Socialiștii au venit pe 30 ianuarie cu mai multe propuneri în contextul datoriei Apă-Canal Chișinău și a riscului ca locuitorii municipiului să rămână fără apă. Totodată, aceștia au anunțat că fracțiunea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) cere convocarea unei ședințe de urgență a Consiliului Municipal Chișinău (CMC) pentru a lua măsuri în acest sens.
Reprezentanții PSRM, în cadrul unor declarații, au propus ca membrii Comisiei pentru Situații Excepționale să interzică întreruperea curentului electric la Apă Canal Chișinău.
Totodată, aceștia au menționat despre importanța adoptării unei legi cu privire la întreprinderi, care să prevadă măsuri speciale de sprijin.
Liderul fracțiunii socialiștilor din CMC Alexandr Odințov a spus că fracțiunea PSRM solicită convocarea unei ședințe de urgență a Consiliului Municipal Chișinău pentru a lua o serie de măsuri.
***
Premier Energy informa că din cauza datoriei în creștere neachitată de Apă-Canal Chișinău, începând cu data de 26 ianuarie vor fi operate noi deconectări la mai multe locuri de consum, inclusiv cele în care își are sediul administrativ furnizorul de apă. Datoria totală a Apă-Canal Chișinău constituie 73,2 milioane de lei, din care 44,7 milioane de lei conform facturilor cu termenul expirat.
Directoarea generală a Apă-Canal Chişinău Irina Gutnic a declarat pentru Ziarul de Gardă că prin deconectarea punctelor de consum va fi „afectată întreaga activitate a operatorului”, iar acest lucru va avea „impact asupra distribuției apei în municipiului Chișinău”.
Primarul capitalei Ion Ceban a publicat lista adreselor care ar urma să fie deconectate. Este vorba despre străzile: Florilor, Burebista, Vadul lui Vodă, Aeroport, Codru, Grigore Vieru, Calea Basarabiei, Stăuceni, Albișoara, Varnița, Dumitru Matcovschi, Petricani, Izvoarelor și Ialoveni.
„În ultimele săptămâni au fost deconectate 8 puncte de importanță pentru întreprindere. Astăzi urmează să fie deconectate altele. Deși este ilegal să se acționeze în așa mod, când pot fi găsite soluții și pentru a nu se purcede la astfel de acțiuni”, a menționat Ceban, pe 26 ianuarie.
Ulterior, premierul Natalia Gavrilița a solicitat Inspecției Financiare să verifice corectitudinea utilizării fondurilor de către regia Apă Canal din subordinea Primăriei Chişinău şi cauzele formării datoriilor.
„Ne rezervăm dreptul la proteste și alte căi legale de contestare a prostiei și incompetenței PAS”, a menționat edilul Ion Ceban, într-o reacție la declarațiile premierului.
În seara zilei de 26 ianuarie, Premier Energy a declarat că deconectările de energie electrică anunțate la Apă-Canal Chișinău au fost amânate până la 1 februarie.
Pe 28 ianuarie, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică menționa că Apă-Canal Chișinău trebuie să identifice soluții în comun cu Premier Energy. Totodată, Agenția anunța că a inițiat un control asupra activității Apă-Canal Chișinău pentru perioada anilor 2020–2022.
Pe 29 ianuarie, primarul municipiului Chișinău Ion Ceban solicita Comisiei pentru Situații Excepționale să acopere datoriile Apă-Canal Chișinău. Edilul declara că întreprinderea nu are de unde să achite datoriile „formate în ultimele 2 luni din cauza scumpirilor la gaze și electricitate”.
***
Pe 11 ianuarie, ANRE a aprobat noile tarife pentru apă. Consumatorii casnici achită pentru apă și canalizare un tarif în mărime de 15,30 lei/m3 (+4,61 lei/m3 față de tariful în vigoare).
Pentru serviciul de alimentare cu apă potabilă pentru consumatorii casnici a fost aprobat prețul de 11,12 lei/m3 (cu 2,47 lei/m3 mai mult) și 13,29 lei/m3 – pentru consumatorii non-casnici.
Cresc și tarifele pentru serviciile de canalizare și epurare a apelor uzate. Consumatorii casnici vor plăti 4,18 lei (cu 2,14 lei/m3 mai mult) pentru metrul cub și 11,17 cei non-casnici.
Locuitorii capitalei achitau pentru serviciile de apă 8 lei și 65 de bani, iar pentru cele de canalizare 2 lei și 4 bani.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.
Susțineți NewsMaker!