Imagie simbol

Apartamente pentru moldovenii care au participat la lichidarea avariei de la Cernobîl: locuințele se află în sectorul Buiucani

Participanții la lichidarea avariei de la Cernobîl urmează să primească locuințe gratuite. În total se prevede acordarea a 80 de apartamente. Acestea vor fi oferite cetățenilor care nu au beneficiat, până în prezent, de susţinerea statului la procurarea sau construcţia unei locuințe. Un proiect în acest sens a fost aprobat pe 26 septembrie de Guvern, iar decizia finală urmează a fi luată de Parlament. 

Ministerul Muncii și Protecției Sociale intenționează să transmită, cu titlu gratuit, locuințele din blocul locativ situat în municipiul Chișinău, pe strada Alba Iulia nr. 91/3, participanților la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl.

Un proiect a fost aprobat de cabinetul de miniștri și urmează a fi transmis spre examinare Parlamentului. Acesta are scopul să asigure cu locuințe cetățenii care au participat la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl și nu au beneficiat, până în prezent, de susţinerea statului la procurarea sau construcţia unei locuinţe, în conformitate cu legislația în vigoare.

Cele 80 de locuințe vor fi repartizate de către o Comisie formată din reprezentanții mai multor instituții și autorități publice, precum și ai asociațiilor obștești.

Potrivit Ministerului Muncii, lucrările de proiectare și construcție a bunului imobil au început în anul 2006 și au costat circa 67 milioane de lei. Mijloace financiare care au fost alocate treptat din bugetul de stat.

***

Lucrările de construcție a blocului locativ din strada Alba Iulia nr. 91/3, finanțate din bugetul de stat, au început încă în 2000, însă din motive financiare acestea au fost conservate. În 2006, lucrările au demarat din nou, fiind finanțate anual în baza Legii Bugetului de Stat. În noiembrie 2022, atât blocul locativ, cât și locuințele, au fost înregistrate la Agenția Servicii Publice, fiindu-le atribuite numere cadastrale.

Potrivit informațiilor statistice, la data de 1 ianuarie 2023, din cei de peste 3500 participanți la lichidarea catastrofei de la Cernobîl, în viață au rămas 1733 persoane, dintre care 1604 au fost încadrați în diferite grade de dizabilitate.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Colaborarea cu NATO ar putea atrage Moldova într-un război? Shekerinska: „Respectăm politica dumneavoastră de neutralitate militară”

NATO respectă neutralitatea militară a Republicii Moldova, iar deciziile privind politica externă îi aparțin exclusiv țării, susține secretara generală adjunctă a Alianței, Radmila Shekerinska. Într-un interviu pentru NewsMaker, acordat în marja Moldova Security Forum, oficiala a răspuns temerilor potrivit cărora o colaborare mai strânsă cu NATO ar putea atrage Moldova într-un război. Ea a precizat că parteneriatul se dezvoltă de trei decenii la alegerea Republicii Moldova și aduce beneficii cetățenilor.

Întrebată ce le-ar spune oamenilor care privesc NATO cu neîncredere și invocă neutralitatea țării, Shekerinska a declarat că Alianța respectă opțiunile suverane ale Moldovei.

„Vă respectăm pe dumneavoastră, îi respectăm pe partenerii noștri, respectăm Republica Moldova și opțiunile sale suverane. Doar dumneavoastră decideți ce direcție urmați și care va fi orientarea politicii externe. Nimeni din NATO, niciun stat aliat, nu va influența aceste decizii. Credem că parteneriatele trebuie să se bazeze tocmai pe acest principiu: Republica Moldova este un stat suveran și își ia singură deciziile. Am spus foarte clar astăzi, la Forumul de Securitate, că respectăm și politica dumneavoastră de neutralitate militară. Este decizia dumneavoastră. În același timp, parteneriatul nostru se dezvoltă de trei decenii, tot ca urmare a deciziei Republicii Moldova”, a declarat oficiala NATO.

Secretara generală adjunctă a Alianței Nord-Atlantice a precizat pentru NM că, dintre toți partenerii pe care NATO îi sprijină prin așa-numitul pachet de consolidare a capacităților de apărare, „Moldova beneficiază de cel mai mare sprijin”.

„Sunt deja în pregătire sau în curs de implementare proiecte în valoare de peste 50 de milioane de euro. Este vorba despre ajutor foarte concret: veste antiglonț și căști de protecție pentru Forțele Armate ale Republicii Moldova, atât pentru întregul efectiv, cât și pentru constituirea unor rezerve. (…) Aceste proiecte nu sunt în beneficiul unui anumit aliat sau doar al NATO. Ele sunt în beneficiul cetățenilor Republicii Moldova, care vor să trăiască în pace și în siguranță. (…) Îi respectăm pe partenerii noștri respectându-le opțiunile suverane. Tocmai de aceea, acest discurs nu poate avea succes: oamenii înțeleg că un parteneriat care le aduce beneficii cetățenilor Republicii Moldova este un parteneriat bun pentru țară”, a conchis Shekerinska.

Precizăm, potrivit sondajului realizat de centrul de cercetări sociologice CBS AXA și prezentat pe 7 octombrie, în ajunul Moldova Security Forum 2026, șase din zece cetățeni consideră că Moldova are nevoie în continuare de sprijin extern pentru consolidarea securității și apărării. Aproape două treimi dintre respondenți consideră importantă cooperarea cu Uniunea Europeană și România pentru dezvoltarea țării. Totuși, doar aproximativ 4% văd aderarea la NATO drept o soluție pentru securitatea Moldovei. Majoritatea, circa 45%, susțin neutralitatea.

În cazul unei situații de urgență majore, precum un cutremur sau o inundație, aproximativ 33% dintre respondenți consideră că Moldova ar trebui să ceară ajutor în primul rând țărilor UE. Rusia a fost indicată de circa 16%, iar România – de 15%. Țările CSI, NATO, ONU și Ucraina au fost alese de câte 4% sau mai puțin.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: