„Se vehiculează că unii fac bani la greu”. Ceban cere au audit intern la Piața Centrală
Full Article 1 minutes read

„Se vehiculează că unii fac bani la greu”. Ceban cere au audit intern la Piața Centrală

În cadrul întreprinderii municipale Piața Centrală din capitală va fi realizat un audit intern. Anunțul a fost făcut de primarul Ion Ceban, astăzi, 20 ianuarie, în cadrul ședinței primăriei. Potrivit edilului, este necesară o analiză detaliată cu privire la situația reală din cadrul întreprinderii, în condițiile în care există informații despre numeroase încălcări.

„Acolo pentru unii este raiul pe pământ. Se vehiculează că unii fac bani la greu și nu știu nici de frica autorităților, nici de a oamenilor legii. Sunt niște detalii picante, aș zice eu, oameni puși în funcții pentru anumite scopuri, au ajuns acolo prin cineva care cândva se afla la putere. Oameni care vor să facă și proteste pe anumite subiecte, cum ar fi de ce nu se permite parcarea în jurul pieței”, a declarat Ion Ceban.

Totodată, potrivit lui Ion Ceban, la Piața Centrală vor urma mai multe reforme, printre care perfecționarea sistemului de management la nivel organizațional, precum și reabilitarea și modernizarea infrastructurii de afaceri. În opinia sa, sunt necesare schimbări la nivel de funcții administrative pe motiv de incompetență și coruptibilitate.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: