Magistrații CC examinează noi dovezi în dosarul privind constituționalitatea Partidului „ȘOR”
Full Article 3 minutes read

Magistrații CC examinează noi dovezi în dosarul privind constituționalitatea Partidului „ȘOR”

Judecătorii Curții Constituționale au acceptat cererea avocaților Guvernului examinarea noilor probe împotriva Partidului „ȘOR”. Astfel, Înalta Curte, reunită în ședință pe 12 iunie, continuă să examineze sesizarea Guvernului privind constituționalitatea Partidului „ȘOR”.

Avocatul Guvernului, Eduard Digore, a sugerat ca probele Procuraturii Anticorupție depuse în Parlament în cadrul cererilor de ridicare a imunității a deputatei Partidului „ȘOR”, Marinei Tauber, să fie atașate la dosar și luate în considerare.

„În calitate de vicepreședinte al partidului „ȘOR”, în perioada 1 ianuarie 2022 – 1 mai 2023, a acceptat de la un grup criminal organizat 195,5 milioane de lei, bani care au fost utilizați pentru finanțarea formațiunii și promovarea intereselor grupului criminal „Șor”. Solicităm ca aceste materiale să fie atașate la dosarul cauzei, deoarece se referă la sesizare”, a declarat avocatul.

Avocatul Aureliu Colenco, reprezentantul Partidului „ȘOR”, a declarat că cererea Guvernului nu poate fi acceptată, deoarece procesul a trecut la următoarea etapă, iar probele în sine nu sunt relevante pentru acest caz particular. „Data trecută ați anunțat (membrii CC – n. r.) că pentru ședința de astăzi trebuie să pregătim declarații”, a menționat el.

Totodată, în timpul unei pauze, Procuratura Anticorupție a predat Curții Constituționale dosarul penal și înregistrările convorbirilor dintre Tauber și alți membri de partid.

Precizăm că, anterior, PA a anunțat că ancheta în privința vicepreședintelui Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, și a formațiunii însăși a fost finalizată. Tauber și partidul ei sunt acuzați de falsificarea rapoartelor de finanțare a campaniei electorale și de primirea de bani de la un grup infracțional.

În context, amintim că, pe 12 iunie, începând cu ora 10:00, Curtea Constituțională a revenit la examinarea legalității Partidului „ȘOR”. Judecătorii Curții s-au întrunit pentru prima dată în ședință, pentru a examina sesizarea, pe 10 mai, iar pe 17 mai au anunțat o întrerupere a studierii cauzei.

În același timp, în fața instituției, reprezentanții Partidului „ȘOR”, condusă de Ilan Șor – condamnat la 15 ani pentru corupție, desfășoară o acțiune de protest. Oamenii scandează: „Ilan, noi suntem cu tine” și „Jos dictatura”.

***

Proiectul hotărârii de Guvern prin care Ministerul Justiției a propus verificarea constituționalității Partidului „ȘOR” a fost aprobat pe 9 noiembrie 2022 de cabinetul de miniștri condus de fostul premier Natalia Gavrilița. Câteva zile mai târziu, Curtea Constituțională a declarat că a purces la examinarea sesizării.

Ministrul Justiției de atunci, Sergiu Litvinenco, menționa că în sesizarea înaintată au fost prezentate suficiente argumente care denotă faptul că, prin toate activitățile de până atunci, formațiunea politică ar fi acționat în contradicție cu principiile statului de drept și ar pune în pericol suveranitatea și independența Republicii Moldova.

În reacție, Șor a declarat la acea vreme că interzicerea formațiunii ar însemna „lezarea drepturilor” alegătorilor care şi-au dat votul pentru Partidul „ȘOR”, precum şi un „atentat la pluralismul de opinie”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: