NM Espresso: despre modificările la Codul Penal, protestele fermierilor și campionatul Europei de la Chișinău
Full Article 5 minutes read

NM Espresso: despre modificările la Codul Penal, protestele fermierilor și campionatul Europei de la Chișinău

Concurență, proiecte de legi

Președintele Consiliului Concurenței Alexei Gherțescu a prezentat în Parlament raportul pentru anul precedent. Oficialul și-a început prezentarea cu problemele cu privire la insuficiența de specialiști în cadrul instituției. Acesta a mai spus că instituția s-a concentrat în mare parte asupra luptei cu înțelegerile de cartel și cu abuzul de poziție dominantă pe piață. Pe viitor, potrivit lui Gherțescu, instituția se va concentra pe piața de medicamente.

Tot pe 8 iunie, deputații au adoptat în lectura a doua proiectul de lege cu privire la activitatea Serviciului de Informații și Securitate (SIS), care va extinde anumite prerogative ale instituției.

De asemenea, a fost aprobată în lectura a doua legea cu privire la cetățenie. Aceasta prevede că toți copiii care se vor naște pe teritoriul Republicii Moldova vor primi automat dreptul la cetățenia țării.

În prima lectură a fost aprobat proiectul de lege cu privire la amalgamarea voluntară a unităților administrativ-teritoriale.

Tot în prima lectură au fost aprobate modificările la Codul Vamal și alte legi. Acestea prevăd că proprietarii mijloacelor de transport, ale căror termen de exploatare este mai mare de 7 ani, și cu numere de înmatriculare străine, le vor putea vămui cu o reducere de 70%.

 


Modificări la Codul Penal

Guvernul a aprobat modificările la Codul Penal. Potrivit acestora, femeile din Moldova vor putea fi condamnate la închisoare pe viață, la fel ca bărbații. În același timp, aceste deținute vor avea dreptul la liberare condiționată anticipată.


Catastrofa de la hidrocentrala Kakhovka

Premierul Dorin Recean a declarat că Moldova examinează posibilitatea de a trimite în regiunea Herson a Ucrainei o echipă de salvatori, care să ajute la înlăturarea consecințelor după prăbușirea barajului de la hidrocentrala Kakhovka. „Pompierii și salvatorii sunt în proces de a pregăti o echipă care să meargă acolo și să ajute partea ucraineană și cu echipament, dar eventual și cu resurse umane instruite și bine pregătite, ca să participe la operațiuni de salvare”, a precizat Dorin Recean.

În timpul evacuării locuitorii regiunii Herson s-a produs un atac. Din primele informații, a murit o femeie, iar 9 persoane au fost grav rănite.

 


Fermierii și exportul…

Fermierii continuă să protesteze în toată țara. Pe 8 iunie, aceștia au blocat parțial traseele spre vămile Sculeni și Leușeni. Prim-ministrul s-a întâlnit, la Leova, cu un grup de protestatari. Aceștia i-au propus lui Recean să îl trimită, la Bruxelles, pe Alexandr Slusari – președintele asociației „Forța Fermierilor”, în locul ministrului Agriculturii Vladimir Bolea.

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene Nicu Popescu s-a întâlnit, la Stockholm, cu omologul său suedez Tobias BIllstrom. Vicepremierul a anunțat că Suedia va deveni o nouă piață pentru unele fructe și legume moldovenești.

 


Maia Sandu: comentarii și întrevederi

Președinta Maia Sandu a comentat informația apărută în presă, cu privire la un eventual conflict între Procuratura Anticorupție și Centrul Național Anticorupție. „Nu ne putem permite situația în care două instituții își aruncă replici în public și își dau responsabilitatea una pe alta. Noi avem nevoie de oameni responsabili care înțeleg cât de important este momentul și pentru agenda internă, pentru că combaterea corupției este unul dintre cele mai importante subiecte pe agendă, dar și pentru integrarea europeană. Ultimul lucru pe care vreau eu să-l văd este cearta dintre șefii de la CNA și Procuratura Anticorupție în raportul Comisiei Europene”, a menționat Sandu.

Șefa statului s-a întâlnit, pe 8 iunie, cu reprezentanta rezidentă a Fondului Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) în țara noastră, Nigina Abaszada. Oficialii au discutat despre proiectele realizate în Republica Moldova și suportul acordat de UNFPA, pe parcursul parteneriatului de aproape trei decenii, dar și în contextul gestionării crizei refugiaților. Președinta Maia Sandu a încurajat dezvoltarea în cotinuare a proiectelor prin care tinerii se implică în procesele decizionale și în dezvoltarea programelor locale.

 


Ion Ceban promite mușchi

Primarul capitalei Ion Ceban a anunțat că, în perioada 11-17 iunie, la Chișinău se va desfășura campionatul Europei la armwrestling. Potrivit acestuia, capitala va găzdui săptămâna viitoare o mie de sportivii din 30 de țări.


O tempora! O mores!

Locuitorul Orheiului, în vârstă de 26 de ani, care a furat figurina în formă de cerb de la intrarea în localitatea Căpriana, a dus-o acasă. Acum, acesta riscă până la 5 ani de închisoare.

Un polițist a rămas fără o ureche după ce a oprit, la Anenii Noi, un șofer beat și fără permis de conducere. Nu, nu este al doilea sezon din The Last of Us, ci pur și simplu realitatea moldovenească.

S-a făcut remarcată și o familie din capitală care și-a făcut la fereastră propria prisacă. Pofta de miere proaspătă nu i-a înduioșat pe vecinii indignați de prezența albinelor.

Între timp, poliția a anunțat că a apărut o nouă schemă de fraudă. Escrocii expediază victimelor, pe adresa electronică, citații false în judecată, iar apoi estorchează sume mari de bani.

Șoferița troleibuzului, care a lovit mortal o fetiță de 12 ani, și-a recunoscut vinovăția în cadrul primei ședințe de judecată. Procurorul a menționat că inculpata regretă fapta.


Știri externe

Eurostat a anunțat că zona euro a intrat în recesiune tehnică. Potrivit acestor date, pe durata a șase luni, PIB-ul din 20 de țări ale UE scade. Dinamica negativă este justificată prin creșterea prețurilor la gaze și petrol pe fundalul războiului din Ucraina.

 


Ce ne așteaptă pe 9 iunie

11:00 Ședința Consiliului Audiovizualului

17:00 Gala businessului moldovenesc

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: