canal3.md

Apă-Canal va rămâne fără energie electrică? Șefa întreprinderii: „Avem datorii de 5,6 milioane lei”

Întreprinderea „Apă-Canal Chișinău” riscă să fie deconectată de la energie electrică dacă nu achită datoriile în termen. Despre aceasta a anunțat șefa Apă-Canal, Irina Gutnic, în cadrul ședinței Consiliului Municipal Chișinău de astăzi, 22 noiembrie. 

„Avem o situație neordinară, o situație excepțională. Ieri, „Apă-Canal Chișinău” a primit prescripția din partea Premier Energy. În cazul în care nu achităm datoria de 5,6 milioane lei pentru energia electrică, pe data de 24 operatorul va interveni și va deconecta „Apă-Canal Chișinău” de la energia electrică”, a declarat Irina Gutnic.

Totodată, șefa întreprinderii menționează că pierderile de apă în rețele de apă potabilă din volumul de apă furnizat în rețea constituie de la 8 până la 60%. Media pe Uniunea Europeană constituie 23%.

„ANRE a aprobat pentru „Apă-Canal Chișinău” pierderi de apă pentru anul 2020 -10,1%, iar pentru 2021 – 10,74%. Drept urmare, valoarea consumului tehnologic și a pierderii de apă la exploatarea și întreținerea rețelelor aprobată de către ANRE și ponderea calculată de 10-13% din volumul de apă distribuit demonstrează că rețelele de distribuție sunt noi și exploatate eficient. Noi avem pierderi aprobate ca în cele mai dezvoltate țări din Uniunea Europeană”, a precizat Gutnic.

Mai mult, viceprimara capitalei susține că solicitarea ajustării tarifelor pentru serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare vine în contextul creșterii tarifelor la energie electrică și la gazele naturale.

„O dătă ce aceste resurse au crescut în preț, este logic și corect ca și tariful lă apă să fie modificat”, a adăugat ea.

Irina Gutnic susține că dacă vor fi respectate toate procedurile, etapa de majorare a tarifelor va dura un timp îndelungat, ceea ce „Apă-Canal Chișinău” nu își piermite în contextul situației excepționale.

În replică, consilierul PAS Roman Cojuhari i-a spus că avizul ANRE era să fie primit mai rapid dacă edilul capitalei, Ion Ceban, nu l-ar fi alungat de la tribună pe reprezentantul ANRE, Alexandru Mija.

Ședința Consiliului Municipal Chișinău de astăzi a fost amânată pentru joi, 24 noiembrie. Astfel, atunci și va fi din nou supus dezbaterilor subiectul privind ajustarea tarifelor pentru serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare.

***

Amintim că este pentru a treia oară când consilierii decid amânarea subiectului pentru ședința din săptămână următoare.

Pe 3 noiembrie Primăria municipiului Chișinău a preluat împrumuturile întreprinderii „Apă Canal Chișinău”. Astfel, municipalitatea are de restituit la ziua de astăzi, circa 12,1 milioane de euro Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și 19,9 milioane de euro Băncii Europene de Investiții (BEI).

În cadrul ședinței Consiliului Municipal Chișinău din 27 octombrie, șefa de la Apă-Canal, Irina Gutnic spunea că în cadrul întreprinderii „Apă-Canal Chișinău” situația financiară este una precară, întrucât tarifele achitate de consumatori nu acoperă costurile operaționale. Declinul financiar al întreprinderii ar fi început încă din anul 2015, când s-au contractat două împrumuturi de la BERD și BEI.

Pe 2 noiembrie, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a acuzat Consiliul Municipal Chișinău (CMC) de ingerință în activitatea instituției. Reprezentanții ANRE au ținut să sublinieze că S.A. „Apă Canal Chișinău” în prezent activează în baza unor Acorduri internaționale de împrumut, iar competența legală de aprobare a tarifelor pentru serviciul public de canalizare şi/sau de epurare a apelor uzate în cazul dat aparține ANRE.

În cazul în care operatorul nu activează în condițiile unor acorduri sau contracte încheiate cu organismele financiare internaționale, tarifele se determină anual de către operator în conformitate cu Metodologia tarifară şi se prezintă Agenţiei pentru avizare, iar consiliului local – pentru aprobare.

Prin urmare, ANRE subliniază că aprobarea tarifelor nominalizate de către autoritatea administrației publice locale, cu omiterea etapei de avizare sau substituirea autorității de reglementare de către CMC alta decât ANRE, contravine legislației în vigoare, respectiv, este ilegală.

În cadrul ședinței CMC din 27 octombrie, șefa de la Apă-Canal, Irina Gutnic, a declarat că în luna noiembrie ar putea fi sistată aprovizionarea cu apă și canalizare a municipiului Chișinău.

Ulterior, Gutnic a declarat în cadrul unei emisiuni că tariful pentru apă și canalizare ar trebui să constituie 22 de lei şi 67 de bani. În prezent, locuitorii municipiului Chișinău achită pentru serviciul de aprovizionare cu apă 8,65 lei și 2,04 lei pentru canalizare. Ultima ajustarea a tarifului a avut loc în anul 2017.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Gavriliță, după ce Tofan a propus-o pe Belous la Finanțe: „Am avut marele nenoroc de a încerca promovarea uneia dintre cele mai dificile reforme”

Ministrul interimar al Finanțelor a venit cu o primă reacție după ce nu s-a regăsit în echipa viitorului Guvern Tofan. Andrian Gavriliță a vorbit, într-un mesaj publicat pe rețele, despre reforma fiscală inițiată în timpul mandatului său, care a stârnit un val de critici în societate, și a recunoscut că a comis greșeli cât timp s-a aflat la conducerea ministerului. Oficialul susține însă că schimbările propuse au fost necesare și dă asigurări că va continua să „ajute țara”, indiferent de rolul pe care îl va avea în continuare.

Gavriliță a spus că a acceptat funcția de ministru al Finanțelor pentru că a considerat că este o perioadă potrivită pentru promovarea unor reforme necesare, fiind conștient că acestea nu vor fi populare.

„Eram conștient că nu aveau cum să fie aplaudate, dar nici nu mă porneam la concursuri de popularitate după un asemenea mandat. Erau lucruri care pur și simplu trebuiau făcute. Și încă trebuiesc.

Din păcate, lucrul de ministru e mai mult decât teorie, cifre, înțelegeri cu FMI și decizii raționale. E un rol profund politic, într-un mediu foarte complex și chiar ostil, mai ales în această perioadă.

Dincolo de greșelile pe care le-am comis personal, am avut și marele nenoroc de a încerca promovarea uneia dintre cele mai dificile reforme într-o perioadă extrem de complicată pentru această guvernare”, a scris oficialul pe Facebook.

Gavriliță a criticat și modul în care au fost reflectate în spațiul public unele dintre deciziile și reformele promovate în mandatul său. El a acuzat unii jurnaliști și experți că ar fi răspândit informații false „în monologuri supărate la TV”. Ministerul interimar al Finanțelor zice că a rămas cu „un gust amar” după ce a constatat, în opinia sa, „cât de vulnerabil este spațiul informațional” din Republica Moldova.

În încheiere, Gavriliță a dat asigurări că va continua să contribuie la dezvoltarea Republicii Moldova, indiferent de funcția pe care o va ocupa. Acesta a urat, totodată, „mult succes echipei guvernamentale”.

Amintim, Andrian Gavriliță a preluat funcția de ministru al Finanțelor pe 1 noiembrie 2025, în Guvernul condus de Alexandru Munteanu. Acesta a fost la conducerea instituției timp de peste opt luni.

Una dintre cele mai discutate inițiative promovate în mandatul său a fost reforma bugetar-fiscală, care a stârnit un val de critici. La scurt timp după lansarea consultărilor publice, Ministerul Finanțelor a anunțat că renunță la mai multe prevederi contestate, inclusiv la noul sistem de impozitare a salariilor, care urma să intre în vigoare în 2027.

Critici a generat și reforma sistemului de salarizare. După demisia premierului Alexandru Munteanu, președinta Maia Sandu a declarat că unele reforme ar fi putut fi elaborate, consultate și explicate mai bine, astfel încât să obțină sprijinul și încrederea cetățenilor: „Este necesar să regândim o serie de decizii, inclusiv politica fiscală și legea salarizării”.

Pe 17 iulie, premierul desemnat Vasile Tofan a prezentat lista miniștrilor cu care urmează să ceară votul de încredere al Parlamentului pe 21 iulie. La conducerea Ministerului Finanțelor este propusă deputata PAS Victoria Belous, care a deținut această funcție înaintea lui Andrian Gavriliță și care ar urma acum să revină la șefia instituției, în locul acestuia.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: