Kaufland anunță lansarea oficială a lucrărilor de construcție a magazinului în orașul Comrat

Kaufland Moldova continuă extinderea proiectului investițional în Republica Moldova și anunță lansarea oficială a construcțiilor primului magazin în regiunea de Sud a țării, în orașul Comrat. În acest context, pentru a exprima recunoștința față de toți partenerii implicați în inițierea acestui proiect, dar și pentru a prezenta planurile investiționale și machetele grafice cu viitorul magazin, Kaufland a organizat un eveniment, cu public restrâns, în orașul Comrat.

„Astăzi, suntem în fața unui nou început frumos pentru Kaufland Moldova, dar și pentru cetățenii din Găgăuzia. Împreună cu toți partenerii care au pus umărul ca această investiție să devină realitate, dăm startul unui proiect de suflet în regiunea de Sud a Republicii Moldova și anume, construcția magazinului în orașul Comrat. Vom aduce în Găgăuzia standarde înalte de calitate, parteneriate locale durabile și grijă față de comunitatea în care ne dorim să lucrăm”, a declarat gazda evenimentului, Marco Hößl, director general Kaufland Moldova și România.

În cadrul evenimentului, Bașcanul UTA Găgăuzia, Irina Vlah, a salutat decizia Kaufland pentru inițiativa de face investiții în regiune.

„Ne bucurăm că UTA Găgăuzia devine tot mai atractivă pentru investitorii străini oferind condiții optime și oportunități pentru dezvoltarea afacerilor. Odată cu deschiderea magazinului Kaufland în Comrat suntem siguri că va deveni ca o carte de vizită și pentru ceilalți investitori”, a declarat Bașcanul UTA Găgăuzia, Irina Vlah.

Ținând cont de principiul regionalității, colaborarea cu producătorii locali reprezintă o prioritate pentru Kaufland. Astfel, majoritatea partenerilor Kaufland pentru operațiunile imobiliare, aferente construirii magazinului sunt autohtoni. Pentru construcția magazinului vor fi utilizate doar materiale certificate în Uniunea Europeană (CE), care corespund celor mai înalte standarde de siguranță și protecție. Conform planului de execuție a lucrărilor, începând de astăzi, proiectul va fi finalizat în termen de 8 luni. Accesul clienților, urmând să fie asigurat din strada Lenina 99.

„Mă bucură faptul că tot mai mulți investitori străini decid să-și lanseze afaceri în țara noastră. Printre aceștia sunt investitorii din România, Marea Britanie, Olanda, Franța, Estonia, Italia, Rusia, Germania. Activitatea lor de succes confirmă încă o dată că Republica Moldova este o destinație din ce în ce mai atractivă pentru investiții, ca urmare a reformelor și politicilor guvernamentale implementate în ultimii ani în diverse sectoare ale economiei naționale. Acest lucru o confirmă și deschiderea celor 2 magazine Kaufland la Chișinău și intenția de lansare a construcției unui magazin în orașul Comrat”, a precizat Ministrul Economiei și Infrastructurii, Sergiu Răilean.

Potrivit proiectului, suprafața magazinului Kaufland din orașul Comrat va fi de aproximativ 3.300 m2. Parcarea va avea o capacitate de 262 de locuri (10 locuri de parcare vor fi alocate pentru persoanele cu nevoi speciale și 8 locuri de parcare pentru familii cu copii). De asemenea, magazinul va fi dotat cu o stație de încărcare pentru mașinile electrice și rastele pentru biciclete.

Circa 3 milioane de lei au fost alocați pentru lucrări de infrastructură, cum ar fi amenajarea și asfaltarea străzii Lenina, amenajarea stației de autobuz și altele.

„Evenimentul de astăzi are o importanță deosebită pentru economia UTA Găgăuzia și a Republicii Moldova. Salutăm decizia Kaufland de a-și extinde afacerea în UTA Găgăuzia, oferind locuri de muncă bine plătite și o gamă largă de produse de înaltă calitate. De aproape un an, Kaufland a ridicat standardele pieței retail din Republica Moldova la un alt nivel, iar mai mult de 3500 de produse autohtone au ajuns pe rafturile Kaufland. Totodată, Kauflant reprezintă o cale de access direct a producătorilor locali pe piata UE. Ne bucurăm că DCFTA a creat un mediu pozitiv și atractiv pentru dezvoltarea companiile din UE și Republica Moldova”, a declarat șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Peter Michalko.

Magazinul va fi amenajat după cel mai nou concept de design Kaufland, pentru a oferi clienților o experiență rapidă și plăcută de cumpărături. Acesta va fi încălzit printr-un sistem inteligent ECO, de recuperare a căldurii de la vitrinele și camerele de frig ale magazinului, economisind astfel resursele naturale.

Totodată, la deschiderea magazinului din orașul Comrat, sortimentul celor 3.700 de articole autohtone va fi suplinit cu circa 150 de articole, fabricate în UTA Găgăuzia.

În cadrul magazinului din orașul Comrat vor activa circa 90 de angajați, iar salariul minim brut pentru angajați va porni de la 7.500 MDL. În plus, pe lângă salariul motivant, în calitate de angajator de top, compania va oferi pentru angajații săi și o serie de beneficii suplimentare.

Pe lângă investițiile financiare și de infrastructură, la Kaufland, responsabilitatea social-corporativă (CSR) reprezintă o componentă cheie în strategia companiei. Alături de programele educaționale, sociale, Kaufland susține proiecte culturale, de promovare a unui mod de viață sănătos, precum și de protecție a mediului înconjurător. Începând din 2016, împreună cu ONG-urile partenere, Kaufland a reușit să desfășoare în Republica Moldova o serie de proiecte de responsabilitate socială în care a investit peste 15.000.000 MDL.

Amintim, că pe 26 septembrie 2019, Kaufland Moldova a deschis primele sale două magazine în orașul Chișinău, situate în sectorul Botanica, pe strada Decebal 99/2 și în sectorul Ciocana, pe strada Mircea cel Bătrân 25/1.

kaufland.md

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

PAS/Facebook

Grosu explică de ce PAS merge cu vedete în Parlament: nu toți trebuie să știe să scrie legi

Președintele Parlamentului și liderul partidului aflat la guvernare, Igor Grosu, afirmă că nu toți deputații trebuie să fie juriști sau să știe să scrie legi pentru a avea un rol important în Legislativ. Oficialul a răspuns, astfel, la criticile privind candidaturile anunțate de PAS, din rândul personalităților din cultură și sport, precum dirijorul Nicolae Botgros și luptătoarea Anastasia Nichita. Potrivit lui Grosu, experiența acestor oameni în domeniile lor poate aduce plus valoare în activitatea parlamentară.

„Avem o preconcepție în societate, că toți care ajung în Parlament trebuie să știe a scrie legi. Iată asta este o abordare greșită. Vă spun: legile și proiectele trebuie să fie emanația executivului, pentru că acolo este memoria instituțională, acolo este birocrația în sensul bun al cuvântului. Acolo este nevoie de implicarea birocrației, a experților”, a explicat Grosu în cadrul emisiunii „Secretele puterii” de la Jurnal TV.

Potrivit liderului PAS, rolul deputaților este de a reprezenta comunități și domenii specifice – sportul, arta, medicina sau educația – și de a contribui la îmbunătățirea politicilor cu expertiza pe care o dețin.

„Anastasia, evident că vorbim de domeniul sportului. Noi am avut și vom avea inițiative dedicate sportului, promovării sportului dezvoltării infrastructurii sportive. Dl. Botgros – trebuie să vedem cum facem ca această activitate artistică să fie una generatoare de venit, cum promovăm talentele, cum le motivăm. Asta trebuie să facă deputații în Parlament, nu să stea zi și noapte să scrie legi. Noi nu substituim executivul. Sunt oameni care au în jurul lor o comunitate pe care trebuie să o reprezinte, oameni cu pondere în mediul sportiv, artistic, academic, etc. Aceasta este abordarea – să reprezinte așteptarea acestei comunități mari și să ajute la promovarea politicilor”, a mai declarat Igor Grosu.

***

Precizăm că Partidul Acțiune și Solidaritate a prezentat, în ultimele săptămâni, mai multe personalități publice care vor candida pe lista sa la alegerile parlamentare din 28 septembrie. Printre aceștia: dirijorul Nicolae Botgros, jurnalistul și scriitorul Constantin Cheianu, fondatoarea organizației „Prietena Mea”, Ludmila Adamciuc, luptătoarea Anastasia Nichita, fotbalistul Maxim Potîrniche și rectori de universități.

AICI am explicat ce impact ar putea avea noua strategie a partidului de guvernare, de a merge cu vedete în Parlament, și ce riscuri implică aceasta.

Amintim în acest context că Igor Grosu a anunțat, anterior, că va deschide lista PAS, iar printre primii candidați se va regăsi și prim-ministrul Dorin Recean.

***

Alegerile parlamentare vor avea loc pe data de 28 septembrie 2025. 

Conform calendarului aprobat de CEC, perioada electorală a început pe 14 iulie, iar campania electorală propriu-zisă va demara pe 29 august.

Candidații la funcția de deputat își vor putea depune actele pentru înregistrare în perioada 20 iulie – 19 august. Tot din 20 iulie începe și colectarea semnăturilor de susținere pentru candidații independenți.

Între timp, blocurile electorale își pot depune documentele la sediul CEC până pe 13 august.

Mitropolia Moldovei invită creștinii la Drumul Crucii, în jurul Chișinăului: „Nu are nicidecum o tentă politică”

Un nou Drum al Crucii și al Pocăinței va fi organizat în jurul Chișinăului, în perioada 18–19 iulie, „cu binecuvântarea” Mitropolitului Vladimir, anunță Mitropolia Moldovei.

Potrivit organizatorilor, evenimentul are un „caracter profund duhovnicesc” și nu este legat de nicio acțiune politică.

„Drumul Crucii este o tradiție anuală care reunește clerul și credincioșii într-un duh de rugăciune, pocăință și unitate, chemând binecuvântarea lui Dumnezeu asupra poporului și pământului nostru”, se arată în mesajul Mitropoliei, care invită credincioșii să participe la procesiune.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Grosu, despre concertul lui Usatîi cu artiști ruși, lângă expoziția despre terorile staliniste: „Au căscat gura toți”

Președintele Parlamentului și liderul partidului de guvernare, Acțiune și Solidaritate, Igor Grosu, a criticat concertul cu artiști ruși, organizat de politicianul Renato Usatîi în Piața Marii Adunări Naționale – acolo unde are loc o expoziție dedicată victimelor represiunilor sovietice.

„La un capăt de PMAN comemorăm, deplângem pe cei care au fost deportați, duși, schilodiți, și la alt capăt de piață chefuim. Unii comemorează, alții chefuiesc. E iurea, evident că e iurea, și foarte urât s-a primit”, a declarat Grosu în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la N4.

Șeful Legislativului a criticat, de asemenea, atât autoritățile care au permis accesul artiștilor ruși în Republica Moldova, cât și organizatorii care au oferit scena și spațiul public pentru concert.

„Ping-pongul ăsta, că ăla a dat piața, dar cine le-a dat voie în țară. Aici trebuie să tragem linia și să spunem că, scuzați-mă, au căscat gura toți. De la cei care i-au lăsat să intre pe cântăreții ăștia faimoși, până la cei care le-au permis desfășurarea activității în Piața Marii Adunări Naționale”, a conchis Grosu.

Amintim că, pe 15 iulie, Renato Usatîi a organizat în PMAN al doilea concert din cadrul Festivalului Absolvenților 2025. Pe scena din Chișinău au evoluat artiști din Republica Moldova, precum și din Rusia: Leonid Agutin și Liusea Cebotina. Concertul, organizat în imediata apropiere de expoziția „Teroarea de stat în Moldova sovietică. Amploare, victime și făptași”, a stârnit un val de critici.

Guvernul a condamnat ferm concertul organizat de Usatîi în PMAN, la mică distanță de expoziția dedicată victimelor deportărilor staliniste, calificându-l drept „o insultă la adresa memoriei colective”. Purtătorul de cuvânt al Executivului, Daniel Vodă, a criticat Primăria Chișinău pentru că a permis desfășurarea evenimentului în proximitatea expoziției și a cerut explicații publice din partea autorităților municipale.

În replică, consiliera primarului capitalei, Natalia Ixari, l-a acuzat pe Vodă de „manipulare”. Ea a precizat că primăria nu autorizează evenimentele, ci doar este notificată despre organizarea acestora.

Într-o transmisiune live pe Facebook, Renato Usatîi a declarat că expoziția nu a fost afectată în niciun fel și că zona a fost menținută curată. Totodată, acesta a calificat autoritățile centrale drept „o rușine”.

Cu o reacție a venit și Asociației Foștilor Deportați și Deținuți Politici din Moldova, care și-a exprimat profunda indignare față de decizia autorităților locale de a permite desfășurarea unui concert cu participarea artiștilor din Federația Rusă — unii dintre ei susținători ai războiului de agresiune dus de Rusia împotriva Ucrainei — chiar în vecinătatea unei expoziții comemorative.

Asociația a lansat un apel public către autorități să-și reconsidere prioritățile și să manifeste respect față de memoria victimelor regimului stalinist: „Este esențial ca suferința și sacrificiul deportaților și deținuților politici să fie onorate cu demnitate și seriozitate”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

FLYONE a înregistrat 3 aeronave noi și bate un nou record

FLYONE, liderul incontestabil al aviației din Republica Moldova, continuă să-și consolideze poziția pe piață și stabilește un nou record prin extinderea cu trei aeronave de ultimă generație – două Airbus A320 și un Airbus A321, parte din cele șase unități noi planificate pentru anul 2025, ajung pina la un numar de 20 aeronave operate de tot grupul FLYONE. 

Evenimentul a avut loc pe platforma Aeroportului Internațional Chișinău, în prezența Directorului General FLYONE, domnul Mircea Maleca.

„Această extindere nu este doar o investiție. Este o declarație fermă: FLYONE crește, evoluează și oferă mai mult. Ne angajăm să oferim siguranță, eficiență și excelență în serviciile oferite pasagerilor noștri,” a declarat Mircea Maleca.

Noile aeronave impresionează nu doar prin performanță, ci și printr-o livree complet reînnoită – un design modern, îndrăzneț și ușor de recunoscut, care reflectă spiritul ambițios și în continuă dezvoltare al companiei.Pe 15 iulie, FLYONE a „botezat” oficial primele trei aeronave din cele șase comandate pentru acest an. Dotate cu tehnologie de ultimă oră, aceste avioane oferă confort sporit, performanță operațională optimizată și eficiență energetică. Ele reflectă direcția clară a companiei: inovație tehnologică, sustenabilitate și expansiune responsabilă.

Investiția face parte dintr-o strategie coerentă de dezvoltare sustenabilă – noile aeronave contribuie la reducerea impactului asupra mediului și la atingerea obiectivelor ecologice stabilite de companie.

Cu această extindere, FLYONE își întărește titlul de companie cu cea mai mare flotă aeriană din Republica Moldova, iar în lunile ce urmează, va lansa noi rute, va crește frecvențele existente și va livra o rețea de zboruri fără precedent.

Fiți cu ochii pe FLYONE. Cea mai mare flotă. Cea mai ambițioasă strategie. Cea mai extinsă rețea.

Despre FLYONE

FLYONE (www.flyone.eu) a fost lansată în 2016 și a devenit cea mai mare companie aeriană din Moldova. FLYONE ARMENIA a fost lansată în 2021 și a devenit compania aeriană nr. 1 din Armenia în 2022.
În 2022, compania a devenit membră a Asociației Internaționale de Transport Aerian (IATA).
În decembrie 2022, FLYONE Airlines SRL a primit certificatul de operator aerian emis de Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) și licența emisă de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.
În 2023, compania a reînnoit certificarea IOSA – cel mai înalt standard de siguranță în managementul operațional – și a atins 2 milioane de pasageri, lansând 14 rute noi și extinzând flota cu 3 aeronave.
În 2024, FLYONE a lansat două noi destinații: Praga și Manchester, răspunzând cererii în creștere și atingând un record de 2,4 milioane de pasageri.

FLYONE este cea mai dinamică companie aeriană din Republica Moldova, cu o rețea de destinații în continuă extindere și o flotă modernizată. Printre cele 41 de zboruri regulate și charter, FLYONE leagă Chișinăul de destinații populare precum: Napoli, Stuttgart, Torino, Palma de Mallorca, Lyon, Bremen, Copenhaga, Alicante, Manchester, Praga, Dubai, Bologna, Roma, Milano, Berlin, Tbilisi, München, Larnaca, Frankfurt, Tel Aviv, Luton, Stansted, Parma, Verona, Dublin, Lisabona, Paris, Istanbul, Erevan, Bruxelles, Düsseldorf, Nisa, Amsterdam, Barcelona, Tirana, Tunisia, Antalya, Heraklion, Sharm El-Sheikh, Tivat și Hurghada.Pentru mai multe informații, vizitați site-ul oficial: www.flyone.eu

ria.ru

Andrei Năstase vrea să ajungă deputat în Parlament? „Nu renunț niciodată la obiectivele nobile pe care le-am avut și le am”

Fostul ministru de Interne și lider al Platformei „DA”, Andrei Năstase, anunță că ar putea candida la alegerile parlamentare din septembrie. Decizia urmează să fie luată pe 20 iulie, în cadrul unei întruniri cu foști colegi de platformă și reprezentanți ai societății civile, a declarat acesta la „Gonța Media”.

„Eu nu renunț niciodată la obiectivele nobile pe care le-am avut și le am. (…) Vorbesc de foștii mei colegi, vorbesc de Platforma Civică Demnitate și Adevăr, vorbesc de Platforma Demnitate și Adevăr, care sunt alături de mine în continuare. Vorbesc de societatea civilă care, în ultima perioadă de timp, iată, am văzut mai multe activități din partea unor oameni cu care n-am avut interacțiune. Iată de ce, pe data de 20, adică duminică, voi avea o întrunire, o întrunire de suflet cu acești oameni și vom lua o decizie cu privire la perspectivele acestei toamne politice”, a declarat Andrei Năstase.

Întrebat dacă asta înseamnă că va candida la parlamentare, Năstase a răspuns: „Dacă asta voi înțelege că trebuie să fac, voi candida”.

În privința formatului – independent sau în cadrul unei formațiuni – Năstase a spus că decizia urmează să fie luată împreună cu foștii săi colegi și susținători, pe 20 iulie.

Cine este Andrei Năstase?

Andrei Năstase și-a început activitatea publică în calitate de fondator și lider al Platformei Civice „Demnitate și Adevăr”, preluând ștafeta mișcării protestatare din 2015, scrie alegeri.md. A participat la alegerile din 2016 pentru funcția de președinte al Republicii Moldova, dar s-a retras în favoarea candidatului comun al forțelor politice anti-oligarhice, Maia Sandu.

A câștigat în 2018 alegerile pentru funcția de primar general al municipiului Chișinău. După invalidarea rezultatelor alegerilor, pe motiv că ar fi făcut agitație electorală în ziua alegerilor, a devenit unul dintre liderii Mișcării de Rezistență ACUM.

Năstase a fost și ministru al Afacerilor Interne, mai târziu – și consilier în Consiliul Municipal Chișinău (CMC).

În decembrie 2022, Biroul Politic Național al Platformei DA a decis retragerea sprijinului politic fracțiunii Platforma DA din CMC, după ce consilierii municipali au votat, alături de cei ai Partidului Socialiștilor pentru adoptarea a patru Planuri Urbanistice Zonale (PUZ) controversate, care vor permite construirea unor noi complexe locative. Guvernul a calificat inițiativa drept „ilegală”. Atunci consilierul municipal Andrei Năstase a declarat că reprezentanții Platformei au votat în favoarea PUZ-urilor bazându-se pe expertiză. Totodată, Năstase a spus că reprezentanții Platformei DA din CMC și-au înaintat demisia din partid, dar nu își vor depune mandatele de consilieri.

În 2024, Năstase a candidat la alegerile prezidențiale în calitate de candidat independent, acumulând doar 0,64% din voturi.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: