O femeie din Pakistan și-a bătut în cap un cui în speranța că viitorul său copil va fi băiat
Full Article 2 minutes read

O femeie din Pakistan și-a bătut în cap un cui în speranța că viitorul său copil va fi băiat

O femeie însărcinată din Pakistan și-a bătut în cap un cui în încercarea de a influența sexul copilului și de a naște un băiat. Sfatul i-a fost dat de un „vindecător”, care este căutat de poliție, informează BBC.

Medicii le-au spus jurnaliștilor că victima este mamă a trei fete. Soțul ar fi amenințat-o că o părăsește dacă va naște încă una. De aceea, femeia, însărcinată în luna a treia, a mers la un „vindecător”, iar după vizită „s-a întors acasă și și-a bătut în cap un cui”. Membrii familiei au auzit un țipăt și au mers să vadă ce s-a întâmplat. Aceștia au încercat să scoată cuiul, însă într-un final au chemat ambulanța. Gravida a ajuns la spital cu hemoragie.

O femeie din Pakistan și-a bătut în cap un cui în speranța că viitorul său copil va fi băiat

 

În uma intervenției chirurgicale, medicii au constatat că obiectul a intrat adânc în craniul victimei. Aceștia au reușit să îi salveze viața. Ulterior, femeia și-a revenit și a povestit de ce a recurs la acest gest disperat. Ea a mai spus că a fost ajutată de o vecină să își pună în aplicare planul.

Pentru a prinde „vindecătorul” a fost creat un grup special. Potrivit polițiștilor, escrocul „s-a jucat cu viața unei femei nevinovate și i-a băgat în cap speranțe false”.

Femeia a dat naștere unui băiat.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: