia Dodon și care se află în relații apropiate cu aceștia, fiind soția unui consilier din cadrul Consiliului Municipal Chișinău, membru al fracțiunii partidului din care a făcut parte și inculpatul.

Pe 27 ianuarie, Igor Dodon a anunțat că a decis să își anuleze călătoria în România. Acesta și-a justificat decizia prin faptul că soția sa are interdicție de a părăsi țara, dar și prin anumite presiuni asupra medicilor care au recomandat deplasarea și asupra anumitor membri ai familiei sale.

***

Igor Dodon figurează într-un dosar penal în care este învinuit de îmbogățire ilicită, corupere pasivă, trădare de patrie și acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală. Asta după ce în mai 2020 deputatul Iurie Reniță a publicat un video în care se vede cum Igor Dodon primește o pungă neagră de la fostul politician Vlad Plahotniuc.

Pe 27 iunie, Procuratura Generală a anunțat că fostul președinte al Republicii Moldova Igor Dodon s-a ales cu încă un dosar. Acestuia i-a fost înaintată învinuirea în săvârșirea infracțiunii de depășire a atribuțiilor de serviciu, în cadrul dosarului penal denumit „Energocom”.

Fostul șef de stat pledează nevinovat.

De menționat că mama fostului președinte Galina Dodon este învinuită de complicitate în infracțiunea de îmbogățire ilicită, dosar în care figurează Igor Dodon, soția sa, Galina Dodon și fratele fostei prime doamne, Petru Merineanu. Potrivit Procuraturii în urma perchezițiilor efectuate acasă la mama lui Igor Dodon, au fost depistate și ridicate din safeu mijloace bănești în sumă de aproximativ 690 mii lei, peste 17 mii euro și o mie de dolari.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: