Incendiu într-un bloc nou, din Chișinău: 19 oameni, inclusiv 5 copii, evacuați
Full Article 1 minutes read

Incendiu într-un bloc nou, din Chișinău: 19 oameni, inclusiv 5 copii, evacuați

Nouăsprezece oameni, inclusiv cinci minori au fost evacuați de pompieri dintr-un bloc de locuit din capitală, în urma unui incendiu izbucnit pe strada Dimineții 22/2. Cazul a fost înregistrat în seara zilei de 10 ianuarie, ora 21:30, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Pentru lichidarea flăcărilor, la fața locului au fost îndreptate cinci echipaje de salvatori și pompieri. Ajunși la destinație, angajații IGSU au stabilit că ard mai multe bunuri materiale dintr-o odaie a apartamentului cu suprafața totală de 50 m2.

Potrivit sursei citate, pompierii au evacuat 3 persoane, inclusiv un minor din locuința unde a izbucnit arderea. Totodată, pentru evitarea intoxicării cu produsele de ardere, salvatorii au evacuat de urgență locatarii din scara blocului, care a fost inundată cu fum. Astfel, angajații IGSU au reușit să scoată din zona de risc 19 persoane, inclusiv 5 copii. Sursa citată precizează că persoanele evacuate nu au avut de suferit.

Toate circumstanțele și cauza producerii incendiului urmează a fi stabilite de specialiști. Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 55 situații de risc.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: