Ucraina acuză Rusia că a amplasat obiecte explozibile pe acoperișul a două reactoare de la centrala Zaporojie. Reacția Kremlinului
Full Article 2 minutes read

Ucraina acuză Rusia că a amplasat obiecte explozibile pe acoperișul a două reactoare de la centrala Zaporojie. Reacția Kremlinului

Ucraina acuză Rusia că ar pregăti o „provocare” la centrala nucleară de la Zaporojie, aflată sub controlul trupelor ruse din martie anul trecut, în timp ce Moscova susține, la rândul său, că Kievul ar pune la cale un „atac” asupra centralei. Forțele armate ale Ucrainei au avertizat, între timp, că două obiecte asemănătoare unor explozibile ar fi fost plasate pe acoperișul exterior al două reactoare, scrie Ukrainskaia Pravda.

Forțele armate ale Ucrainei avertizează că Rusia ar putea începe, în curând, pregătirile pentru provocări la centrala nucleară Zaporojie. Potrivit sursei, pe acoperișul a două reactoare (trei și patru) au fost amplasate obiecte asemănătoare explozibililor.

„Forțele Armate ale Ucrainei anunță oficial posibila pregătire, în viitorul apropiat, a unei provocări pe teritoriul centralei nucleare Zaporojie, ocupată de teroriști ruși din 4 martie 2022”, scrie sursa citată cu referire la un comunicat emis de Statul Major al Ucrainei.

Forțele armate ale Ucrainei susțin că posibila detonarea a obiectelor explozibile nu ar trebui să deterioreze reactoarele, dar ar putea să creeze imaginea unui posibil așa numit atac din partea Ucrainei – despre care sursele media pro-ruse ar anunța de multă vreme. Kievul neagă că ar intenționa să creeze provocări la centrala nucleară și dă asigurări că „forțele armate ale Ucrainei nu încalcă normele dreptului internațional umanitar”, dar „monitorizează și controlează situația și sunt gata să acționeze în orice condiții”.

Între timp, Rusia acuză Ucraina că ar intenționa să „atace” centrala nucleară de la Zaporojie în noaptea de 5 iulie, folosind arme de înaltă precizie și drone kamikaze, scrie agenția pro-Kremlin RIA Novosti.

Precizăm că, anterior, Ucraina a anunțat că își întărește granița de nord cu personal și echipamente, din cauza evenimentelor din jurul centralei nucleare Zaporojie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: