Un angajat al Poliţiei de Frontieră, prins în flagrant pentru că ar fi luat mită de 12 000 de euro. Ce pedeaspă riscă
Full Article 2 minutes read

Un angajat al Poliţiei de Frontieră, prins în flagrant pentru că ar fi luat mită de 12 000 de euro. Ce pedeaspă riscă

Un şef de serviciu din cadrul Poliţiei de Frontieră ar fi pretins 12 000 de euro de la câţiva cetăţeni pentru a le soluţiona dosarele legate de furtul unor automobile în România, se anunță într-un comunicat al Centrului Național Anticorupție, astăzi, 24 decembrie. Bănuitul a fost reținut și plasat în izolator pentru 72 de ore.

Potrivit denunţătorilor, poliţistul ar fi susţinut că are influenţă asupra unor persoane publice din procuratură şi că le-ar putea determina să nu dea curs materialelor, venite de la instituţiile de drept din România, în care aceştia ar fi implicaţi în furtul unor automobile. În schimbul sumei de 12 mii de euro, polițistul le-ar fi promis că poate soluţiona problema încât să nu fie traşi la răspundere penală.

Transmiterea banilor a avut loc în două tranşe, iar în cadrul ultimei transmiteri, poliţistul a fost reţinut în flagrant şi escortat la sediul CNA, unde a fost plasat în izolator pentru 72 de ore.

Dacă va fi găsit vinovat, polițistul riscă până la 6 ani de închisoare sau amendă în mărime de la 150 la 200 mii lei.

Menționăm că de la începutul anului, peste 40 de poliţişti au fost cercetaţi penal pentru comiterea faptelor de corupţie, ceea ce constituie cu 57 la sută mai mulţi decât în perioada similară a anului 2018.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: