Victoriabank sprijină în continuare Teatrul Geneza Art din Chișinău

Parteneriatul dintre Victoriabank și Teatrul Geneza Art din Chișinău, care a fost stabilit în 2021, continuă și în acest an. Datorită sprijinului financiar oferit de Victoribank, trupa Teatrului Geneza Art a putut să-și continue activitatea și în perioada pandemiei de COVID-19, a reușit să monteze noi spectacole, iar publicul – să se bucure de acestea.

„Victoriabank este alături și de actorii din Moldova. Banca noastră continuă să fie sponsorul general al Teatrului Geneza Art și în acest an. Ca reprezentant al Victoriabank, dar și ca admirator al teatrului menționat, mă bucur enorm că putem să contribuim la buna desfășurare a activității acestuia. Astfel, angajații Teatrului Geneza Art pot crea și reușesc să ne încânte pe noi, spectatorii,  în pofida consecințelor pandemiei de coronavirus sau unor dificultăți economice”, a spus Sorin Bălănel, director Relații cu publicul și marketing Victoriabank.

În același timp, directoarea artistică a Teatrului Geneza Art, Daniela Burlaca, a ținut să menționeze următoarele: „Vreau să aduc mulțumiri Victoriabank și pe această cale pentru implicare consecventă în dezvoltarea Teatrului Independent Geneza Art și în special în procesul de creare a spectacolelor. Victoriabank a devenit sponsor general al teatrului, iar aportul său este o punte de stabilitate artistică pe parcursul stagiunii, care determină mișcarea continuă a fluxului teatral într-o instituție de cultură care nu se „alintă” cu o varietate la capitolul sponsorizări. Trăim vremuri dificile, iar arta este o oază de salvare în această perioadă de timp cu multiple devieri emoționale. Acest sprijin financiar ne permite să ne menținem pe platforma cultural-artistică din Republica Moldova. Aduc sincere mulțumiri Victoriabank pentru generozitate și pentru decizia de a ne susține”.

Parteneriatul dintre Victoriabank și Teatrul Geneza Art se înscrie în campania națională „Alături de Moldova, alături de fiecare”. Mai multe informații despre această inițiativă de amploare, cu un buget de cel puțin 10 milioane de lei, aflați aici, aici și aici.

De asemenea, Teatrul Geneza Art din Republica Moldova este susținut financiar în cadrul activităților de CSR (Responsabilitate Socială Corporativă) ale Victoriabank. Printre evenimentele similare, desfășurate cu sprijinul Victoriabank, se numără:  parteneriatul cu Federația de Baschet din Republica Moldova, susținerea   organizației „Copil. Comunitate. Familie” (CCF Moldova) prin campania „Povești de acasă”, licitația de caritate „Cumpără artă, susține un copil” și „Gala Generozității”. Anul trecut, Victoriabank a lansat o campanie de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii – Eu sunt IMM, prin care dorește să facă auzite poveștile cu și despre oameni întreprinzători, care inspiră,  care caută soluții cu mult curaj și determinare. În 2020, Victoriabank a inițiat o campanie de susținere a producătorilor autohtoni, care a avut genericul #CumpărăDeLângăTine. la începutul pandemiei de COVID-19, în anul 2020, Victoriabank a donat 250 de mii de lei Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă” din Chișinău pentru lupta contra noului tip de coronavirus și a oferit sprijin clienților persoane fizice, aplicând la cerere amânarea plăților pentru credite. Anterior, banca a susținut financiar mai multe instituții de cultură, printre care Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”.

Despre Teatrul Geneza Art

Geneza Art este un teatru independent  din Republica Moldova. Primul spectacol a fost jucat în ianuarie 2010. De-a lungul anilor, trupa teatrului a obținut mai multe premii pentru regie, actorie și costume teatrale. Obiectivul prioritar al Teatrului Geneza Art este de a promova tinerii actori şi de a alege un repertoriu accesibil tuturor vârstelor, dar şi autentic, reieşind din amalgamul multicolor de stări şi situaţii pe care ni le oferă viaţa. Este un teatru clasic, cu viziuni contemporane în deplinul sens al sintagmei. Teatrul Geneza Art pledează pentru excluderea stereotipurilor din arta teatrală, este deschis pentru experimente teatrale curajoase de maximă actualitate.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Forța Fermierilor/imagine simbol

Fermierii din Basarabeasca anunță un protest „de avertizare” la sfârșitul săptămânii. Ce solicită

Fermierii din raionul Basarabeasca vor organiza vineri, 25 septembrie, un protest de avertizare cu utilizarea tehnicii și utilajelor agricole. Anunțul a fost făcut de Asociația „Forța Fermierilor” într-un comunicat.

Potrivit organizației, protestul va începe la ora 9:00 și se va desfășura pe drumul Cimișlia–Basarabeasca, în apropierea satului Abaclia.

Fermierii au trei revendicări principale: menținerea cotei TVA de 8% pentru cereale și oleaginoase, prelungirea regimului de licențiere a importurilor de cereale și floarea-soarelui până cel puțin la 31 decembrie 2026, precum și rambursarea accizei pentru motorina procurată în perioada 1 iunie – 1 decembrie 2026.

Asociația susține acest protest și va acorda fermierilor tot suportul necesar pentru apărarea drepturilor lor legitime”, a subliniat „Forța Fermierilor”.

Amintim că Guvernul a aprobat pe 8 septembrie politica fiscală pentru 2027, care prevede majorarea de la 8% la 12% a cotei TVA pentru producția agricolă, inclusiv pentru culturile cerealiere și oleaginoase. Autoritățile au argumentat că reforma urmărește simplificarea sistemului fiscal și reducerea numărului de cote preferențiale.

Referitor la importurile de cereale și oleaginoase, Guvernul a introdus, la sfârșitul lunii august, un regim temporar de licențiere până la 31 octombrie 2026, precizând că măsura nu va putea fi prelungită. Premierul Vasile Tofan a declarat atunci că licențierea are rolul de a proteja producătorii locali, dar poate afecta alte sectoare, precum morăritul și zootehnia.

Iar în privința accizei la motorină, Guvernul a anunțat în aprilie compensarea integrală a accizei pentru motorina procurată de fermieri în perioada 1 martie–31 mai 2026, în limita unui buget de 110 milioane de lei.

screenshot

Bolea, la 80 de ani de USM: „Ați format generații de români care nu vor putea fi schimbați sub alte denumiri – de moldoveni, de limbă moldovenească”

Într-un discurs la ceremonia aniversară „80 de ani de la fondarea USM și 100 de ani de învățământ românesc în Basarabia”, vicepremierul și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a mulțumit profesorilor pentru muncă și dedicație. „Ne-ați format oameni adevărați, cu o poziție civică foarte clară și ați format generații de români care niciodată nu vor putea fi schimbați sub alte denumiri – de moldoveni, de limbă moldovenească și orice altceva”, a mai spus Bolea, în timpul discursului său.

În timpul ceremoniei aniversare, vicepremierul s-a adresat profesorilor. „Îmi aduc aminte etajul 5, frig teribil, sărăcie lucie – astea erau în anii 90 în Republica Moldova – și discursurile dumneavoastră la fiecare seminar. Discursuri și discuții interminabile despre identitatea noastră. Vă mulțumesc din suflet, ne-ați format oameni adevărați, cu o poziție civică foarte clară și ați format generații de români care niciodată nu vor putea fi schimbați sub alte denumiri – de moldoveni, de limbă moldovenească și orice altceva. (…) Am venit în fața dumneavoastră să vă mulțumesc pentru munca depusă și pentru tot ce ați făcut pentru generațiile care urmează încă să absolvească această facultate”, a comunicat Bolea, care este absolvent al USM

Ulterior, vicepremierul s-a adresat studenților. „Astăzi serbăm 80 de ani a Universității de Stat și 100 de ani de școală românească pe acest teritoriu. Sunt două cifre care înseamnă foarte multă muncă, abnegație și devotament din partea profesorilor. (…) În 10, 20, 30 de ani, voi veți fi următorii miniștri, președinți de țară, președinți de Parlament. Viitorul vă aparține vouă și, din acest considerent, noi vrem ca voi să luați în calcul că viitorul se zidește astăzi pe băncile școlii”, a conchis oficialul.

Menționăm că la ceremonia aniversară participă inclusiv șefa statului, Maia Sandu, precum și ministrul Educației, Dan Perciun.

Poliția

Drona care a explodat în raionul Florești ar fi de tip „Gerbera” și avea cameră de bord (FOTO)

Drona depistată în raionul Florești ar fi de tip „Gerbera”, utilizată de Federația Rusă. Acesta era dotată inclusiv cu cameră de bord și a explodat după ce a intrat în coliziune cu un copac și a căzut la sol. Informațiile au fost comunicate de Inspectoratul General al Poliției (IGP).

„Experții Secției tehnico-explozivă a Poliției au stabilit preliminar că drona depistată în raionul Florești prezintă elemente specifice tipului „Gerbera”, utilizat de Federația Rusă. Potrivit constatărilor preliminare este pentru prima dată când pe teritoriul Republicii Moldova este depistat un aparat de acest tip, acesta fiind dotat inclusiv cu cameră de bord. Experții au stabilit că drona a intrat în coliziune cu un copac, ulterior căzând la sol și explodând”, a comunicat Inspectoratul.

Potrivit IGP, polițiștii continuă examinările pentru stabilirea exactă a modelului, producătorului, caracteristicilor tehnice și a tuturor circumstanțelor incidentului. „Identificarea exactă a aparatului urmează să fie confirmată în urma expertizelor de specialitate”, a declarat Inspectoratul.

Poliția
Poliția
Poliția
Poliția
Poliția

Patru obiecte aeriene au survolat ilegal teritoriul Republicii Moldova în dimineața zilei de joi, 24 septembrie. Din motive de securitate, spațiul aerian din nordul țării a fost închis, iar la ora 7:46 a fost redeschis. Informația a fost comunicată de Ministerul Apărării al Republicii Moldova. Detalii AICI.

Ulterior, poliția a anunțat că a fost sesizată de un locuitor al satului Vadul Rașcov, raionul Șoldănești, care a spus că a auzit, în dimineața zilei de joi, zgomote puternice, similare unor explozii. Poliția a menționat că, preliminar, explozia s-ar fi produs în Camenca, stânga Nistrului. Totodată, poliția a declarat a fost sesizată despre o explozie în apropierea localității Cernița, raionul Florești. Ulterior, oamenii legii au anunțat că au localizat locul producerii exploziei auzite în zona localității Cernița. Acesta este un câmp adiacent unei ferme. Totodată, poliția a publicat imagini cu fragmentele unui obiect depistat în câmp. Detalii AICI.

Președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, a declarat că două dintre dronele care au survolat spațiul aerian au explodat la sol. „Preliminar, acestea au avut loc în zona orașului Camenca, stânga Nistrului și în preajma satului Cernița, Florești”, a comunicat Grosu. Detalii AICI.

Mai multe magazine, un singur cont. Ce găsesti pe IVO.md

Alegerea unui produs este doar începutul unei cumpărături online. Urmează plata, livrarea și, uneori, întrebările de după achiziție. IVO aduce aceste etape pe aceeași platformă, alături de ofertele mai multor magazine. Ce înseamnă acest lucru pentru cumpărătorii din Moldova și ce pot găsi pe marketplace?

IVO.md este un marketplace care conectează cumpărătorii cu comercianți verificați. În locul unui singur vânzător, aici sunt reunite ofertele mai multor magazine. Clientul poate descoperi și comanda produsele de pe site sau din aplicație, folosind același cont.

Rolurile sunt distincte: comerciantul vinde produsul și îl pregătește pentru expediere, iar IVO oferă infrastructura pentru comandă, organizează livrarea prin parteneri și asigură asistența clienților. Astfel, cumpărătorul poate apela la magazine diferite fără să își creeze un cont pe site-ul fiecăruia.

Ce poți cumpăra pe IVO?

Catalogul reunește categorii precum electronică și IT, electrocasnice, casă și grădină, frumusețe și îngrijire, modă, produse pentru copii și sport. O căutare poate porni de la o nevoie precisă, cum ar fi înlocuirea unui telefon, sau de la un proiect mai amplu, precum amenajarea locuinței.

În categoria de electrocasnice pentru casă, de exemplu, pot fi explorate frigidere, mașini de spălat, aparate pentru prepararea mâncării și băuturilor. Pentru un cumpărător care își echipează bucătăria, aceasta înseamnă posibilitatea de a consulta mai multe tipuri de produse în aceeași secțiune.

Poți începe cu produsul dorit, poți citi descrierea și verifica caracteristicile relevante. În acest fel, căutarea poate duce și la descoperirea  comercianților din întreaga țară. 

Când ajunge comanda și cum o urmărești?

Potrivit echipei IVO, majoritatea produselor pot fi livrate la domiciliu în 24 de ore. Termenul concret depinde de disponibilitatea produsului, localitate și momentul confirmării comenzii. Estimarea afișată la finalizarea cumpărăturii rămâne reperul pentru fiecare achiziție.

Înainte de confirmare, clientul vede opțiunile de livrare, costul și timpul estimat. În funcție de adresă și de dimensiunea coletului, poate alege livrarea acasă sau ridicarea dintr-un automat de colete.

Dacă produsele provin de la comercianți diferiți, ele pot ajunge în colete separate. Informațiile despre expedieri rămân însă pe aceeași pagină a comenzii. Cumpărătorul poate urmări fiecare colet, de la pregătirea expedierii până la primire.

Ce poți face din aplicațiile pentru iOS și Android?

IVO este disponibil și prin aplicațiile mobile pentru iOS și Android. Utilizatorii pot căuta produse, consulta detaliile și plasa comenzi direct de pe telefon. Este o opțiune pentru cei care preferă să își organizeze cumpărăturile fără să depindă de un calculator.

După comandă, aplicația permite urmărirea livrării și primirea notificărilor despre stadiul achiziției. Tot de pe telefon poate fi contactată echipa de suport. De exemplu, după ce ai comandat un aparat pentru casă, poți reveni în aplicație pentru a vedea dacă este încă în pregătire sau deja pe drum.

Cum plătești și cui te adresezi pentru ajutor?

Printre metodele de plată disponibile se numără cardurile Visa și Mastercard și MIA. Plățile cu cardul sunt procesate pe o pagină securizată, cu autentificare 3D Secure. Înainte de confirmare, cumpărătorul poate verifica suma totală, inclusiv costul livrării.

Coletele expediate prin IVO sunt asigurate pe durata transportului. Dacă o expediere se pierde sau ajunge deteriorată, clientul se adresează echipei IVO, care gestionează reclamația în relația cu transportatorul.

Pentru produsele eligibile, politica platformei prevede un termen de retur de 14 zile. Cererea poate fi inițiată din secțiunea „Comenzile mele”. Condițiile, excepțiile și eventualele costuri sunt descrise în politica de returnare și pot fi consultate înainte de achiziție.

Pot vinde și magazinele locale?

IVO oferă comercianților un canal suplimentar de vânzare online. Înscrierea este gratuită, nu există abonament lunar, iar comisionul se aplică la vânzare. Magazinele își pot lista produsele și gestiona comenzile, beneficiind de promovare și de organizarea livrărilor prin partenerii platformei. Pentru cumpărători, acest model înseamnă acces la ofertele unor afaceri diferite într-un singur catalog.

Pentru a descoperi IVO, poți începe cu un produs de care ai nevoie acum: un aparat pentru bucătărie, un accesoriu pentru lucru sau un cadou. Explorează catalogul pe site ori în aplicație, verifică detaliile și livrarea la adresa ta, apoi alege oferta care ți se potrivește.

președinte.md

Maia Sandu și Igor Grosu au condamnat survolarea spațiului aerian. O dronă ar fi explodat și la Camenca

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că războiul Rusiei pune în pericol întreaga Europă și a condamnat războiul, adăugând că dronele care au încălcat spațiul nostru aerian sunt rusești. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, susține că, în total, două drone au explodat la sol pe 24 septembrie în Republica Moldova. „Preliminar, acestea au avut loc în zona orașului Camenca, stânga Nistrului și în preajma satului Cernița, Florești”, a adăugat Grosu, condamnând „aceste încălcări ale Federației Ruse”.

Șefa statului, Maia Sandu, a scris pe o rețea de socializare că „atacul masiv al Rusiei asupra Ucrainei a ajuns din nou în această dimineață în Moldova”. „Patru drone rusești au încălcat spațiul nostru aerian, iar cel puțin una a explodat în nordul țării. Războiul Rusiei pune în pericol întreaga Europă. Condamnăm acest război și suntem alături de Ucraina”, a declarat șefa statului.

Președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, a declarat că, „în această dimineață, oamenii din Cunicea, Volovița, Cernița, Vadul Rașcov, Gura Căinarului și alte localități din nordul Moldovei au fost treziți de sunetul dronelor care survolau ilegal spațiul nostru aerian”. „Două dintre ele au explodat la sol. Preliminar, acestea au avut loc în zona orașului Camenca, stânga Nistrului și în preajma satului Cernița, Florești. Din păcate, în ultimele săptămâni, mai multe aparate de zbor au violat spațiul aerian al Republicii Moldova. Acest lucru reprezintă un risc direct pentru securitatea noastră și o încălcare flagrantă a suveranității noastre”, a scris Grosu pe o rețea de socializare.

Totodată, el a făcut apel la cetățeni „să fim calmi, vigilenți și să urmăm recomandările autorităților, iar orice obiect suspect să fie anunțat imediat instituțiilor statului”. „Condamnăm cu fermitate aceste încălcări ale Federației Ruse. Războiul împotriva Ucrainei ne afectează tot mai direct”, a adăugat Grosu.

Ulterior, Grosu a revenit la subiectul dronelor care au survolat spațiul aerian pe 24 septembrie, în timpul unor declarații pentru jurnaliști. „Din păcate, două au căzut pe teritoriul nostru: una pe malul stâng – la Camenca, din informații preliminare, și una pe malul drept – la Florești”, a comunicat Grosu.

Patru obiecte aeriene au survolat ilegal teritoriul Republicii Moldova în dimineața zilei de joi, 24 septembrie. Din motive de securitate, spațiul aerian din nordul țării a fost închis, iar la ora 7:46 a fost redeschis. Informația a fost comunicată de Ministerul Apărării al Republicii Moldova. Detalii AICI.

Ulterior, poliția a anunțat că a fost sesizată de un locuitor al satului Vadul Rașcov, raionul Șoldănești, care a spus că a auzit, în dimineața zilei de joi, zgomote puternice, similare unor explozii. Poliția a menționat că, preliminar, explozia s-ar fi produs în Camenca, stânga Nistrului. Totodată, poliția a declarat a fost sesizată despre o explozie în apropierea localității Cernița, raionul Florești. Ulterior, oamenii legii au anunțat că au localizat locul producerii exploziei auzite în zona localității Cernița. Acesta este un câmp adiacent unei ferme. Totodată, poliția a publicat imagini cu fragmentele unui obiect depistat în câmp. Detalii AICI.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: