Victoriabank – creștere susținută prin digitalizare continuă. Rezultatele financiare Victoriabank la 30 iunie 2021

Victoriabank, banca sistemică din TOP 3 bănci din Republica Moldova, a continuat și în semestrul 1 al anului 2021 să contribuie la sprijinul economiei Moldovei, al afacerilor, dar și al cetățenilor țării, chiar și în contextul creat de pandemie.

„Continuăm să punem accent pe digitalizare, lucrând în permanență la diversificarea și îmbunătățirea pachetului de servicii online, astfel încât un client care are deja un card la Victoriabank să nu mai fie nevoit să vină la bancă și 100% din nevoile acestuia să fie realizate prin intermediul aplicației mobile sau web VB24.

Recent, a fost lansat serviciul de transfer online T2A, care permite transferarea directă a remiterilor de bani în conturile curente sau pe cardurile bancare, absolut gratuit. Prin urmare, beneficiarii de remitențe nu mai sunt nevoiți să vină la bancă, ceea ce le economisește considerabil timpul și le oferă mai mult confort. Complementar la T2A, am lansat în platforma de online banking VB24 și promoția Happy Hour, oferind posibilitatea clienților să facă schimb valutar la curs oficial în fiecare zi lucrătoare, între orele 13:00 – 14:00. În acest mod, am creat un întreg ecosistem digital pentru o categorie foarte mare de clienți, care pot astfel  economisi  timpul de deplasare și așteptare în sucursalele Victoriabank, prin recepționarea remitențelor online și schimbul valutar al acestora la curs oficial, iar apoi retragerea de la orice bancomat din Moldova (în cazul cardului Adu-ți salariul la Victoriabank – retragerea este gratuită la bancomatul oricărei bănci de pe teritoriul Moldovei). Feedback-ul clienților în ceea ce privește digitalizarea serviciilor și produselor băncii este unul pozitiv. Acest lucru poate fi observat din creșterea operațiunilor cashless, banca înregistrând cel mai mare număr de tranzacții digitale din totalul operațiunilor, cea mai mare valoare a operațiunilor digitale și cea mai mare medie de operațiuni lunare cu un card activ” – a declarat Bogdan Pleșuvescu, Președintele Comitetului de Direcție al Victoriabank.

Deschiși pentru Clienți

  • Chiar și în contextul valului 3 al pandemiei cu o creștere exponențială, banca și-a continuat activitatea, menținând unitățile deschise și păstrând un program de lucru obișnuit.

Recunoașterea efortului continuu de umanizare a sistemului bancar din Moldova

  • Cea mai importantă mențiune – Medalia de Aur „Marcă comercială responsabilă social”, categoria „Servicii financiare”;
  • Cea mai mare distincție, Mercuriul de Aur pentru nominalizarea „Liderul anului”, categoria „Servicii financiare”;
  • Medalia de Aur pentru nominalizarea „Contribuție importantă la dezvoltarea durabilă, categoria „Servicii financiare”;
  • Medalie de Aur pentru nominalizarea „Aprecierea consumatorului”, categoria „Servicii financiare”;
  • Mercuriul de Aur pentru nominalizarea „Contribuție importantă la dezvoltarea durabilă”, categoria „Servicii financiare”

Digitalizare continuă: Cu Victoriabank, acum e mai ușor și mai rapid decât oricând să primești transferurile din străinătate

  • Am lansat serviciul Transfer online (T2A), prin intermediul căruia persoanele fizice beneficiare ale remitențelor pot primi gratuit transferuri de bani direct pe carduri și în conturile curente, deschise la Victoriabank.
  • Victoriabank este prima bancă care oferă beneficiarului posibilitatea să primească online transferul fie pe contul curent, fie pe contul de card prin sistemul Western Union.
  • Clienții Victoriabank nu trebuie să implice expeditorul ca să își primească banii transferați prin sistemele de plăți direct pe card sau în cont.

Avantaje digitale

  • Depozite online pentru Persoane Fizice. A continuat creșterea exponențială a numărului de depozite constituite online în VB24 de către clienții Persoane Fizice. Continuă promoția prin care pentru unele depozite deschise online beneficiezi de până la +1% bonus la rata dobânzii. Depozitele de la Victoriabank oferă  siguranță și flexibilitate, iar în cazul depozitului „Flexibil Plus” dobânda crește în funcție de soldul păstrat.
  • Depozite online pentru Persoane Juridice. A fost implementată posibilitatea de a deschide depozite online pentru companiile mici și mari, care își gestionează afacerile prin VB24 Business.

Securitatea tranzacțiilor Clienților

  • A fost lansat 3DS 2.0 – standard internațional de securitate pentru plățile online, care are drept scop protecția suplimentară a cardurilor și reducerea fraudelor din zona e-commerce. Acesta se bazează pe existența și furnizarea unei parole suplimentare ori de câte ori se face o plată online cu un card înrolat în 3D Secure.

Banking la distanță, fără drumuri la bancă

  • SMS Notificări. A fost lansat serviciul de abonare online la serviciul „SMS Notificări”, direct de la calculator, fără drumuri în plus la bancă sau în căutarea unui bancomat.
  • PIN prin Call Centru. A fost lansat serviciul nou de generare a codului PIN pierdut sau uitat de client, prin Call Centru, fără a fi necesară deplasarea clientului la unitatea Băncii pentru reemiterea cardului bancar.

Tendințe internaționale, acum și în Moldova

  • Tap2Phone. Orice telefon pe sistem Android poate deveni terminal securizat pentru acceptarea plăților cu cardul. Împreună cu VISA, în cadrul proiectului de achitare a călătoriilor din transportul public din Chișinău cu cardul, a fost implementată tehnologia Tap2Phone. Această soluție inovativă este un suport pentru achitările prin intermediul validatoarelor staționare/mobile.
  • Pentru motivarea utilizării cardurilor în proiectul dat, a fost lansată promoția „Achită în transportul public cu cardul VISA de la Victoriabank și câștigă”. Participanții la promoție primesc garantat cashback de la orice achitare a călătoriei cu cardul și pot câștiga diverse premii lunare.

Bancomate cu funcționalități noi

  • Bancomate contactless: În vederea asigurării serviciilor bancare la cel mai înalt nivel de calitate, a fost lansată o nouă funcționalitate, și anume – bancomatele contactless. Deținătorii de carduri contactless pot efectua rapid şi comod operațiuni la ATM, printr-o simplă apropiere a cardului de modulul NFC al bancomatului, evidențiat prin semnul contactless. Această inovație are scopul de a spori calitatea interacțiunii clienților cu bancomatele băncii și de a evita eventuale blocări ale cardurilor în dispozitivele de citire ale bancomatelor. Efectuarea operațiunilor fără contact la bancomat necesită tastarea codului PIN. Astfel, se asigură menținerea standardelor înalte de securitate.
  • Bancomate valutare. Acum, la ATM-urile Victoriabank, pe lângă lei moldovenești, se poate retrage valută: EUR și USD. Rețeaua de ATM-uri care eliberează valută se extinde continuu. Retragerea valutei este disponibilă nu doar clienților Victoriabank, dar și deținătorilor de carduri ale altor bănci.

Cu grijă față de IMM și Agri

  • Întreprinderile Mici și Mijlocii din Moldova, care își refinanțează creditele de la alte bănci sau OCN-uri (Organizații Creditare Nebancare), beneficiază de 0% comision de acordare pentru sumele refinanțate. Oferta de refinanțare a creditelor este destinată tuturor companiilor care se încadrează în categoria IMM (Întreprinderi Mici și Mijlocii), pentru orice tip de credit folosit pentru refinanțare: credite de capital de lucru, credite de investiții, linii de credit etc.
  • În scopul susținerii producătorilor agricoli, care au suferit dublu în anul 2020 din cauza pandemiei, precum și a unui an secetos, a fost lansată campanie de finanțare ”Agri de Primăvară”. În cadrul campaniei, au fost acordate credite pentru finanțarea lucrărilor agricole de primăvară. Banca a oferit Credite Agri personalizate tuturor agricultorilor conform necesităților fiecăruia.

Rezultate financiare la 30 iunie 2021

  • Izolarea a contribuit la intensificarea comportamentului digital printre clienții băncii. Prin urmare, în primul semestru al anului 2021, au fost efectuate peste 3 milioane de tranzacții online: dintre care peste 1,3 milioane de tranzacții web și mai mult de 1,7 milioane de tranzacții efectuate de pe dispozitivele mobile. Aceste rezultate remarcabile se explică și prin creșterea cu peste 48 de mii a numărului de utilizatori noi de aplicații web si mobile banking, marca Victoriabank;
  • Activele Victoriabank au constituit aproape 16,5 miliarde de lei la finalul semestrului întâi al acestui an. Cota de piață a băncii, conform activelor totale, a constituit 15,02%, iar banca s-a menținut ferm pe locul 3 în sectorul bancar;
  • Portofoliul de depozite, clienți persoane fizice și juridice, a constituit aproape 13 miliarde de lei, înregistrând o creștere de 7,97% față de începutul anului. Cota de piață a Victoriabank la depozite a înregistrat nivelul de 15,64%, după mărimea portofoliului, banca plasându-se pe locul 3 în sectorul bancar;
  • Portofoliul de credite clienți persoane fizice și juridice (principal) la data de 30 iunie 2021 a însumat aproape 4,7 miliarde de lei, crescând în șase luni cu circa 85,6 milioane de lei.
  • În perioada analizată, indicele de rentabilitate a capitalului Băncii (ROE) a înregistrat nivelul de 7,17%, iar cel de rentabilitate a activelor (ROA) a constituit 1,27%.
  • Profitul net al Victoriabank, în prima jumătate a anului, a atins valoarea de aproximativ 108 milioane de lei, depășind cu 14,81% valoarea înregistrată în perioada similară a anului precedent;
  • Conform situației la sfârșitul perioadei de raportare, banca își desfășoară activitatea prin intermediul a 30 de sucursale și 46 de agenții în toată țara.

Victoriabank este a treia bancă din Moldova, în funcție de active. Din 2018, banca este parte a celui mai mare grup financiar din România – Banca Transilvania. Cu circa 270.000 de clienți activi, 76 de sedii în peste 30 de localități din țară, banca finanțează aproximativ 31.000 de persoane și companii, care au un efect multiplicator și duc la creșterea prosperității în Moldova. Investițiile sale în infrastructură și rețea, în ultimii doi ani, constituie circa 200 de milioane de lei.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Centrul Ipotecar maib aniversează 4 ani de activitate: pentru mii de familii casă a devenit „acasă”

Centrul Ipotecar maib marchează patru ani de activitate dedicată îndeplinirii visurilor celor care își doresc o locuință proprie. Lansat oficial pe 5 iulie 2021, Centrul Ipotecar maib a devenit rapid un pilon important în domeniul finanțării locuințelor, aducând bucurie și stabilitate pentru mii de familii din întreaga țară și din diasporă.

De la un început curajos la un partener de încredere pentru mii de familii

Activitatea Centrului Ipotecar maib a început cu o echipă restrânsă – cinci oameni entuziaști și dedicați, care au pus bazele unui proiect inovator pentru piața locală. În doar patru ani, echipa a crescut la opt specialiști care, prin profesionalism și implicare, oferă lunar suport și consultanță personalizată pentru peste 100 de familii.

Daniela Rotaru, Managerul Centrului Ipotecar maib, a declarat: 

„Startul nu a fost unul ușor, dar am demonstrat că atunci când clientul este în centrul atenției, succesul este garantat. Suntem mândri de drumul parcurs și de încrederea pe care ne-au acordat-o atâtea familii”.

Rezultate care contează: 3000 de locuințe finanțate

În acești patru ani, Centrul Ipotecar maib a contribuit la achiziția a 3000 de locuințe, dintre care 475 doar în primele șase luni ale anului 2025. De la primele 30 – 40 de credite ipotecare lunare în 2021, astăzi centrul susține cu succes aproape 100 de familii în fiecare lună, ajutându-le să-și transforme visul de a avea o casă în realitate.

Anul 2024 a reprezentat un punct de referință în activitate, cu peste 1,2 miliarde de lei acordați în credite ipotecare pentru clienții din țară și din diasporă.

Anișoara Cîrlan, Product Owner Credite Imobiliare la maib, a menționat:

 „Centrul Ipotecar maib a devenit un spațiu unde clienții primesc nu doar o ofertă financiară, ci mai ales susținere, ghidare și siguranță. Ne propunem să continuăm să inovăm și să punem clientul în centrul tuturor inițiativelor noastre” .

Un partener de încredere, o echipă dedicată

Centrul Ipotecar maib a fost și rămâne un model de eficiență și profesionalism în testarea și implementarea noilor produse și servicii ipotecare pentru întreaga rețea maib. În plus, s-au dezvoltat și consolidat sute de parteneriate de succes cu agenți și agenții imobiliare, contribuind astfel la dezvoltarea pieței imobiliare din Republica Moldova. 

Despre maib

Maib este cea mai mare bancă din Republica Moldova și un lider incontestabil în segmentul creditelor ipotecare. Cu o abordare orientată spre client, maib investește constant în soluții digitale, produse accesibile și servicii personalizate care să răspundă nevoilor reale ale clienților din țară și din diasporă.

Andrei Mardari / NewsMaker

Persoanele care vor insulta și amenința jurnaliștii riscă amenzi și închisoare de până la 6 ani. PAS propune modificarea legii

Persoanele care vor ultragia sau intimida jurnaliștii vor fi trași la răspundere penală sau contravențională. Propunerile se regăsesc în amendamentele înregistrare de către deputații PAS Liliana Nicolaescu-Onofrei și Igor Chiriac.

Amendamentele propun modificarea articolului din Codul penal care vizează împiedicarea intenționată a activității mass-media sau a jurnalistului. Dacă acest lucru se va întâmpla prin intimidare, prin aplicarea violenței fizice sau cu amenințarea aplicării ei, va fi însoțit de deteriorarea, distrugerea sau deposedarea de materiale sau de echipament, sau prin intermediul unui sistem informatic, pedeapsa propusă este amendă de până la 42 500 de lei sau până la 200 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității sau închisoare de până la trei ani. Pedeapsa va fi mai dură dacă această acțiune va fi săvârșită de două sau mai multe persoane, cu folosirea situației de serviciu sau în timpul desfășurării unei întruniri, precum și cu scopul de a afla sursa jurnalistului. De asemenea, dacă jurnalistul a fost împiedicat să își desfășoare activitatea prin amenințare cu moartea sau fiindu-i provocată vătămarea medie a integrității corporale sau a sănătății, pedeapsa propusă este de închisoare de la 3 la 6 ani, cu amendă de până la 75 000 de lei și cu privarea de a ocupa anumite funcții de până la 5 ani.

Totodată, Codul contravențional va fi completat cu un articol nou care se referă la imixtiunea în activitatea mass-mediei. Astfel, imixtiunea nejustificată în activitatea jurnalistului cu scopul de a împiedica ori de a restrânge exercitarea liberă a activității, dacă fapta nu constituie infracțiune, se va sancționa cu amendă de la 1 500 până la 3 000 de lei.

Amendamentele au fost înregistrate la un proiect de lege care conține mai multe măsuri de protecție a femeilor împotriva violenței și hărțuirii. Raportul pentru lectura a doua a acestei inițiative legislative a fost aprobat de membrii Comisiei juridice, numiri și imunități, iar documentul urmează a fi examinat în ședință plenară.   

FOTO Atac masiv cu rachete și drone asupra Kievului: 2 morți, printre care o polițistă, și peste 15 răniți

Autoritățile din Ucraina au anunțat că, noaptea trecută, Kievul a fost atacat de armata rusă cu rachete și drone. Două persoane au murit, printre care o polițistă în vârstă de 22 de ani. Alte 16 persoane au fost rănite. Potrivit autorităților ucrainene, în capitală a fost distrusă aproape complet ambulatoria unui centru de asistență medicală, au izbucnit incendii într-un bloc de locuințe, în garaje și la o benzinărie, a luat foc un camion și mai multe automobile, iar un cămin studențesc a fost, de asemenea, afectat.

„În prezent, numărul răniților în capitală în urma atacului masiv al inamicului a ajuns la 16”, a comunicat primarul Kievului, Vitalii Kliciko, în jurul orei 8 dimineața. Zece dintre cele 16 persoane au fost spitalizate, iar celelalte au primit ajutor la fața locului.

Potrivit lui Kliciko, într-un sector din Kiev a fost distrusă aproape complet ambulatoria unui centru de asistență medicală primară. Într-un alt sector, în urma căderii resturilor de dronă, a izbucnit un incendiu la ultimul etaj al unui bloc de locuit. În altă zonă a orașului, au izbucnit incendii în garaje și la o benzinărie. Tot în Kiev, în urma căderii resturilor de dronă, a luat foc un camion. Kliciko a raportat despre atacul rusesc asupra capitalei și a îndemnat locuitorii să caute adăposturi în jurul orei 2.

„Din păcate, avem doi morți. Acești oameni au fost uciși de ruși. Este o pierdere cumplită”, a comunicat șeful administrației militare a orașului Kiev, Timur Tkacenko. Înainte de aceasta, Tkacenko a raportat că la Kiev ard clădiri de locuit, automobile, depozite, birouri și construcții nelocuibile.

Ministerul ucrainean al Afacerilor Interne a declarat că armata rusă a atacat Kievul cu rachete și drone. Au fost avariate clădiri de locuit, cămine studențești, service-uri auto, un complex de garaje, mijloace de transport, spații comerciale și linii de tramvai. Potrivit ministerului, într-un sector al Kievului, resturile au lovit un cămin studențesc, unde au murit două femei – o localnică în vârstă de 68 de ani și o polițistă de 22 de ani.

Telegram/ Реальний Київ
Telegram/Національна поліція України
Ігор Клименко/МВС
Telegram/Національна поліція України
Telegram/Національна поліція України
Tudor Mardei / NewsMaker

NM Espresso: UE și-a închis ușile pentru Ceban, Trump îi scrie Maiei Sandu despre taxe vamale, iar Șor se amuză de la Moscova

Ministerul Afacerilor Externe al României a confirmat că primarul Chișinăului, Ion Ceban, a primit interdicție de intrare în România și în întreaga zonă Schengen. Instituția a precizat că decizia a fost luată «din considerente de securitate națională».

Primii care au reacționat au fost reprezentanții Blocului «Alternativa», din care face parte și partidul lui Ceban, Mișcarea Alternativă Națională. Potrivit acestora, interdicția a fost inițiată de autoritățile moldovene și ar demonstra că Ceban este «principalul inamic» al guvernării, care pregătește «represiuni» împotriva lui și a echipei sale.

Reacția lui Ceban nu a întârziat: el a înregistrat un mesaj video în care a spus că «nu va fi pus în genunchi» și a acuzat-o pe Președinta Maia Sandu și Partidul Acțiune și Solidaritate de utilizarea instituțiilor statului pentru a-i limita activitatea. Administrația prezidențială și PAS nu au comentat, deocamdată, acuzațiile.

Cum și de ce i-a fost interzisă intrarea lui Ceban? Se aplică această interdicție pentru toate țările UE? Cum poate afecta acest fapt alegerile și de ce ar putea, paradoxal, să-l avantajeze această situație pe Ceban? NewsMaker a analizat aceste întrebări în materialul «Ceban nu mai are cale spre Vest. Este el acum liderul opoziției anti-PAS?»

Ministerul român de Externe a mai precizat că interdicția vizează încă doi cetățeni ai Republicii Moldova. NM a solicitat clarificări, dar instituția a refuzat să confirme sau să infirme că ar fi vorba despre fostul premier Vasile Tarlev și fosta jurnalistă Natalia Morari, implicată activ în politică în ultimii ani. Tarlev nu a comentat situația până în prezent, iar Morari a scris pe rețelele socialecă «nu a primit nicio notificare oficială». Însă, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, susține că toți cei implicați, inclusiv Ceban, au fost notificați oficial.

Apropo, Vodă consideră că evenimentul zilei nu este acesta, ci faptul că Energocom a achiziționat deja aproape jumătate din volumul de gaze necesar pentru sezonul de încălzire 2025–2026 — circa 3,75 milioane MWh, adică aproximativ 352,5 milioane metri cubi. Detaliile contractelor (prețuri, parteneri și volume) rămân confidențiale «în conformitate cu practica internațională și cu condițiile contractuale» și vor fi dezvăluite doar după încheierea livrărilor.


Știri din comerțul internațional

Donald Trump i-a transmis Maiei Sandu o scrisoare oficială privind introducerea, începând cu 1 august, a unei taxe vamale de 25% pentru toate produsele moldovenești exportate în SUA. În scrisoare se menționează și faptul că, dacă Chișinăul va decide măsuri de răspuns, vor fi impuse taxe suplimentare.

Pe platforma Truth Social, Trump a scris că taxele vamale pentru mărfurile din Algeria, Irak și Libia vor fi de 30%, iar pentru cele din Moldova, Brunei și Filipine — de 25%. «Aceste taxe pot fi modificate — majorate sau micșorate — în funcție de relațiile noastre», a adăugat el.

Ministra Economiei, Doina Nistor, a comentat pe Facebook scrisoarea lui Trump, menționând că, începând cu 1 august, SUA vor aplica o taxă vamală de 25% pentru produsele moldovenești, ceea ce este mai puțin decât taxa de 31% propusă acum trei luni. Potrivit ei, decizia a fost luată în condițiile dificile ale comerțului mondial.


Alte scumpiri

în unele raioane ale Moldovei apa va deveni mai scumpă cu peste 10 lei. ANRE a aprobat noile tarife pentru localitățile Basarabeasca, Vulcănești, Sîngerei, Criuleni și Cantemir. Detalii aici.


Despre bani

Deputatul PAS și președintele Comisiei parlamentare pentru economie, Radu Marian, a declarat într-o emisiune TV că salariul mediu în Chișinău ar fi de circa 1000 de euro. Mai mulți experți au pus sub semnul întrebării veridicitatea acestei cifre. Situația reală a fost analizată de jurnalistul NewsMaker, Nicolae Paholinițchi.


Alegerile se apropie

CEC Moldova a obligat partidele să prezinte date despre conducere. În caz contrar nu vor fi admise la alegerile parlamentare. Această solicitare a stârnit îngrijorare în rândul partidului ALDE, condus de fosta deputată Arina Spătaru: potrivit ei, partidul nu are cvorum pentru aprobarea noii componențe a Consiliului Național Politic.

În afara cursei electorale ar putea rămâne și Blocul lui Ilan Șor. Autoritățile au condamnat congresul organizat de politicianul fugar la Moscova și au avertizat că toți cei care «pregătesc o conspirație împotriva statului și poporului Republicii Moldova» vor fi trași la răspundere. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a calificat evenimentul drept «un act de trădare de țară». În replică, Șor a declarat că este «ridicol» și că Moldova poate «trăi și prospera într-o uniune cu Rusia, fără a-și pierde suveranitatea».


Pe scurt:


Agenda zilei, 9 iulie:

  • 09:00 — ședința Consiliului Superior al Procurorilor
  • 11:00 — ședință plenară a Parlamentului
  • 12:00 — Ministerul Educației va transmite 10 microbuze școlare noi în Piața Marii Adunări Naționale
  • 15:00 — ședință a Comisiei Electorale Centrale
Maia Sandu

Maia Sandu, întrevedere cu președintele Italiei: „Am găsit un susținător ferm al moldovenilor”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit la Roma cu președintele Italiei, Sergio Mattarella. Cei doi oficiali au discutat despre aprofundarea relațiilor bilaterale dintre Moldova și Italia, precum și despre comunitatea de moldoveni stabiliți în Italia. „Am găsit în președintele Mattarella un susținător ferm al moldovenilor”, a declarat Maia Sandu în urma întrevederii. Potrivit instituției prezidențiale, discuțiile au vizat și acordul privind conversia permiselor de conducere, semnat pe 9 iulie într-o nouă redacție. Acesta va intra în vigoare după ce ambele părți vor finaliza procedurile legale necesare pentru validarea sa.

Întrevederea a avut loc la Palatul Quirinale din Roma, reședința oficială a președintelui Italiei

Potrivit instituției prezidențiale de la Chișinău, Maia Sandu și Sergio Mattarella au discutat despre aprofundarea relațiilor bilaterale dintre Republica Moldova și Italia, cooperarea economică, sprijinul oferit de Italia pentru parcursul european al țării noastre, precum și despre comunitatea numeroasă de cetățeni moldoveni stabiliți în Italia.

„Când am efectuat prima vizită oficială în Italia în 2021, mi-am dorit ca relațiile oficiale dintre statele noastre să reflecte apropierea dintre oamenii noștri, construită în ani de muncă în comun și prietenie. Am găsit în președintele Mattarella un susținător ferm al moldovenilor, al Moldovei și al drumului nostru european. Iar Italia ne-a arătat că are încredere în viitorul nostru și ne-a oferit sprijin consistent. Din 2021 până acum, Italia a alocat 90 de milioane de euro pentru dezvoltarea Moldovei și ajutor în momente grele — inclusiv pentru reducerea facturilor la energie și instalarea contoarelor inteligente în zeci de mii de gospodării”, se arată într-un mesaj al Maiei Sandu, publicat pe Facebook.

Instituția prezidențială a adăugat că „interlocutorii au salutat aprobarea acordului bilateral privind protecția socială, promulgat de președintele Mattarella la 1 iulie, precum și semnarea acordului referitor la conversia permiselor de conducere”.

„Astăzi, ne bucurăm de două realizări importante pentru moldovenii din Italia. Acordul privind protecția socială, care garantează că moldovenii care au muncit în Italia vor primi pensie pentru anii lucrați acolo, fie că aleg să rămână în Italia, fie că se întorc în Moldova, a fost promulgat de președintele Mattarella. Acordul privind conversia permiselor de conducere a fost semnat azi în noua redacție. Acesta permite ca toate permisele de conducere moldovenești, inclusiv cele care vor fi emise în viitor, să poată fi recunoscute și schimbate în Italia, ceea ce va exclude probleme întâmpinate în ultimii ani de conaționalii noștri în Italia”, a comunicat Maia Sandu în seara zilei de 9 iulie.

În contextul acordului privind conversia permiselor de conducere, Ministerul Afacerilor Interne de la Chișinău a anunțat, pe 9 iulie, că documentul a fost semnat în Italia, din partea Republicii Moldova, de către ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea. Acordul va intra în vigoare după ce ambele părți vor finaliza procedurile legale necesare pentru validarea sa.

Maia Sandu
Maia Sandu

Italia găzduiește cea mai mare comunitate de moldoveni din diaspora. Potrivit datelor Ministerului de Externe de la Chișinău, în 2021, în Italia se aflau între 250 și 300 de mii de cetățeni ai Republicii Moldova, urmați de Franța – cu 100–160 de mii de persoane, și Germania – cu aproximativ 100 de mii.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: