Congresul Civic cere pedepsirea conducerii unui sat din Criuleni, după ce mormântul unui activist comunist a fost scos din parc
Full Article 3 minutes read

Congresul Civic cere pedepsirea conducerii unui sat din Criuleni, după ce mormântul unui activist comunist a fost scos din parc

Congresul Civic îl acuză pe primarul din comuna Bălăbănești Ion Cotoman și consilierii locali de „vandalism” și „profanare”, după ce aceștia au decis ca mormântul activistului comunist Anton Onica să fie scos din parcul din localitate. Formațiunea politică a solicitat  Inspectoratului General al Poliției (IGP) să tragă la răspundere penală conducerea comunei Bălăbănești.

În acest an parcul din comuna Bălăbănești, raionul Criuleni, a fost reparat. În parcul respectiv se afla și mormântul activistului comunist Anton Onică, care, în urma lucrărilor de reparație, a fost scos.

În acest context, Congresul Civic a publicat, pe 18 august, o declarație în care a condamnat decizia conducerii din Bălăbănești și a calificat-o ca fiind „obraznică” și „cinică”. Partidul susține că în urma lucrărilor piatra funerară a fost „distrusă”, iar mormântul „profanat”.

Anton Onica are un loc aparte în memoria istorică a unei părți importante a moldovenilor. Pe 1 august 1929, tânărul Anton Onica s-a aflat în centrul unei demonstrații anti-război la Chișinău. În această zi, declarată în întreaga lume drept Ziua internațională împotriva războiului, Anton Onica, cu stegul roșu, a condus o demonstrație a muncitorilor. (…) Înțelegem că evaluările politice și morale ale evenimentelor din perioada interbelică de la Chișinău și din Basarabia nu pot conveni asupra unei singure interpretări corecte. Dar există adevăruri eterne. Distrugerea monumentelor și profanarea cenușii celor decedați reprezintă întotdeauna o gravă ofensă morală și merită în mod clar o condamnare”, se arată în declarație.

Formațiunea a declarat că decizia aleșilor locali din Bălăbănești ar cădea sub incidența a două articole din codul penal – „vandalism” și „profanarea mormintelor și pietrelor funerare”, care se pedepsesc cu până la 3 și, respectiv, 4 ani de închisoare. Astfel, Congresul Civic a solicitat IGP să-i tragă la răspundere penală pe edilul de Bălăbănești și consilierii din localitate.

Partidul Acțiunea Colectivă – Congresul Civic face apel către Inspectoratul General al Poliție să aplice împotriva primarului comunei Bălăbănești, Ion Cotoman, și a complicilor săi din rândul consilierilor primăriei toate măsurile prevăzute de legislația Republicii Moldova cu privire la infracțiuni precum vandalismul și profanarea mormintelor și monumentelor”, se arată în text.

Contactată de NM, reprezentanta primăriei Bălăbănești a declarat că decizia de a scoate mormântul lui Anton Onica din parc a fost luată de Consiliul local, care este format din edilul comunei și consilierii locali. În ceea ce privește acuzațiile de „vandalism” și „profanare” aduse de Congresul Civic, reprezentanta primăriei Bălăbănești le-a respins, declarând că rămășițele decedatului au fost îngropate la cimitirul din localitate.

„Decizia a fost luată în cadrul Consiliului local. Piatra funerară a fost demolată, iar rămășițele au fost exhumate și înmormântate la cimitirul din localitate”, a spus aceasta.

NM a încercat să obțină o reacție și din partea Inspectoratului General al Poliției. Vom reveni cu informații noi.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: