gdm.md

Socialistul Moroşan, regizoarea Burlaca și procurorul Obadă s-au ales cu anti-premiile „Strachina de Jmalț”

Socialistul Maxim Moroşan, regizoarea Daniela Burlaca, președintele Consiliului Superior al Procurorilor Dumitru Obadă, preotul Vitalii Șincari și doctorul Igor Pletosu s-au ales cu anti-premiile „Strachina de Jmalț”. Trofeele sunt oferite, al șaselea an – de Centrul de Informaţii Genderdoc-M, pentru persoanele publice din Moldova care și-au exprimat pe parcursul anului dezacordul cu drepturile egale ale persoanelor LGBT+. 

Pe 12 iunie, la Chișinău, Centrul de Informaţii Genderdoc-M a decernat anti-premiile „Strachina de Jmalț”. Al șaselea an, persoanele publice din Moldova care au făcut declarații homofobe se aleg cu „premii”. Acestea sunt oferite în contextul declarațiilor făcute în ultimul an.

La categoria „Călcat prin străchini”, premiul a mers la doctorul Igor Pletosu „Pentru aiureli psihiatrice”. „Pletosu, care e medic pediatru, a publicat un video pe rețelele sociale în care trimitea persoanele LGBTQI+ să se „trateze la medicul psihiatru”, pentru că ar fi „bolnave mintal””, au comunicat reprezentanții Centrului.

Premiul „Elefantul în prăvălia de porțelan” i-a fost oferit candidatului Partidului Socialiștilor la alegerile locale pentru primăria Bălți, Maxim Moroşan, „pentru ospitalitate, tradiție, mister”. „În campania sa, Moroșan a declarat că le dorește tuturor membrilor guvernului care susțin persoanele LGBTQI+ „ca copiii lor să experimenteze toate plăcerile iubirii între persoane de același sex””, au menționat reprezentanții Centrului.

Trofeul „A intrat ginerele-n blide” i s-a decernat lui Dumitru Obadă, ex-agentul guvernamental al Moldovei în fața CtEDO, numit în ianuarie 2024 – președinte al Consiliului Superior al Procurorilor. Trofeul i-a fost înmânat „Pentru memoria selectivă şi interpretarea legilor cum i se scoală”. „Obadă comentase anterior că țara noastră nu e obligată să aplice decizia CEDO prin care toate statele membre ale Consiliului Europei trebuie să instituie o formă legală de protecție a cuplurilor formate din persoane de același sex. Obadă a mai declarat, în trecut, că nu există o încălcare a drepturilor LGBTQI+ în Republica Moldova”, a declarat Centrul.

Premiul mare „Ligheanul de Plastic” a mers în 2024 la preotul Vitalii Șincari, „Pentru fanteziile creștin sexuale”. „Șincari devine laureat al marelui premiu pentru că în cadrul unei emisiuni la Sputnik Moldova, a făcut un șir de declarații homofobe, transfobe, rasiste și sexiste. În interviul său, acesta a folosit expresii precum „Despre ce este toată această agendă LGBT? Vreau să fac sex în așa fel încât întreaga lume să fie f*tută de mine, nu știu cuvinte mai culturale”; „Liberalismul nu este despre drepturile omului, este dorința păcatelor satanice” și altele”, a spus Genderdoc-M.

În acest an, Centrul Genderdoc-M a acordat și un premiu din partea publicului, urmare a unui sondaj online. „Premiul, intitulat „Strecurătoarea de aluminiu”, merge la actrița și regizoarea Daniela Burlaca, după ce a declarat într-un podcast că nu crede în dragoste dintre persoanele de același sex”, au menționat reprezentanții Centrului.

Centrul a ținut să adauge că este „o organizație cu valori ecologice și o preocupare puternică pentru economisirea resurselor, motiv din care strachinile și ligheanul vor rămâne în proprietatea Centrului pentru a fi înmânate și în următorii ani”. „Premianții vor primi câte o diplomă de onoare și imaginile respective ale strachinilor și ligheanului într-o calitatea excelentă. Acestea vor fi trimise prin Poșta Moldovei”, au conchis reprezentanții Genderdoc-M.

Centrul de Informaţii Genderdoc-M este prima organizaţie pentru drepturile LGBT+ din Moldova. Anul trecut, Renato Usatîi, episcopul Marchel și Diana Caraman s-au ales cu trofee de la comunitatea LGBT+. Premiul mare a ajuns la Partidul Șor, declarat ulterior neconstituțional. Detalii AICI. În 2022, cu un premiu din partea Centrului s-a ales inclusiv un deputat al Partidului Acțiune și Solidaritate. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Chiveri respinge acuzațiile Tiraspolului: Peste 100 de milioane de lei au fost alocate pentru locuitorii din Transnistria în prima jumătate a anului

Vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, a respins luni, 7 septembrie, afirmațiile administrației nerecunoscute de la Tiraspol, potrivit cărora Chișinăul nu ar fi investit resurse financiare în regiunea transnistreană. Oficialul a menționat că, în prima jumătate a anului curent, au fost alocate peste 100 de milioane de lei pentru sprijinul locuitorilor din stânga Nistrului.

Nu este doar o afirmație falsă, ci o denaturare deliberată a realității, infirmată de fapte și cifre concrete. Iar acest lucru este bine cunoscut de majoritatea locuitorilor din raioanele de est”, a transmis Valeriu Chiveri într-un videoclip publicat pe Facebook.

Potrivit oficialului, Chișinăul a alocat peste 100 de milioane de lei pentru sprijinirea locuitorilor din raioanele de est în prima jumătate a anului 2026. Peste 76 de milioane de lei au fost alocate pentru asigurarea medicală, compensarea medicamentelor și a dispozitivelor medicale.

Alte peste 42 de milioane de lei au fost direcționate pentru plăți sociale, inclusiv pensii și indemnizații.

Acest sprijin va continua și va fi consolidat, inclusiv din contul mijloacelor Fondului de convergență. Despre activitatea și obiectivele acestuia vom vorbi separat”, a adăugat vicepremierul.

Totodată, Valeriu Chiveri a subliniat că sprijinul Republicii Moldova pentru regiune nu se limitează la cheltuielile directe ale statului. Potrivit lui, companiile din stânga Nistrului își desfășoară activitatea economică în cadrul legislației Republicii Moldova și al angajamentelor internaționale ale țării.

În afara acestui cadru juridic și fără voința politică a Republicii Moldova, aceste companii pur și simplu nu și-ar putea continua activitatea”, a spus vicepremierul.

Amintim că, recent, liderul de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a spus că Chișinăul nu ar ajuta populația din stânga Nistrului. a susținut că infrastructura medicală, socială și educațională din regiune este finanțată din bugetul transnistrean și a acuzat autoritățile de la Chișinău că ar fi retras 32 de milioane de dolari din bugetul regiunii prin măsurile aplicate companiilor din stânga Nistrului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: