UPDATE Moțiunea de cenzură contra guvernului Chicu ar putea fi examinată astăzi. Biroul permanent al parlamentului se convoacă în ședință
Full Article 2 minutes read

UPDATE Moțiunea de cenzură contra guvernului Chicu ar putea fi examinată astăzi. Biroul permanent al parlamentului se convoacă în ședință

Astăzi ar putea avea loc ședința parlamentului, în care va fi dezbătută moțiunea de cenzură contra guvernului Chicu. Anunțul a fost făcut de șeful executivului, după ședința conducerii de vârf a țării din 20 iulie.

(UPDATE 11:00) Serviciul de presă al parlamentului a anunțat că deputații se întrunesc în ședință plenară la ora 14:00 pentru a dezbate moțiunea de cenzură.

Știrea inițială

Ion Chicu a menționat că la ora 10:00 se va desfășura ședința Biroului permanent al parlamentului, în cadrul căreia urmează să fie analizată inițiativa și să fie luată decizia finală.

„În funcție de rezultatele acestui exercițiu, vom lua deciziile ulterioare pe parcursul săptămânii și mai departe, în general. Pentru că dacă guvernul cade, vom deveni guvern interimar, ceea ce limitează compentențele executivului”, a menționat Chicu.

Ion Chicu a precizat că în cazul unui guvern interimar, nu vor putea fi semnate mai multe acorduri importante, printre care cel cu UE privind asistența macrofinanciară de 100 mln de euro, care ar fi urmat să fie semnat miercuri, dar și memorandumul cu FMI, cu care potrivit premierului, executivul este pe final de negocieri.

Amintim că Platforma Demnitate și Adevăr a inițiat o moțiune de cenzură contra guvernului Chicu, care a fost semnată și de deputații din PAS, precum și de deputatul neafiliat Octavian Țîcu. Și Partidul „ȘOR” a anunțat că va susține demiterea guvernului Chicu. Potrivit legislației, pentru ca moţiunea de cenzură să treacă, iar guvernul să fie demis este nevoie de votul majorităţii deputaţilor aleşi, adică cel puțin 51 de voturi.

Tot astăzi, Partidul „ȘOR” a anunțat că doi deputați ai formațiunii au fost testați pozitiv cu COVID-19 și se află în izolare, însă și alți deputați au febră și se simt rău.

În prezent, coaliția de guvernare foarmată din PSRM și PDM dispune de 50 de voturi, însă este susținută de obicei și de deputatul independent Alexandru Oleinic.

Tot la ora 10, se va desfășura ședința guvernului. Pe ordinea de zi figurează 22 de subiecte.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: