Un al treilea judecător, candidat la funcția de membru al CSM, s-a retras din concurs. Care este motivul
Full Article 2 minutes read

Un al treilea judecător, candidat la funcția de membru al CSM, s-a retras din concurs. Care este motivul

Judecătoarea Iana Talmaci și-a retras candidatura pentru funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Într-o postare pe o rețea de socializare, Iana Talmaci, judecătoare la Judecătoria Strășeni, și-a motivat decizia prin faptul că recent soțul său, Roman Talmaci, a fost investit în funcția de președinte al UNEJ Moldova.

„Necesitatea retragerii este dictată de faptul că există riscuri de manipulare din partea unor actori a situației în care un soț este ales președinte al UNEJ și soția ca membru a CSM, în contextul interacțiunii și atribuțiilor acestor organe. Acest fapt ar putea afecta percepția justițiabililor că procesul de selectare a fost viciat, ceea ce ar putea zdruncina încrederea în exercițiul de evaluare a candidaților pentru funcția de membru CSM”, a scris magistrata.

În mesajul postat, Iana Talmaci le-a mulțumit colegilor care au încurajat-o și susținut-o în acest exercițiu și le-a urat succese colegilor-candidați care au rămas în cursă.

Precizăm că, potrivit Comisiei „Pre-Vetting”, alți trei judecători, candidați la funcția de membru al CSM, nu au promovat evaluarea. Este vorba de magistratul Dumitru Pușca de la Curtea de Apel Bălți, care și-a retras candidatura, magistratul Gheorghe Balan de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, care nu a depus Declarația de avere și interese personale pentru 5 ani, precum și de Mihail Cojocaru, judecător de la Judecătoria Bălți, care și-a retras candidatura din concurs. Într-o notă informativă emisă, Comisia „Pre-Vetting” precizează că retragerea din concurs echivalează cu nepromovarea evaluării.

Precizăm că, în total, pentru funcția de membru al CSM au candidat 28 de magistrați din întreaga țară.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: