„La Barcelona au fost mai mulți oameni decât la concertul de ieri”. Ceban critică Guvernul pentru cheltuielile de Ziua Independenței
Full Article 3 minutes read

„La Barcelona au fost mai mulți oameni decât la concertul de ieri”. Ceban critică Guvernul pentru cheltuielile de Ziua Independenței

Primăria capitalei a cheltuit circa 900 000 lei pentru organizarea „Zilelor Chișinăului” de la Viena, Barcelona și Milano. Precizarea a fost făcută de edilul Ion Ceban în cadrul ședinței primăriei din 28 august. Ceban a ținut să precizeze că pentru cele 3 evenimente au fost folosite mai puține resurse financiare decât pentru concertul dedicat Zilei Independenței, organizat de Guvern, întrucât doar cheltuielile pentru aducerea și instalarea scenei s-ar ridica la 3 mln lei. NM a solicitat un comentariu de la Guvern privind costurile pentru concertul din 27 august.

În debutul ședinței primăriei, Ion Ceban a declarat că a primit solicitări din partea instituțiilor media, privind costurile pentru „Zilele Chișinăului. Edilul a precizat că pentru cele 3 evenimente Primăria Chișinău a cheltuit aproximativ 900 mii de lei, bani care au fost folosiți pentru acoperirea costurilor pentru cazarea, deplasarea și onorariile artiștilor, care au evoluat. Arenda locațiilor, potrivit lui Ceban, a fost achitată de partenerii externi și diaspora.

Suma totală pentru cele 3 locații a fost de aproximativ 900 mii de lei și a conținut: cheltuieli privind deplasarea, cazarea artiștilor și, în unele cazuri, cei care nu sunt angajați la Direcția Cultură, onorariile respective. Sala în Viena a fost achitată de agentul economic, partener austriac din Viena. În ceea ce privește sălile din Milano au fost, la fel, colegii noștri din diasporă. Iar Asociația diaspora din Barcelona, împreună cu partenerii lor de acolo, au achitat scena”, a spus acesta.

Ion Ceban a declarat că ar vrea să vadă asemenea interes din partea mass-media și în privința cheltuielilor suportate pentru evenimentele organizate de Guvern. Primarul susține că pentru concertul dedicat Zilei Idependenței, care a avut loc în capitală, Guvernul a cheltuit circa 3 milioane de lei doar pentru aducerea și instalarea scenei.

Se pare că la Barcelona au fost mai mulți oameni decât la sărbătoarea de ieri în Piața Marii Adunări Naționale. Dar nu numărăm oamenii, pentru că sunt și acolo ai noștri și aici ai noștri. Ceea ce am văzut ieri în Piață, doar arenda scenei și montarea acesteia a costat peste 2,3 milioane de lei. Iar cu tot cu adus, pentru că a fost adusă din România, aproximativ 3 milioane de lei. Și tare vrem să fie întrebați și cei de la guvernare evenimentul de ieri și alte evenimente organizate de Guvern. Cineva spune că concertul de ieri a costat 10 milioane de lei, eu nu știu exact datele”, a spus Ceban.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: