Ajutor unic în valoare de 2500 lei pentru veteranii de război
Full Article 3 minutes read

Ajutor unic în valoare de 2500 lei pentru veteranii de război

Veteranii de război, participanți la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și independenței Republicii Moldova, precum și membrii familiilor lor vor putea beneficia de un ajutor material unic în valoare de 2500 lei. Un proiect de lege în acest sens a fost a adoptat, astăzi, de Parlament, în prima lectură.

Potrivit proiectului vor putea beneficia de ajutorul material unic persoanele participante la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și independenței Republicii Moldova, precum și persoanele participante la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și independenței țării noastre care au fost încadrate în grad de dizabilitate în urma rănirii, contuziei, schilodirii contractate în timpul acțiunilor de luptă.

De ajutor material unic vor putea beneficia și soții supraviețuitori ai participanților la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și independenței Republicii Moldova, căzuți la datorie sau ai persoanelor cu dizabilități de pe urma războiului decedate.

De asemenea, beneficiari ai ajutorului unic vor fi putea fi unul din părinții participanților la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și independenței Republicii Moldova căzuți la datorie.

De acest ajutor material unic vor beneficia circa 2000 de veterani precum și membrii familiilor lor.

Totodată, se propune extinderea până la 31 mai 2022 a perioadei de acordare a ajutorului material anual părinților participanților căzuți la datorie în acțiunile de luptă din Afganistan, în acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și independenței Republicii Moldova, precum și părinților participanților la lichidarea consecințelor avariei de la C.A.E. Cernobîl decedați.

O altă reglementare este cea privind includerea, în stagiul de cotizare, în mărime triplă, a perioadei participării la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și independenței Republicii Moldova de la 2 martie  până la 13 august 1992.

De acest stagiu suplimentar de cotizare pentru stabilirea pensiei vor beneficia cca 10.000 de persoane.

Proiectul mai prevede, cu titlu de excepție, că veteranii de război, cetățeni ai Republicii Moldova decorați cu distincții de stat, inclusiv cu distincții de stat ale fostei U.R.S.S. (echivalate cu distincțiile de stat ale Republicii Moldova) vor beneficia de dreptul la alocația nominală, indiferent de faptul dacă sunt sau nu beneficiari de pensie sau alocație de stat și dacă au sau nu domiciliul în țara noastră.

Potrivit datelor Casei Naționale de Asigurări Sociale, în 2021 se înregistrau 26 852 de veterani de război.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: