Transportau droguri din Ucraina în Moldova. Un grup criminal specializat a fost destructurat de oamenii legii
Full Article 2 minutes read

Transportau droguri din Ucraina în Moldova. Un grup criminal specializat a fost destructurat de oamenii legii

Omenii legii au destructurat activitatea ilicită a unui grup infracțional, specializat în contrabandă și comercializarea drogurilor prin intermediul magazinelor online. Întreaga activitate era coordonată de patru cetățeni ucraineni cu vârste cuprinse între 25 și 35 ani, informează instituțiile de forță din Moldova. Aceștia au fost plasați în arest preventiv, pentru un termen de 30 de zile.

„Pentru ca să-și asigure o activitate ilegală nestingherită, conducătorul grupului criminal, aflat în Ucraina, a contractat un informatician, care a creat un instrument de comunicare securizat, folosit la racolarea noilor membri. În scopul asigurării operațiunii de contrabandă, acesta racola preponderent ucraineni în calitate de curieri pentru transportarea drogurilor din Ucraina în Moldova. Cei patru și-au divizat rolurile în cele de curieri, depozitar și administrator.”,  se arată într-un comunicat emis de PCCCOS.

Organele de forță au constatat că odată ajunși la Chișinău, curierii închiriau mașini, apartamente sau camere în hotel. Ulterior, timp de câteva zile aceștia ambalau drogurile conform cantităților solicitate și le plasau în ascunzișuri pentru clienții din Chișinău și Bălți.

Polițiștii au efectuat 12 percheziții la domiciliile și camerele de hotel închiriate. În consecință, au fost ridicate toate substanțele interzise. Pe piața neagră, valoarea drogurilor ridicate se estimează la aproximativ 1.900.000 lei.

Oamenii legii au concluzionat că, de la începutul anului 2021 până în prezent, membrii grupului au transportat și plasat în ascunzișuri, în Moldova, cantități mult mai mari de droguri: peste 35 kg de droguri de tip PVP, 20 kg de marijuană de calitate superioară, peste 10.000 pastile Ecstasy și peste 1 kg de ciuperci cu efect halucinogen.

Potrivit legii penale, faptele de care cei patru sunt bănuiți se pedepsesc cu detenția în închisoare de la 7 la 15 ani.

 

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: