Nou! Alimentează-ți contul cu lei românești (RON) la bancomatele Victoriabank
Full Article 3 minutes read

Nou! Alimentează-ți contul cu lei românești (RON) la bancomatele Victoriabank

Victoriabank continuă procesul de îmbunătățire și dezvoltare a bankingului alternativ și a soluțiilor de self-service. Astfel, după mai puțin de jumătate de an de la introducerea funcționalității de retragere a numerarului în lei românești de la bancomate, Victoriabank adaugă și funcționalitatea de alimentare a contului în moneda națională a României – RON.

Prin urmare, începând cu 11 iulie 2022, clienții băncii vor avea posibilitatea să depună RON pe carduri la următoarele bancomate Victoriabank din Chișinău:

  • Arborilor, 21a CC „Shopping Malldova”, Agenția 16
  • Bogdan Voievod, 1 Agenția OAZIS, Sucursala 12
  • Mircea cel Bătrân, 14 Sucursala 14
  • Ion Creangă, 76 Agenția 45, Sucursala 20
  • Al. Pușkin, 26 Agenția 71, Sucursala 11
  • Dacia, 29 Sucursala 30
  • 31 August, 141 Sucursala 3

Noua funcționalitate va fi integrată, treptat, în bancomatele de ultimă generație, recent achiziționate de bancă, iar până la sfârșitul lui 2022, încă 50 de ATM-uri din toată țara vor permite alimentarea contului în lei românești.

Victoriabank a lansat primele bancomate valutare încă în iunie anul trecut, iar în prezent, 191 dintre cele 208 ATM-uri din toată țara sunt valutare, acceptând retragerea numerarului sau alimentarea contului cu valute precum: MDL, EUR, USD și RON.

Ce trebuie să cunoști despre alimentarea contului la ATM?

  • Nu este perceput vreun comision pentru alimentarea contului în valută
  • Dacă contul tău este în altă valută decât cea cu care îl completezi, suma se va converti în valuta contului, la cursul pentru carduri din ziua alimentării
  • Contul poate fi alimentat cu maximum 200 de bancnote într-o singură tranzacție
  • Alimentezi contul simplu și rapid – contactless, fără să introduci cardul în bancomat, apropiind cardul de cititorul NFC, marcat prin semnul
  • Poți alimenta contul și fără prezența cardului, utilizând walletul VB24 Pay. Tot ce trebuie să faci e să apropii smartphone-ul de cititorul contactless și să urmezi pașii de pe ecranul bancomatului
  • O altă soluție de suplimentare a contului la bancomat, fără prezența cardului, este Cash-in by barcode. Tot ce trebuie să faci e să accesezi aplicația VB24 Mobile, să generezi codul Cash-In by Code și mergi la cel mai apropiat bancomat Victoriabank pentru a depune banii. O poți face chiar tu sau poți partaja codul cu un prieten care dorește să-ți depună bani în cont.

Rețeaua de bancomate Victoriabank este în continuă dezvoltare și într-o permanentă digitalizare. Recent au fost achiziționate 100 de ATM-uri de ultimă generație, care oferă deținătorilor de carduri o experiență digitală unică. Mai multe detalii despre noile bancomate găsești pe link.

Victoriabank investește în digitalizare

În 2018, Banca Transilvania, cel mai mare grup financiar din România, a devenit acționar majoritar al Victoriabank, alături de BERD. Investițiile în platformele digitale sunt o prioritate, acestea reprezentând viitorul. Victoriabank este prima bancă care a introdus plățile cu telefonul, prin aplicația gratuită pentru telefoanele cu sistem de operare Android, VB24 Pay, iar în 2019 – plățile cu Garmin Pay. În 2022 au fost lansate și plățile cu telefonul pentru utilizatorii de iOS, Apple Pay. Deținătorii de carduri își pot gestiona conturile de la distanță prin: VB24 WebVB24 Mobile, iar persoanele juridice – prin VB24 Business. Victoriabank este inclusă în Registrul global al furnizorilor de servicii Visa și Mastercard în ceea ce privește securitatea plăților digitale.

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: