În nordul Moldovei, la Rîșcani, de opt ani funcționează centrul „Phoenix” care este frecventat zilnic de câteva zeci de copii cu necesități speciale. NM a vizitat centrul pentru a vedea cum activează acesta, cu ce probleme se confruntă și cum reușește să-și continue activitatea în pofida crizei economice și energetice.
O nouă zi la “Phoenix”
Dimineața la Rîșcani începe devreme. Locuitorii orașului se grăbesc la muncă, iuțind pasul pe drumurile cârpite, pe alocuri acoperite doar cu prundiș. Iar la o margine de oraș, acolo unde se întind lanurile pitorești care se contopesc cu orizontul, un microbuz pornește după copiii cu nevoi speciale, pentru care expresia „patru pereți” nu este deloc o figură de stil.
Suntem la „Phoenix” – un centru care a devenit a doua casă pentru zeci de copii cu nevoi speciale, în mare parte din raionul Rîșcani. La intrare ne întâmpina Lilia, una dintre cei 38 de angajați ai centrului. Ea lucrează cu copii cu sindromul Down, paralizie cerebrală, cu întârziere în dezvoltare și copii cu autism.
Mergem împreună în sala de conferințe. Lilia închide geamurile, pentru a menține răcoarea din încăpere și își amintește că vara, din contră, jaluzelele erau mereu ridicate, astfel încât toate sălile să „se încălzească de la soare”. Pe pervaz sunt aranjate mai multe ghivece cu flori, pe pereți atârnă un panou imens cu fotografii, iar în dulap și pe polițe – obiecte de artizanat și tablouri, unele dintre acestea cu tot cu preț. De-a lungul pereților, sunt aranjate scaune înalte cu cotiere confortabile, care, după cum am aflat mai târziu, pot fi coborâte astfel încât copilul să se poată așeza singur în scaunul cu rotile.
Independența – ca acțiune și abilitate – este ridicată la „Phoenix” la rang de cult. De altfel, înțelegerea acestui lucru nu se produce imediat.
Lilia ne povestește despre centru și despre copii, însă discuția este întreruptă de sunetul telefonului. „ Dа, vor fi. Ei deja vin la dumneavoastră”, răspunde ea și ne explică: este una dintre mame. Întreabă dacă va fi astăzi autobuzul.
Lilia lucrează la centru de aproape jumătate de an, dar unii colegi de-ai ei muncesc aici de la fondarea instituției. Unul dintre ei este Lucian, care știe despre centru aproape totul și nimic despre burnout.
„Nu m-am gândit niciodată la asta. Nu am timp. Pur și simplu știu ce trebuie să soluționez, cu ce mă voi ocupa mâine și ce proiecte mai necesită a fi îmbunătățite”, povestește el de parcă nu ar fi înțeles întrebarea.
În timp ce discutăm, sala se umple de zgomot. Primul copil intrat în sală vine direct spre aparatul de fotografiat, se aranjează pentru a face o poză și cere să i se arate fotografia. După el intră Olimpian – elev și voluntar al centrului. A luat un scaun cu rotile din camera de alături și se grăbește să-și ajute un coleg care nu se poate descurca fără el.
Toți copiii sunt pe loc. La ora 8:30 la „Phoenix” începe o nouă zi.
Îmbrățișările – parte a ritualului
În sală intră Anna, coordonatorul centrului. După ce schimbă cu noi câteva fraze i se adresează lui Olimpian: „Ai băut apă astăzi?” Și îi amintește a câta oară despre importanța apei pentru organism.
Mergem într-o sală mare, unde sunt mai mulți adolescenți în scaune cu rotile sau în scaune obișnuite, aranjate de-a lungul pereților. Aici copiii modelează, fac diferite lucruri handmade, joacă jocuri de societate, discută, mănâncă și pur și simplu petrec timpul împreună.
Cu unii dintre ei Anna se îmbrățișează. Îmbrățișările sunt lungi și sincere și sunt parte a ritualului.
Copiii nu reacționează la străini, de parcă s-ar fi obișnuit deja cu prezența obiectivelor și continuă să discute între ei. Unul dintre ei îi spune Annei că se va căsători neapărat „deoarece nu vrea să moară în singurătate”.
Urmează dejunul, activități comune și bazinul.
„E mai rău decât în Marea Britanie după al doilea Război Mondial”
Despre „Phoenix” în Moldova a auzit multă lume, inclusiv datorită mediatizării subiectului, dar și datorită faptului că centrul este mare și rezultatele obținute aici pot fi văzute în orice moment.
Complexul din Rîșcani este unul dintre proiectele organizației MAD-Aid, care activează pe întreg teritoriul Moldovei. Fondatoarea acesteia este Victoria Dunford, care acum 15 ani a plecat din Moldova în Marea Britanie. În ultimii zece ani ea practic a trăit în două țări: în cinci luni din 2023, a zburat de șase ori în Moldova. De data aceasta a venit pentru trei săptămâni. Și dimineața ei începe la centru unde soluționează problemele care nu pot fi gestionate la distanță.
Victoria povestește că totul a început în 2009, când împreună cu soțul său John de origine din marea Britanie, au venit la spitalul din Bălți unde urma să fie operată mama sa. Atunci soțul ei „a intrat pentru cinci minute în spital și i-a spus: spitalele voastre sunt mai strașnice decât cele din Marea Britanie de după cel de-al doilea Război Mondial”. Ea recunoaște că atunci chiar s-a supărat pe el și l-a acuzat că este prea răsfățat deoarece spitalul din Bălți este mai bun decât cel din Rîșcani, localitatea ei de baștină. Și doar atunci când a început să lucreze în spitalele din Marea Britanie, a înțeles de ce a fost atât de șocat soțul ei. „Spitalele de acolo și de aici nici nu pot fi comparate”, spune ea.
”Muncind în spitalele din Marea Britanie am observat că utilajul este schimbat destul de des. Iar în 2013 am trimis în Moldova primele 50 de paturi: 20 – pentru Centrul Mamei și al Copilului și 30 în secția Cardiologie a spitalului din Rîșcani”, își amintește Victoria.
Și imediat precizează că în 2022, în timpul crizei refugiaților, compania MAD-Aid a asigurat spitale din toată țara cu mobilă și echipament, inclusiv pentru oameni cu nevoi speciale. În Moldova au ajuns 500 de paturi noi pentru spitale și 198 de paturi noi pentru secțiile de Reanimare, care au fost cumpărate de spitalele din Marea Britanie în pandemia de COVID-19, dar nu au mai fost folosite. Acestea așa și au ajuns în Moldova – ambalate. Dar cel mai des, în Moldova este adus echipament la mâna a doua.
Victoria susține că 80% din tot ce este la „Phoenix” , la fel a fost adus din marea Britanie.
„În scaun cu rotile mă aflu eu și doar eu”
Tot în 2013, Victoria și soțul ei au adus în Moldova 200 de scaune cu rotile. Soții au decis să nu le împartă beneficiarilor care stau în casă, ci dimpotrivă să le ofere copiilor cu nevoi speciale pentru a-i aduna într-un singur loc.
„Când i-am adunat, am înțeles că mulți nici nu știau despre existența unor copii la fel ca ei, cu excepția celor care au avut nevoie de spitalizare. Mulți dintre ei erau convinși că „în scaun cu rotile mă aflu eu și doar eu”. Dar să știți că așa e foarte complicat de trăit. Copilul locuiește în sat, toată ziua se află între patru pereți și în timp ce copiii vecinilor aleargă pe străzi, el crede că este singurul din lume așa. Trebuia să-i vedeți atunci când i-am adunat la o masă și când au înțeles că mai sunt băieți și fete ca ei ”, își amintește Victoria.
Astfel a apărut ideea de a crea în clădirea abandonată a unei foste grădinițe un centru pentru copii, care ar fi putut fi frecventat zilnic și unde copiii ar fi putut socializa și învăța. În ultimii 10 ani, spune Victoria, foarte multe lucruri s-au schimbat.
„Sunt mândră de faptul că am putut deschide acest centru și fără a oferi măcar un leu mită am adus camioane cu ajutoare umanitare. Acum opt-zece ani, nivelul de birocrație era mult mai mare. În prezent e mult mai simplu. Au fost aprobate legi privind vămuirea ajutorului umanitar, legi privind angajarea în câmpul muncii a oamenilor cu nevoi speciale și multe alte acte normative care te ajută să eviți birocrația”, a menționat Victoria.
„Dacă mor eu, moare și „Phoenix”?”
Victoria povestește că în 2021 complexul urma să devină autonom – așa cum era planificat să-l facă după prima criză serioasă.
„La finele anului 2016, când centrul număra 16 angajați, am rămas fără bani. Donatorii, care ne ajutau financiar, au ales să sprijine alte proiecte. Și atunci am conștientizat faptul că „în cazul în care mor eu, moare și „Phoenix” și asta m-a întristat foarte mult. Atunci pe de o parte, simțeam satisfacție pentru că am fost răsplătită pentru efortul depus cu ordinul Imperiului Britanic, iar pe de altă parte nu dormeam nopțile din cauză că centrul s-ar putea închide”, își amintește ea și povestește că în acel moment a luat decizia de a deschide pe lângă centrul pentru copii un azil pentru bătrâni și a început să „bată la toate ușile” pentru a găsi susținerea necesară.
Își dorea să facă un azil-model pentru părinții copiilor plecați peste hotare, care nu-și pot îngriji rudele vârstnice. Serviciile azilului sunt contra plată, iar toți banii adunați sunt cheltuiți pentru necesitățile centrului pentru copii cu nevoi speciale. În cadrul centrului „Phoenix” a fost deschis și un centru de zi pentru reabilitarea copiilor, unde absolut toate serviciile sunt gratuite. Centrul are săli pentru masaj, dezvoltarea motricității fine, etc.
Azilul pentru bătrâni are o capacitate de 28 de persoane. Costul cazării pornește de la 10 mii de lei pe lună, în funcție de starea de sănătate, necesitățile de reabilitare și de capacitățile de autoîngrijire a persoanei cazate.
Aproape toate camerele din azil sunt pentru două persoane. Victoria spune că această clădire era deja construită, de aceea la amenajare s-a ținut cont de planimetria existentă. În schimb în fiecare cameră există grup sanitar. În cadrul azilului a fost amenajată o baie mare, o platformă specială pentru cei care se mișcă în scaune cu rotile, o bucătărie, o sufragerie, o cameră de zi în stil național cu intrare separată.
„Deși diferiți, suntem toți egali”
Victoria ne face o excursie prin centru și ne întoarcem la copii. Urmează noi îmbrățișări cu cei care simt nevoia să o facă.
Câțiva copii au coborât din scaunele cu rotile pe podele și fac puzzle-uri din lemn. Alți câțiva se joacă la mese.
Natalia colorează atent un fluture multicolor ținând pensula cu dinții. Și chiar dacă peste o oră va fi hrănită cu lingurița, acum ea este satisfăcută de proces.
Antonela, o copilă de 15 ani, citește încet și nedeslușit în celălalt capăt al camerei o poveste, urmărind cu degetul rândurile din carte.
În timp ce Victoria discută cu copiii, în cameră intră Lilia și le propune copiilor să meargă la hidroterapie. Mai mulți băieți, printre care și Olimpian, îi ajută pe copii să urce în scaunele cu rotile. Odată ajunși pe prag, copiii se ridică din nou din scaune și sprijinindu-se de balustrade coboară încet rampa: mulți dintre ei au reușit să facă primii pași abia aici la „Phoenix”.
Mai târziu, Victoria ne-a povestit că muncitorii care au construit centrul îi spuneau că „este prea tânără și nu știe cum trebuie să fie o rampă”, dar oricum au făcut-o așa cum a vrut ea. Acum mersul de-a lungul balustradei este o activitate obligatorie, efectuată de câteva ori pe zi.
În apropiere este amenajată o clădire cu piscină, singura construită de la zero pe teritoriul complexului, care, la fel ca azilul pentru bătrâni, este o sursă de venit pentru „Phoenix”. Până la prânz în piscină se face gratuit hidroterapie, masaj și hamam. Cealaltă jumătate de zi, bazinul poate fi folosit de toți doritorii, care pot cumpăra abonament pentru o lună, trei sau șase luni (10 lecții pe lună costă 850 de lei).
Lilia, ajutată de alți câțiva angajați, îi ajută pe copii să-și schimbe hainele și să intre în piscină, inclusiv cu ajutorul unui lift special. Urmează 40 de minute de terapie.
Lilia ne atrage atenția asupra faptului că împreună cu beneficiarii centrului, sunt tratați și alți copii.
„Inițial atât copiii, cât și părinții acestora priveau sceptic oportunitatea de a face proceduri împreună cu copiii cu nevoi speciale. Dar cu timpul multe s-au schimbat. Ei au înțeles că deși diferiți suntem toți egali”, spune Lilia.
„Discriminarea începe de acasă”
Victoria vorbește mult despre atitudinea din familie și societate față de copiii cu nevoi speciale.
„Când am început să activăm, absolut toți, începând cu viceministrul muncii și protecției sociale și terminând cu angajații primăriei din localitate îmi spuneau: „De ce scoți copiii din casă? Ei oricum nu au niciun viitor, nu vei putea face nimic cu ei”. Dar noi veneam la toate sărbătorile: Ziua Limbii Române, Ziua Drapelului, Ziua Orașului. Veneam la toate concertele din Rîșcani și din satele din apropiere. Cu timpul oamenii au văzut cât de mult au evoluat și s-au dezvoltat copiii și că sunt și ei copii ca oricare alții. Da, unii dintre ei nu pot merge, dar pot face cu mâinile lor lucruri pe care nu le putem face noi. Avem fete care brodează tablouri. Nu voi putea face niciodată așa ceva. Întotdeauna le spun discipolilor mei: „Sunteți bravi. Aveți nevoie de mai multe forțe, mai multă răbdare, mai mult efort pentru a face față dificultăților cu care vă confruntați. Dar mergeți înainte și nu permiteți nimănui să vă discrimineze”.
„Discriminarea începe de acasă” unde li se spune:
„Cel mai important e să poți merge, altfel nu vei putea face nimic”. Am amenajat o bucătărie astfel încât copiii să învețe să gătească și să devină independenți, iar părinții ne spuneau: „Nu le dați cuțitul în mână, se vor tăia”. Dar și noi când abia învățam să gătim ne tăiam degetele. La început, cel mai dificil a fost să comunicăm cu părinții. Le spuneam: „Posibil că copiii voștri nu vor putea merge (deși, datorită rampei noastre, toți deja merg), dar haideți să dezvoltăm ceea ce le place să facă. Dacă lui Olimpian îi place să cânte la flaut și saxofon, iar lui Laurențiu îi place computerul, haideți să-i ajutăm să se dezvolte în direcția aceasta. Și pe viitor ar putea câștiga din asta și bani nu doar plăcere”, povestește entuziasmată Victoria.
Acum, potrivit Victoriei, sunt vizitați de copiii din licee și de la colegiul din Rîșcani. Iar doi foști elevi ai centrului „Phoenix” – Daria și Laurențiu – au devenit deja voluntari la centru. Tinerii învață contabilitate și IT la colegiu. Victoria speră că în viitor ambii vor deveni angajați ai centrului „Phoenix”.
Despre discriminarea din familie, Victoria vorbește mai mult decât despre discriminarea din societate. Ea își amintește de un băiețel care frecventa centrul, căruia medicul „i-a interzis categoric să meargă la școală”. Specialiștii centrului au reușit să o convingă pe mama băiatului, cu promisiunea că îi vor cumpăra în fiecare an un rucsac și rechizite școlare. Acum băiatul învață în clasa a șasea și se descurcă mult mai bine la matematică decât unii colegi de-ai lui.
„În Moldova gradul de invaliditate este stabilit de medic, care utilizează două calificative: „bun” și „rău”. În Marea Britanie în astfel de cazuri este convocat un consiliu din care fac parte reprezentanții școlii, asistenți sociali, medici, părinți. Împreună iau o decizie și fac absolut tot ce se poate face. Mai avem mult până acolo, dar ajungem și noi la un anumit nivel deja”, consideră Victoria.
Și menționează că acei copii care au ajuns la centru la o vârstă fragedă și au mers la o școală normală au cu totul alte posibilități. Mai complicat le este celor mai mari. Aceștia nu au beneficiat de programe de reabilitare și au probleme chiar și cu încrederea în propriile forțe.
Sunt prea mari pentru a mai fi copii
După proceduri, copiii parcurg același traseu până ajung în sălile lor. Cei care merg împing scaunele cu rotile. Cei care merg mai greu folosesc balustrada pentru a se ajuta.
„Am obosit”, spun copiii după ce au luat o gustare și continuă să discute, repetându-le Annei și Liliei frazele neclare ale unor copii.
Anna le-a împărțit copiilor câte o sticlă cu apă. Cineva a reușit să o deschidă din prima, alții s-au descurcat mai greu. Antonela a refuzat ajutorul, fata a depus ceva efort pentru a deschide sticla, a vărsat câteva picături pe masă, pe care le-a șters singură. A mers după asta să facă cu toți ceilalți puzzle-urile și constructorul lăsat de copii pe podele. Urmează o mică pauză, prânzul și o altă ieșire la rampă.
Aproape toți copiii care au venit astăzi la centru sunt adolescenți. Sunt aproape 10. Centrul „Phoenix” este frecventat totuși de 28 de persoane. O parte dintre ei combină activitățile centrului (de trei ori pe săptămână) cu lecțiile de la școală conform unui program adaptat (de două ori pe săptămână). Unii dintre ei au rămas însă astăzi acasă: vor veni data viitoare împreună cu cei care acum sunt la școală, deoarece stau prea departe.
Victoria regretă faptul că mulți copii au ajuns să frecventeze centrul fiind deja adolescenți și nu la o vârstă mai fragedă. Unii beneficiari au chiar peste 20 de ani. O tânără dintr-un raion vecin a aflat abia la 24 de ani despre existența unor tineri la fel ca ea – cu nevoi speciale.
„Din păcate în Moldova nu există nimic pentru tinerii cu nevoi speciale. Iar noi abia am început să le arătăm discipolilor noștri ce să facă pentru a crește și a merge înainte. De aceea am început să dezvoltăm și proiecte de alternativă. Nu avem deocamdată un plan concret, dar soțul meu visează să construiască în apropiere câteva case, unde tinerii cu nevoi special ar putea trăi independent și ar putea lucra în calitate de voluntari în cadrul centrului”, spune Victoria. Ea a precizat că deja în septembrie va fi inaugurat un grup pentru maturi în cadrul centrului.
.
Victoria ne-a arătat și sera, construită recent pe teritoriul complexului, unde discipolii vor putea obține abilități noi. Ea consideră însă că programele pentru adulții cu nevoi speciale trebuie să fie elaborate la nivel național.
Prea multe necunoscute
Atunci când vorbește despre planuri, Victoria se întoarce din nou la probleme. Una dintre ele este criza energetică și facturile prea mari. În ianuarie 2023, centrul a primit pentru consumul de gaze naturale o factură în sumă de 191 de mii de lei. Atunci, aceasta a fost plătită de o companie din Moldova, care a solicitat să-i fie păstrat anonimatul. Victoria susține că este primul donator atât de generos, care plus la toate a apărut întâmplător.
„Am avut rezervați pentru consumul de gaze, luând în calcul piscina și inflația, aproape trei mii de euro, dar cât de prudent nu ai fi, nu poți prevedea o creștere de 900% a prețurilor pentru gazele naturale”, spune Victoria, care ne arată că pe teritoriul complexului au fost deja instalate panouri solare pentru 100 кW, dar mai e nevoie de încă tot atâtea.
De aceea Victoria „bate din nou la toate ușile” pentru a aduna 17 mii de euro, bani necesari pentru instalarea până la sfârșitul lunii octombrie a panourilor solare. În așa mod „Phoenix” se va putea întreține singur, iar MAD-Aid se va putea ocupa de proiecte noi (unul dintre ele – reparația capitală a secției chirurgie neonatală a Centrului Mamei și Copilului, pentru care a fost lansată deja strângerea de fonduri).
Ea recunoaște că și-a dorit să deschidă un astfel de centru și în sudul țării, dar …
„Este foarte complicat să deschizi un centru de un asemenea nivel. „Phoenix” mi-a luat tot timpul liber, mi-a acaparat toată viața. Ar fi fost bine să deschidem un astfel de centru în sudul țării, asta ne-a recomandat și primarul orașului în care trăim noi în Marea Britanie. Primarul a fost la „Phoenix” și consideră că centrul nostru, reieșind din rezultatele obținute, este unic în felul său”, povestește ea precizând că din ziua fondării centrului, acesta a fost vizitat de peste 300 de britanici, care au ajutat și ajută în continuare centrul.
„Cred că Moldova poate deveni o țară dezvoltată”
În 2016, la aniversarea deschiderii centrului, 20 de copii în scaune cu rotile au plecat la Bălți la pizzerie. Unii vizitatori se sculau demonstrativ de la masă și plecau, iar cei care au rămas îi examinau fără jenă. În acest an, discipolii centrului au mers la teatrul din Bălți, apoi din nou la pizzerie. Și când organizatorii excursiei au cerut nota, au fost anunțați că aceasta a fost deja achitată.
„Când am fondat organizația, am încercat să demonstrez că prin anumite acțiuni putem schimba viața de acasă, din Moldova. Fac parte din tagma visătorilor, care cred că Moldova poate deveni o a doua Mare Britanie sau Germanie în timpul apropiat. Cea mai mare problemă a noastră este că mulți dintre noi nu fac ceea ce depinde de ei. Nu contează cine ești – ministru, ambasador sau un angajat de rând – dacă îți vei face zilnic treaba fără mită și fără a căuta căi ușoare, doar respectând legea, atunci totul se va schimba. Și exact în această direcție trebuie să muncim toți”, crede Victoria.
***
Seara, tinerii din Mihăileni Veche, Boroseni Nou, Vasilăuți, Pîrjota, Nihoreni, Corlățeni și alte sate din raionul Rîșcani se întorc acasă pentru a se reuni dimineața cu cei alături de care au încetat să se simtă singuri.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.
Susțineți NewsMaker!If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.
