Colaj NM

Pe fundalul protestului din fața Guvernului, Vlah a cerut excluderea de pe ordinea de zi a proiectului ce prevede reforma învățământului superior

Bașcanul Găgăuziei Irina Vlah a solicitat în ședința din 13 iulie retragerea proiectului de hotărâre privind reforma învățământului superior de pe ordinea de zi a Guvernului. În replică, ministrul Educației și Cercetării Anatolie Topală a spus că documentul a fost propus consultărilor publice și a propus să fie aprobat astăzi. Prim-ministra Natalia Gavrilița a supus votului această propunere, însă nu a întrunit numărul necesar de voturi. 

„Eu cred că această decizie este grăbită și propun să decidem această problemă și să revenim la într-o altă ședință” a spus Vlah.

„Proiectul hotărârii de Guvern a fost avizat în conformitate cu legislația în vigoare. În procesul de discuții publice noi am avut numeroase întâlniri cu toți reprezentanții instituțiilor care sunt supuse absorbției de alte instituții. Proiectul a suferit și unele modificări în urma consultărilor. Consider să aporbăm important acest proiect acum ca să putem desfășura admiterea și alte proceduri”, a spus Topală.

De menționat că în timp ce subiectul era abordat în cadrul ședinței de Guvern, mai mulți oameni protestau afară împotriva acestei reforme. Manifestanții au venit cu pancarte pe care scrie „Reforma-DA, Absorbție -NU”, „UASM are viitor” și scandează „Transparență”.

De menționat că reformarea instituțiilor de învățământ cu profil universitar din țară, anunțată recent de autorități, a stârnit un val de reacții în societate. Dacă unii susțin că reforma este una așteptată și necesară, atunci alții se arată sceptici și acuză autoritățile că ar încerca să „preia forțat un patrimoniu de miliarde”.

Și-au arătat dezacordul cu intenția guvernării și conducătorii mai multor universități din țară, care ar urma să fie absorbite. Acestea au acuzat ministerul de netransparență și au cerut să fie stopată procesul de reformare anunțat. „Nu lichidăm decât risipa banilor”, le-a răspuns Anatolie Topală. Ministrul Educației dă asigurări că universitățile mici care urmează a fi absorbite nu vor dispărea, dar vor continua să activeze în cadrul universităților mari. Potrivit lui, noua reformă ar urma să fie implementată din toamnă, odată cu începerea noului an de studii.

Detalii despre reforma instituțiilor universitare găsiți AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Festivitățile de 1 septembrie din școlile din Chișinău vor dura cel mult 45 de minute

În școlile din Chișinău, activitatea festivă dedicată începutului anului școlar din 1 septembrie va avea o durată de cel mult 45 de minute. Potrivit unui ordin emis de Direcția generală educație, tineret și sport, formatul festivității va fi stabilit de către fiecare instituție de învățământ, transmite IPN.

În prima zi de școală, în clasele I-XII va fi desfășurată și o lecție tematică cu genericul „Independența care ne unește”, dedicată împlinirii a 35 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova.

Ordinul prevede că școlile vor asigura alimentația elevilor din clasele I-IX, precum și a celor din clasele și grupele cu program prelungit. Elevii vor beneficia, de asemenea, de manuale gratuite, conform prevederilor legale.

Pregătirile pentru noul an de studii au fost discutate în cadrul unei ședințe organizatorice desfășurate de DGETS cu conducătorii instituțiilor de învățământ din municipiu. Discuțiile au vizat, între altele, înmatricularea în clasa I, incluziunea elevilor, alimentația, rețeaua de clase etc.

Șeful adjunct al Direcției educație, Andrei Pavaloi, a accentuat necesitatea unei comunicări active cu managerii instituțiilor și a unei pregătiri riguroase pentru noul an de studii, astfel încât elevii, cadrele didactice și părinții să beneficieze de condiții cât mai bune la începutul anului școlar.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: