Negocierile privind aderarea R. Moldova la UE ar putea începe în acest an? Răspunsul cancelarului Germaniei
Full Article 3 minutes read

Negocierile privind aderarea R. Moldova la UE ar putea începe în acest an? Răspunsul cancelarului Germaniei

Cancelarul Germaniei Olaf Scholz a fost întrebat, în cadrul conferinței de presă din 3 aprilie, de la București, dacă Republica Moldova ar putea începe deja în anul 2023 negocierile privind aderarea la Uniunea Europeană. Oficialul german a răspuns că pentru ca acest lucru să se întâmple, este necesară îndeplinirea tuturor criteriilor formulate pentru R. Moldova, la fel ca pentru toate statele care au obținut statutul de țară-candidat la aderare.

Scholz nu a oferit un răspuns clar la întrebarea unui jurnalist, dacă ar putea începe negocierile cu Moldova, privind aderarea la UE încă din acest an.

„Ne pregătim sprijinul și în ceea ce privește aderarea la UE. Este o decizie care a fost luată odată cu statutul de stat-candidat. Acum trebuie să fie îndeplinite criteriile și est bun lucru la fel pentru toți candidații. Nimeni nu se așteaptă să se facă un pas fără ca condițiile să fie îndeplinite. De aceea, este vorba și despre perspectiva atât de îndelungată în cadrul dezbaterilor europene”, a conchis cancelarul Germaniei.

Amintim că președinta R. Moldova Maia Sandu a efectuat o vizită de lucru în România. Aceasta a avut o întrevedere trilaterală cu cancelarul Germaniei și președintele României.

Maia Sandu a declarat că Moldova sprijină crearea unui Tribunal internațional special care va investiga și urmări penal agresiunea și crimele comise de Rusia în Ucraina. Aceasta le-a mulțumit partenerilor externi pentru susținere în asigurarea păcii, bunăstării și viitorului european. De asemenea, ea a menționat că, la rândul ei, Republica Moldova asigură – împreună cu Ucraina – securitatea a peste 1,200 km de hotar european.

***

Pe 23 iunie 2022, Republica Moldova a primit statutul de țară candidat pentru aderarea la UE, alături de Ucraina.

Pe 31 ianuarie 2023, la Parlament, a fost audiat Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene cu privire la evoluția implementării Acordului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană. Ministrul Nicu Popescu declara că după obținerea statului de candidat, Moldova a adoptat un plan de implementare a celor 9 recomandări ai Comisiei Europene. „Am transformat acele seturi de recomandări în aproximativ 60 de acțiuni cu instituțiile responsabile. Implementarea acestui plan continuă, se derulează și actualmente, obiectivul nostru este pâna la 31 martie curent să finalizăm toate măsurile prevăzute”, a precizat Popescu.

În cadrul unei vizite la Chișinău din martie 2023, președintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat că o decizie privind deschiderea negocierile de aderare a R. Moldova la UE va fi luată până la sfârșitul anului curent.

Pe 1 iunie, Republica Moldova va găzdui reuniunea Comunității Politice Europene. Evenimentul va întruni 50 de șefi de state și de guverne din Europa și lideri ai Uniunii Europene.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: