Moldova, invitată la Conferința de Pace pentru Ucraina. Vicepreședinta Radei Supreme, la Chișinău: „Să participe foarte activ”
Full Article 2 minutes read

Moldova, invitată la Conferința de Pace pentru Ucraina. Vicepreședinta Radei Supreme, la Chișinău: „Să participe foarte activ”

Vicepreședinta Radei Supreme de la Kiev, Olena Kondratiuk, a invitat Republica Moldova să participe la Conferința de Pace – eveniment care are drept scop obținerea păcii din Ucraina, care se confruntă cu invazia rusă. Olena Kondratiuk a îndemnat, de asemenea, țara noastră să participe „foarte activ” la evenimentul respectiv, care va fi găzduit de Elveția, în luna iunie. Precizările au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă comune cu omologul său moldovean, Doina Gherman, care a avut loc pe 29 aprilie.

Olena Kondratiuk a declarat că, în cadrul vizitei la Chișinău, a discutat cu președintele Parlamentului, Igor Grosu, și vicepreședinta legislativului, Doina Gherman, despre participarea Republicii Moldova la Conferința de Pace.

Și de aceea, folosindu-mă de această ocazie, am invitat încă o dată Republica Moldova să participe la această conferință de pace. Mai mult decât atât, să participe foarte activ. Deoarece de pacea din Ucraina va depinde pacea regională, și poate chiar din întreaga lume”, a spus politiciana.

Totodată, vicepreședinta Radei Supreme a subliniat că, în iunie, la Berlin, se va desfășura o conferință a donorilor pentru reconstrucția Ucrainei. „Este un eveniment important și pentru Moldova, deoarece vor fi analizate proiecte de infrastructură care pot fi interesante și pentru Republica Moldova”, a spus Olena Kondratiuk.

Precizăm că, pe 29 aprilie, vicepreședinta Radei Supreme de la Kiev, Olena Kondratiuk, se află într-o vizită în Republica Moldova, la invitația Doinei Gherman.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: